Pe măsură ce anul 2025 se apropie de sfârșit, este timpul să facem un bilanț al economiei europene. Din păcate, nu este o experiență încurajatoare, conform European Conservative
Până în prezent, Eurostat a publicat cifrele privind produsul intern brut și componentele sale până în al treilea trimestru al anului 2025. Dacă calculăm media pentru aceste trei trimestre, PIB-ul UE a crescut cu 1,48 % față de aceleași trei trimestre din 2024. Zona euro se descurcă și mai prost: 1,35 %.
Nu există decât o singură concluzie: aceste cifre sunt dezastruoase. O privire asupra statelor membre ale UE ne arată o situație și mai deprimantă: dintre cele 26 de state membre prezentate în figura 1 (cifrele privind PIB-ul Irlandei sunt atât de volatile din cauza investițiilor străine directe încât trebuie analizate separat), doar cinci ating pragul de creștere sănătoasă de 3%. Un total de nouă țări depășesc nivelul critic de 2%:
O economie care nu poate susține o creștere reală a PIB-ului de 2% în timp va înregistra o scădere lentă și treptată a nivelului de trai. Aceste economii prezintă, de obicei, și alte semne de stagnare structurală, cunoscută și sub numele de sărăcie industrială: o rată a șomajului în rândul tinerilor de peste 20%, consumul privat reprezentând mai puțin de 50% din PIB, iar cheltuielile publice și impozitele depășind 40% din PIB.
Nu este momentul să examinăm economiile cu performanțe slabe din UE din perspectiva întregii game de variabile ale sărăciei industriale, dar, cu o creștere a PIB-ului sub 2%, sunt mari șanse ca aceste țări să îndeplinească și celelalte criterii pentru stagnare perpetuă și declin lent al nivelului de trai.
Să nu uităm că în figura 1 sunt 11 țări cu o creștere reală a PIB-ului sub 1%. Printre acestea se află cele două cele mai mari economii din Europa: Franța și Germania.
Ca o ilustrare a stării grave a economiei europene, așa cum am explicat recent, perspectivele pentru viitorul imediat nu sunt deloc mai bune. PIB-ul combinat al zonei euro va crește cu doar 1,4% până în 2027. UE în ansamblu poate conta pe o cifră foarte apropiată de aceasta.
Figura 2 prezintă creșterea reală medie anuală pentru Uniunea Europeană în configurația sa actuală. (O analiză pe termen lung anulează fluctuațiile violente ale creșterii PIB-ului irlandez.) Linia albastră deschisă marchează ratele reale de creștere anuală, raportate trimestrial; linia roșie punctată prezintă mediile periodice, cu cifrele adăugate aplicabile fiecăreia dintre aceste perioade:
Mesajul îngrijorător din figura 2 este că aceste 27 de țări nu au reușit să producă o creștere economică combinată decentă de la începutul mileniului. După media de 2,9% pentru anii 1996-2000, rata a scăzut la 1,7% până în 2005. Apoi, din cauza recesiunii duble (pe care economia americană nu a cunoscut-o), cu minime în 2009 și 2013, PIB-ul UE a crescut cu puțin peste 1% timp de zece lungi ani.
Perioada 2016-2019 a înregistrat o medie mai bună: creșterea economică de 2,2% a fost mai mult decât dublă pentru o scurtă perioadă de timp, până la închiderea artificială a economiei în 2020. Reglementările economice legate de pandemie au dispărut la mijlocul anului 2022; cifra medie de creștere pentru perioada cuprinsă între primul trimestru al anului 2020 și al doilea trimestru al anului 2022 a fost de 1,4%.
Perioada economică post-pandemică începe în trimestrul III al anului 2022 și se încheie în trimestrul III al anului 2025. Cele 13 trimestre au înregistrat o creștere medie a PIB-ului de 1,15% — rotunjită la 1,2%.
