SFÂŞIETOR. Jurnalista BBC bolnavă de cancer a murit miercuri. Luni anunţa că mai are câteva zile de trăit

05 Sep 2018 | scris de Marina Constantinoiu
SFÂŞIETOR. Jurnalista BBC bolnavă de cancer a murit miercuri. Luni anunţa că mai are câteva zile de trăit

Rachael Bland, prezentatoare BBC de mai bine de 15 ani, a murit, la vârsta de 40 de ani, din cauza cancerului mamar cu care a fost diagnosticată în 2016. Luni, femeia anunța că mai are „câteva zile de trăit”, relatează The Guardian.

S-a comportat așa cum a făcut-o mereu ca ziarist: n-a ținut știrea pentru ea, ci a postat-o, cu un efort de curaj și voință, pe rețeaua de socializare Twitter. Ea şi-a anunţat fanii că mai are câteva zile de trăit

„Mă tem că a sosit timpul. Mi s-a spus că mai am câteva zile de trăit. Pare ireal. Vă mulţumesc pentru tot sprijinul acordat, la revedere, prieteni!”, a scris Rachel, potrivit mirror.co.uk.

Pe blogul „Big C Little Me”, timp de doi ani, ea a cules și transmis, inclusiv ce simte ea,  tot ce a aflat despre această boală, spre a-și ajuta semenii.

A vorbit cinstit chiar despre moarte, din experienţa ei, pe ultima sută de metri. Tratamentul cu chimioterapice nu a dat rezultate în cazul ei, iar cancerul era în faza metastazelor.

„Când ești în situația mea: știi că moartea se apropie când ai doar 40 de ani, când ai un soț pe care îl adori și un copil de trei ani pe care îl iubești atât de mult încât simți că îți explodează inima, ai nevoie de două lucruri pentru a merge mai departe: speranță și negare”, spunea jurnalista într-un articol publicat de Huffington Post.

Soțul jurnalistei a publicat un mesaj emoționant, în care îi aduce un omagiu femeii pe care o descrie drept „perfectă”. „A fost o prezentatoare incredibil de talentată, o soție, soră, fiică, nepoată și mătușă foarte iubită și, cel mai important, o mamă ideală pentru micuțul nostru Freddie. Cuvintele nu pot descrie cât de dor ne va fi de ea”, a scris bărbatul.

 

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Externe

Ultima oră