În culisele puterii, Emmanuel Macron rupe tăcerea prin intermediul unor mesaje private transmise pe aplicații criptate. O nouă carte semnată de editorialista Françoise Degois aduce în prim-plan confesiuni surprinzătoare despre deciziile politice majore, relația tensionată cu presa și temerile președintelui francez privind viitorul politic al Franței, screi Le Figaro
Demisia sa, CNews, bogații și viața de după… Mesaje șocante ale lui Emmanuel Macron, dezvăluite într-o carte
În volumul Vous êtes tous trop durs avec moi („Sunteți cu toții prea duri cu mine”), editorialista Françoise Degois dezvăluie schimburile de mesaje purtate cu președintele francez pe parcursul a doi ani. Reiese imaginea unui Emmanuel Macron care își apără cu înverșunare alegerile, se indignează împotriva „nebunilor” sau a „ticăloșilor” și se teme, printre rânduri, de venirea la putere a partidului Rassemblement National (RN) în 2027.
În timpul președinției sale, François Hollande s-a confesat pe îndelete unor jurnaliști care au publicat cărți la finalul mandatului său. Una dintre aceste lucrări, Un président ne devrait pas dire ça („Un președinte n-ar trebui să spună așa ceva”), scrisă de Gérard Davet și Fabrice Lhomme, i-a spulberat ultimele speranțe de a mai candida pentru un nou mandat în 2017. Un contra-model pentru Emmanuel Macron, care, odată ajuns la Palatul Élysée, a păstrat mereu distanța față de presă.
Însă, deși este mult mai puțin pasionat de interviurile cu jurnaliștii decât predecesorul său, președintele comunică intens cu alți corespondenți. Adesea târziu în noapte, în scris, prin intermediul aplicației criptate Telegram. Filosoful Bernard-Henri Lévy menționase deja schimbul său de mesaje nocturne cu șeful statului în Nuit blanche (Ed. Grasset, 2025). La rândul său, Françoise Degois, o editorialistă de stânga, publică o întreagă lucrare pe acest subiect, ce urmează să apară joi, 5 noiembrie, și pe care Le Figaro a putut să o citească în avanpremieră.
În lucrarea Vous êtes tous trop durs avec moi (Ed. Robert Laffont), fosta jurnalistă de la France Inter, devenită ulterior consilieră a lui Ségolène Royal, povestește doi ani de mesaje schimbate cu Emmanuel Macron. Conversația începe în vara anului 2024, după o postare a acesteia — comentatoare politică foarte activă pe rețeaua X (fostul Twitter) — prin care își exprima susținerea pentru Brigitte Macron, vizată de calomnii care afirmau că ar fi bărbat. Ea primește atunci un mesaj de mulțumire din partea președintelui, semnat cu inițialele „EM”.
După dizolvare, „RN este cel care a câștigat”
Françoise Degois profită de ocazie și, prin mesaje uneori provocatoare, îl atrage rapid pe terenul politic. Astfel începe o dispută între cei doi corespondenți care nu au nimic în comun, în afară de originile lor din Pirinei. De exemplu, când ea cere ca postul de prim-ministru la Matignon să revină stângii după dizolvarea parlamentului și alegerile legislative din vara anului 2024, Emmanuel Macron îi ripostează: „Nu voi ați câștigat. RN a câștigat.” Președintele se amuză și de campania dusă de Noul Front Popular (NFP) pentru ca Lucie Castets să fie desemnată prim-ministru: „Doar ea și voi toți credeți că poate ajunge într-o zi la Matignon.”
Stânga este un subiect central de discuție între Emmanuel Macron și Françoise Degois, o bună cunoscătoare a Partidului Socialist și ferm opusă lui Jean-Luc Mélenchon. După dizolvarea neinspirată a parlamentului, președintele urmărește peripețiile guvernelor succesive. „Păi bine, dar socialiștii nu vor vota moțiunea de cenzură? Mi-e greu să cred așa ceva”, scria el în decembrie 2024, când guvernul lui Michel Barnier era pe cale să cadă. Câteva săptămâni mai târziu, dificultățile lui François Bayrou de a forma un guvern îl îngrijorează: „Dacă nu redresează situația în 48 de ore, nu văd cum aș putea continua.” Se gândea oare să renunțe la putere? Răspunsul vine prompt: „Să demisionez? Niciodată! Sub niciun motiv! Niciodată. Nu am de gând să dezertez. Merg mai departe.”
