S-au redeschis școlile în Croația. Majoritatea cursurile au început față în față

08 Sep 2020
S-au redeschis școlile în Croația. Majoritatea cursurile au început față în față

În Croația,  Institutul de Sănătate Publică a stabilit reguli stricte pentru redeschiderea școlilor în contextul pandemiei, între care clase separate pentru elevii din diferite grupe de studiu. Părinții susțin ideea educației în format clasic, întrucât copiii învață mai bine la scoală.

460.000 de copii din învățământul primar și gimnazial s-au prezentat la scoală în Croația. Incertitudine și încântare sunt cele două atitudini dominante în contextul pandemiei de COVID-19.

În majoritatea școlilor cursurile au început față în față. Doar în 8 instituții au loc cursuri online, iar două școli au cerut amânarea lor pentru săptămâna viitoare.

Noile reguli prevăd măsurarea temperaturii la intrarea în instituția de învățământ, dezinfectant peste tot, clase separate astfel încât copiii să nu se întâlnească și cursuri de 40 de minute fiecare.

Măștile sunt obligatorii la gimnaziu și liceu, iar copii au exersat purtarea lor corectă.

În Croația pare să se fi ajuns la un consens între administrație, părinți și elevi privind reluarea cursurilor în format normal.

Autoritățile au pregătit și un așa numit modul trei de școală pentru zone focar, unde cursurile vor fi transmise prin mijloace audiovideo.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Externe

Ultima oră