La aceasta se adaugă previziunile BCE de 1,4% în 2025, 1,2% în 2026 și 1,4% în 2027, și este de-a dreptul scandalos că performanța economică dezastruoasă a Europei nu este știrea principală pe tot continentul.
Ar fi simplu să tragem concluzia din figura 2 că adoptarea euro a aruncat treptat o pătură umedă peste economia europeană. Normele fiscale care se aplică tuturor membrilor UE sunt aplicate riguros – sau viguros, în funcție de cum se dorește să fie interpretate – în zona euro. Acest lucru orientează politica fiscală către echilibrarea bugetului, nu către creșterea economică și generarea de prosperitate.
Deși zona euro a fost cu siguranță o dezamăgire în ceea ce privește performanța macroeconomică (ceva ce noi, criticii, am subliniat deja la momentul introducerii sale), aceasta nu este cu siguranță singura explicație pentru declinul economic lent, dar aparent de neoprit, al Europei. Un alt factor are legătură cu amploarea cheltuielilor publice, povara impozitelor și invadarea sectorului privat de către statul reglementator.
Nu trebuie să căutăm mai departe decât efectele negative ale ajutoarelor sociale asupra participării forței de muncă și consecințele deprimante ale „tranziției verzi” asupra investițiilor în afaceri.
Pe lângă toți acești factori, Europa a luat și alte decizii economice pe termen scurt cu ramificații negative pe termen lung. Comerțul exterior este un exemplu: în timp ce reconfigurarea relațiilor comerciale dintre SUA și UE pare să fi ajuns la un punct productiv, reacția inițială a Europei a avut fără îndoială un impact negativ asupra economiei UE.
În plus, sancțiunile impuse Rusiei au dus la creșterea costurilor energiei în Europa și la pierderea beneficiilor economice din comerț. Ca urmare a sancțiunilor comerciale, Rusia continuă să-și tranziționeze economia pentru a scăpa de dependența de Occident. În timp ce comerțul său cu UE a scăzut brusc – din nou – în 2025, comerțul său cu așa-numitele țări CSI a continuat să se extindă.
Deși comunitatea CSI este considerabil mai mică decât UE, fiind formată doar din Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Rusia, Tadjikistan și Moldova (Turkmenistanul având „statut de participant”), comerțul Rusiei cu această comunitate este acum de aproximativ trei ori mai mare decât comerțul său cu UE. Comerțul dintre Rusia și CSI are acum o valoare de 10 miliarde de dolari pe lună; niciuna dintre aceste tranzacții nu este denominată în monede occidentale.
Comerțul acoperă multiple industrii – câteva exemple: materii prime precum aluminiu, cupru, aur, fier, petrol și zinc; produse apropiate de materiile prime, inclusiv sârmă de aluminiu, sârmă de fier și petrol rafinat; produse manufacturate, de la electronice la utilaje grele; produse chimice; și produse alimentare.
Există argumente morale în favoarea sancțiunilor, dar aceste argumente trebuie să fie comparate cu eficacitatea lor – și cu impactul lor asupra economiei europene. În timp ce UE se află într-o stare de stagnare economică pe termen lung, încă din vara trecută, economia rusă încă se descurca bine, contrar previziunilor anterioare ale Occidentului. Așa cum am explicat în analiza mea din august, Rusia pare să ajungă la un punct în care rezistența sa se epuizează; dacă se va întâmpla acest lucru, însă, nu va fi prea mult de sărbătorit într-o Europă care nu poate adăuga nici măcar 1,5% la PIB-ul său anual.
Europa are nevoie de o comisie de urgență pentru economia sa. Această comisie nu poate fi condusă de politicieni; ea trebuie condusă de lideri de afaceri, economiști independenți și alți analiști care nu sunt obligați față de actuala structură politică de la Bruxelles. Este clar, fără niciun dubiu, că elita politică europeană nu înțelege și nici nu se preocupă serios de readucerea creșterii și prosperității pe continent.