„Dacă suspendăm reforma [pensiilor], vă pot spune că băgăm țara în rahat.”— Emmanuel Macron
După căderea lui François Bayrou în septembrie 2025, Emmanuel Macron a fost ușurat să îl numească pe loialul Sébastien Lecornu în funcția de prim-ministru. „Seb este omul ideal la Matignon”, rezumă familiar șeful statului. Totuși, pentru a evita o moțiune de cenzură din partea PS, Lecornu va suspenda reforma pensiilor, de care președintele s-a agățat până în ultimul moment. „Piețele sunt cu ochii pe noi”, avertiza el în octombrie 2025. „Dacă aș vrea doar să-mi refac imaginea, atunci da, aș suspenda-o. Dacă mă gândesc la țară, nu o fac nicio secundă.” Și revine mai târziu: „Dacă suspendăm reforma, vă pot spune că băgăm țara în rahat.”
În fața atacurilor interlocutoarei sale împotriva politicii economice bazate pe ofertă, Emmanuel Macron se apără energic, chiar cu prețul ignorării punctuației: „Nu am nicio simpatie pentru bogați, nu-mi plac banii și nici nu-i urăsc, dar în ziua în care nu vom mai avea investiții vom fi în rahat.” Și ironizează ideile avansate de PS pentru buget: „Până și Ségo, în 2007, făcea de o mie de ori mai bine de atât! Iar între noi fie vorba, chestia lui Zucman e o gogoriță”, ironizează el, făcând referire la taxa propusă de economistul Gabriel Zucman.
„Sunt niște nulități”
Emmanuel Macron nu se extinde asupra pretendenților la succesiunea sa din propriul tabără, dar lansează totuși câteva piques către Gabriel Attal. „I s-a dat prea mult. Tot timpul. Prea mult”, spune el în octombrie 2025. Cu fostul său prim-ministru, „am închis obloanele pentru mult timp”, adaugă el în mai 2026.
La stânga, nu îl vede pe Jean-Luc Mélenchon ajungând la putere: „Strategia LFI este dusă cu pluta, dar nu cred în ea.” Oare pentru a o flata pe Françoise Degois, apropiată de Olivier Faure, președintele face neobișnuit de multe complimente primului secretar al PS? „Este un băiat de treabă, foarte de treabă, Olivier”, îl laudă el. Până într-atât încât, în primăvara anului 2026, îi încurajează candidatura la prezidențiale: „Să meargă Olivier! Ceilalți sunt niște nulități. Dacă îi iei pe fiecare în parte!”
În această cursă pentru Palatul Élysée, „totul se va juca în decembrie”, prezice Macron, care se teme că valul partidului Rassemblement National va mătura totul în cale. „În realitate, orice mișcare avantajează RN”, estima el în octombrie 2025. „Dacă i-ați vedea pe cei de dreapta... Majoritatea aleargă în galop la ciolanul RN.”
Pe 7 iulie anul trecut, când justiția o condamnă în apel pe Marine Le Pen, lăsându-i totuși posibilitatea de a candida, Emmanuel Macron formulează imediat un pronostic exact: „Va face recurs în casație, veți vedea, iar diseară va anunța că este candidată”. Însă șeful statului caută motive să creadă în înfrângerea celei pe care a învins-o de două ori: „Nu-și va putea ascunde mult timp înclinația naturală, pro-Putin și pro-MAGA. Nu va reuși. Iar francezii urăsc asta. Alegerile prezidențiale reprezintă momentul adevărului.”
