Pe măsură ce alegerile de la jumătatea mandatului din Statele Unite se apropie, aripa stângă a progresismului american își asumă riscuri tot mai mari în încercarea de a redefini identitatea politică a țării. În mijlocul acestei mișcări se află organizația Socialiștii Democratici din America (DSA), o structură politică bazată pe voluntariat și activism sindical care își trimite candidații pe listele Partidului Democrat pentru a schimba sistemul din interior. Cu victorii tot mai vizibile în alegerile primare și o prezență consolidată în consiliile locale ale unor orașe precum New York sau Los Angeles, mișcarea socialistă pare să câștige teren. Cu toate acestea, dincolo de fervoarea electorală se ascunde un paradox demografic și ideologic profund. Deși se prezintă ca un apărător al clasei muncitoare, baza activă a DSA este formată predominant din tineri urbani cu studii superioare, un profil sociologic foarte diferit de cel al muncitorilor tradiționali. Testul din alegerile generale va arăta dacă această viziune colectivistă va reuși să convingă majoritatea electoratului sau dacă se va lovi de pragmatismul tradițional al societății americane, scrie o analiza Il Foglio
Pe măsură ce alegerile americane de la jumătatea mandatului (midterms) se apropie, pariul stângii democrate își asumă riscuri neașteptate. În cadrul acestei aripi a progresismului transatlantic, crește speranța că țara — sau cel puțin o parte semnificativă a ei — este pregătită să meargă mai departe ca niciodată în imaginarea unei națiuni revizuite, corectate și chiar „dezinfectate” după traumatismul erei Trump.
Toate acestea se bazează pe credința discutabilă că un sentiment colectivist este pe cale să înlocuiască etosul individualist profund ancorat în cultura americană, ca parte a unei regândiri fundamentale a platformei pe care să se reconstruiască o identitate națională. O ipoteză fascinantă dacă este analizată într-un think tank, dar rămâne de văzut dacă va rezista testului urnelor la alegerile generale.
Și totuși, acest miros exotic de socialism este în aer și în conversațiile oamenilor; se simte în campusurile universitare și în dezbaterile televizate. Primele date statistice oferă o anumită credibilitate acestei ipoteze, oricât de greu ar fi de acceptat.
Politica americană a cunoscut mereu veri vizionare - momente în care o minoritate pasionată devine convinsă, iar timp de câteva luni îi convinge și pe alții, că țara se află în pragul unei convertiri în masă. Acesta este și cazul ascensiunii treptate a Socialiștilor Democratici din America (DSA), care se află deja la putere în New York, vor fi în curând la putere în Washington și testează terenul în Michigan și Wisconsin — cu rezultate mixte — pentru a vedea dacă această fervoare este ceva mai mult decât o reacție de moment alimentată de furie.
Rezultatele din ultimele săptămâni sunt totuși surprinzătoare pentru un grup care, acum patru ani, era considerat condamnat la un purgatoriu etern. În anii 2020, dacă un democrat trebuia să cucerească America, acesta putea arăta, cel mult, ca Joe Biden. Apoi Trump a revenit în forță pe scenă, cu tot ce a presupus asta. Iar acum ne trezim cu Zohran Mamdani primar al orașului New York, cu Janeese Lewis George — o candidată susținută de DSA — favorită să devină primar în Washington, și cu alți politicieni sprijiniți de această organizație care și-au făcut auzită vocea în diverse alegeri primare pentru Congres.
La 4 august, Abdul El-Sayed a învins-o pe centrista Haley Stevens în Michigan, asigurându-și nominalizarea democrată pentru Senat. Lucrurile nu au mers la fel de bine pentru favorita Francesca Hong, reprezentantă DSA în cursa primară democrată pentru funcția de guvernator din Wisconsin, care a fost învinsă la limită de mai moderatul David Crowley — o dovadă în plus că mandatul oferit de electorat candidaților poziționați puternic la stânga rămâne, deocamdată, ambiguu.
Schimbarea din interior și avantajul organizatoric
Aceasta rămâne o noutate pe scena politică americană: DSA nu este un partid propriu-zis, ci o organizație care își trimite propriii candidați pe listele Partidului Democrat, cu scopul de a schimba partidul din interior, mai degrabă decât de a-i face concurență directă. În cadrul grupului, deciziile sunt votate de membri, nu impuse de comitetul executiv, iar activismul se extinde la organizarea sindicală, ceea ce menține grupul mobilizat chiar și în afara ciclurilor electorale.
Într-o eră în care marile partide au înlocuit vechiul sistem al campaniilor din ușă în ușă cu reclame plătite, DSA dispune în continuare de o armată de voluntari dispuși să bată la ușile americanilor: un avantaj structural real, nu doar retoric.
Paradoxul demografic: Cine sunt socialiștii americani?
Aici intervine paradoxul, iar acesta este unul demografic, nu politic. DSA se prezintă ca fiind partidul clasei muncitoare, dar profilul membrilor săi nu seamănă deloc cu cel al muncitorilor.
Conform celui mai recent studiu din 2021:
-
Studii superioare: 4 din 5 membri cu vârsta de peste 25 de ani au o diplomă universitară (dublu față de media populației adulte din SUA).
-
Nivel academic ridicat: O treime dețin un doctorat sau un masterat.
-
Diversitate: O treime se identifică ca fiind homosexuali.
-
Excluderi: Cei care lucrează ca ofițeri de poliție sunt excluși din strategiile de activism.