„Sunt atacat de dimineața până seara la CNews și aș fi prieten cu oamenii ăștia?”— Emmanuel Macron
În altă zi, Emmanuel Macron se laudă: „Veți vedea cum o să le închid gura celor din internaționala reacționară”. Și se indignează când stânga îl acuză că face jocul RN, un proces „puțin ireal și total nedrept”. La alegerile municipale din martie 2026, când unii susțin că i-ar fi cerut miliardarului Vincent Bolloré să intervină pentru ca Sarah Knafo, candidată la Paris, să se retragă în favoarea Rachidei Dati, el neagă ferm: „Sunt atacat de dimineața până seara la CNews și aș fi prieten cu oamenii ăștia? Glumești?”, scrie el, în condițiile în care conversațiile redate oscilează între tutuit și formula de politețe.
„Toți sunt niște ticăloși”
El, care spunea în 2017 că vrea să facă totul pentru ca francezii „să nu mai aibă niciun motiv să voteze cu extremele”, încearcă de asemenea, pe parcursul mesajelor, să își apere bilanțul. „Ne-am mișcat în acești 8 ani. Am făcut multe lucruri împotriva separatismului, pentru puterea de cumpărare... Deseori, dumneavoastră și ai dumneavoastră sunteți cu toții prea duri cu mine”, scria el într-o seară din iunie 2026, referindu-se la comentatori. Nicio urmă de mea culpa în toate aceste discuții deschise. Când Françoise Degois îi remarcă faptul că „dizolvarea este un eșec total”, el răspunde laconic: „Nu sunt de acord.”
Aceste conversații conturează portretul unui președinte izolat. Adesea sfidător, la limita denial-ului, dar uneori destabilizat de criticile care plouă din toate părțile. „Ar trebui să spuneți că toți sunt niște ticăloși”, îi sugerează el cu privire la cei care alimentează articolele critice. Eseistul Alain Minc este taxat dur după o apariție TV în toamna lui 2024: „El vorbește prostii și o face de mult timp. Chiar și când îmi făcea complimente.”
„Toți sunt nebuni”, mai scapă el referitor la informațiile false care circulă despre el. După episodul cu presupusa palmă dată de Brigitte Macron surprinsă de o cameră înainte de a coborî din avionul prezidențial în mai 2025, el vorbește despre „o harababură cu ofițerii noștri de securitate”, dar preferă să treacă peste: „Îi las să spună orice prostie.”
În 2027, „o mică moarte”
„O prostie absolută”, scrie el și când Le Journal du Dimanche afirma, în iulie anul trecut, că își pregătește reconversia la miliardarul Xavier Niel după terminarea mandatului. El, care vorbește foarte rar despre perioada de după Élysée cu apropiații, dă asigurări: „Nu voi merge la nimeni.” Și adaugă: „În orice caz, dacă voi face afaceri, vor fi ale mele și mă gândesc mai degrabă în afara Franței, dar nu voi fi nici angajatul, nici îndatoratul lor. Niciodată.”
În așteptare, Emmanuel Macron pare uneori melancolic. Ca atunci când scrie în octombrie 2024 de la Bruxelles, în plin summit european: „Mă plictisesc. E trist și fără creativitate. Îmi lipsesc teribil Mario Draghi și Angela Merkel.” Și admite: „Da, uneori lucrurile mă apasă.” Înainte de a reveni: „Nu, nu mă apasă, nu sunt niciodată descurajat, să știți.”
Uneori, șeful statului își șlefuiește formulele, ca și cum ar bănui că vor ajunge în spațiul public — Françoise Degois precizează că nu i-a cerut permisiunea de a-i publica mesajele. Pe 17 august, după ultima sa comemorare a eliberării comunei Bormes-les-Mimosas (Var), devenită un ritul sub președinția sa, editorialista îl complimentează pentru discurs și spune că întrezărește o notă de nostalgie. El răspunde: „Nostalgie nu, dar da, îți lași acolo bucăți din carne și din suflet și da, zece ani înseamnă o epocă, deci este totuși o mică moarte.”
Emmanuel Macron, care s-a ferit mereu să își comenteze propria președinție, ajunge în cele din urmă să cedeze exercițiului. Ceea ce este neobișnuit este că niciun alt președinte nu mai făcuse asta până acum prin intermediul aplicațiilor de mesagerie.