Simpatizantul mediu se identifică printr-o caracteristică de bază: are sub cincizeci de ani și nu deține o locuință proprie — elementul definitoriu al identității americane clasice. Pe scurt: „se caută alegători tineri”, într-o încercare de a-i implica în sfârșit pe cei rămași în urmă în chestiunile politice — o categorie marginalizată prea mult timp, dar adusă acum în prim-plan prin mobilizări în jurul marilor crize internaționale. Rezultă astfel profilul millennial-ului bine informat, aflat pe o traiectorie socială descendentă, și nicidecum cel al muncitorului sindicalizat.
Ce spun sondajele naționale Pew Research:
Doar 32% dintre democrați susțin lideri care se descriu drept socialiști democratici.
Profilul susținătorilor: alb (40%, comparativ cu 21% dintre afro-americani și 20% dintre hispanici), tânăr, cu studii superioare (41% față de 26% dintre cei fără studii) și cu venituri medii spre mari (40% față de 24% în categoriile cu venituri mici).
Suntem departe de coaliția pe care Bernie Sanders o construise în 2020, când era popular în rândul populației albe fără studii superioare și strângea mai mult sprijin din partea latino-americanilor decât din partea afro-americanilor. Socialismul american de astăzi, deși a câștigat în vizibilitate, și-a reconfigurat complet structura socială.
Prăpastia dintre ideologie și agenda alegătorilor
Prăpastia este frapantă când vine vorba despre prioritățile de pe agendă. De exemplu, doar jumătate din clasa muncitoare consideră că concedierea sau evacuarea unei persoane transgender este ilegală, comparativ cu 82% dintre absolvenții de studii superioare cu convingeri de stânga. De asemenea, „impozitarea bogaților” figurează printre primele zece priorități doar pentru absolvenții albi de stânga, nu și pentru alegătorii din clasa muncitoare, care rămân reticenți la extinderea statului providență (welfare state) și atașați de o etică meritocratică.
Platforma grupului, cu o nuanță vag leninistă, merge până acolo încât vorbește despre necesitatea de a „cultiva conștiința de clasă”:
-
Los Angeles: Filiala locală a DSA a crescut de la 1.000 de membri în 2018 la peste 5.000 și deține 4 din cele 15 locuri din consiliul local. În California, grupul tocmai și-a exprimat prima susținere deschis socialistă pentru o funcție la nivel de stat, prin candidatura lui Oliver Ma pentru funcția de viceguvernator.
-
Pittsburgh (Pennsylvania): Cazul reprezentantei Summer Lee este oarecum diferit: într-o circumscripție post-industrială, mai săracă și mai muncitorească decât media zonelor urbane progresiste, Lee este prima femeie de culoare care reprezintă statul în Congres, deși din partea partidului moderat Working Families Party — o aripă desprinsă din Democrați a cărei bază de membri seamănă mai mult cu clasa muncitoare reală.
-
San Francisco: Limitele acestei extinderi sunt evidente: moderatul Daniel Lurie a fost ales primar, dovedind că nici măcar orașul simbol al stângii californiene nu este o certitudine pentru DSA.
Paralela cu Verzii europeni și perspectiva anului 2028
Unii analiști încearcă deja o comparație între DSA și Partidele Verzi din Europa, deoarece profilul tipic al alegătorului Verzilor — tânăr, cu studii superioare, urban, cu venituri medii spre mari — seamănă cu cel al simpatizantului socialist american. Ambele categorii aparțin a ceea ce politologii numesc „noua clasă de mijloc”: oameni cu o securitate financiară suficientă pentru a se putea dedica unor cauze pe termen lung.
Verzii au avut momentul lor de vârf (la alegerile europene din 2019), urmat de un recul la alegerile din 2024, unde au pierdut mandate importante în Franța și Germania. Această scădere s-a datorat pierderii din importanță a temei climatice în fața inflației, a războiului din Ucraina și a crizei energetice, dar și ascensiunii dreptei populiste.
Există însă o diferență majoră: Ververzii europeni candidează ca partide separate în sisteme de reprezentare proporțională, fiind condamnați să rămână forțe minoritare. În schimb, DSA deține deja locuri în Congresul de la Washington, chiar dacă este vorba doar de o mână de mandate din cele peste două sute ale Partidului Democrat în Camera Reprezentanților. Strategia lor este una de infiltrare și preluare, nu de secesiune. Din acest motiv, perspectiva unei nominalizări prezidențiale din partea DSA pentru 2028 (Alexandria Ocasio-Cortez?) nu este atât de fantezistă pe cât ar putea părea.
Testul din noiembrie
Este adevărat că DSA poate crește doar atât cât îi permite Partidul Democrat. Însă, în sistemul electoral american, un candidat la președinție trebuie doar să se asigure că baza sa minoritară este suficient de bine organizată și motivată pentru a tranșa alegerile primare în câteva state-cheie. Acesta este mecanismul care a funcționat în New York și pe care DSA mizează pentru o ascensiune la nivel național.
Între timp, urmează testul din noiembrie. Chiar și astăzi, pare puțin probabil ca electoratul democrat să decidă în final să se alinieze la anumite snobisme socio-culturale ale propunerii DSA, găsindu-le compatibile cu pragmatismul tradițional american.
Cu toate acestea, rămâne un fapt: ajutată de starea de urgență psihologică provocată de al doilea mandat al lui Trump, o viziune socialistă nu a fost niciodată atât de aproape de a deveni cu adevărat competitivă. Dacă această viziune se va prăbuși în cele din urmă, iar America va confirma ceea ce bănuim că a devenit ireversibil, sezonul newyorkez riscă să rămână doar ceea ce sunt verile de obicei: un episod cald și memorabil, urmat de toamne neașteptat de reci și tăioase.
