TEROARE. Un român către soția sa: „Cum adică să te prostituezi doar 5 zile din 7?”

19 Apr 2016 | scris de Istvan Deak
TEROARE. Un român către soția sa: „Cum adică să te prostituezi doar 5 zile din 7?”

După ce li s-au născut cei doi copii, familia a intrat în criză financiară și a pierdut casa în care locuia. Atunci Tudor U. i-a spus soției Maria că se vor muta în Berlin și vor strânge bani pentru copii.

Cei doi băieți minori au rămas în grija cumnatului. După ce au ajuns în capitala Germaniei și-au dat seama că nu știu limba și au sanse minime să se angajeze undeva.

Bărbatul și-a îndemnat soția să se înregistreze ca prostituată și să presteze într-un bordel. Într-o zi și-a găsit soția acasă. A întrebat-o de ce nu e la muncă, iar ea i-a răspuns că bordelul permite prostituatelor să lucreze doar cinci zile pe săptămână.

Nemulțumit de încasări, el și-a trimis nevasta să presteze în celelalte două zile într-un alt bordel. După un timp, femeia i-a spus că s-a saturat și vrea să se întoarcă în România.

Conform rechizitoriului întocmit de procurori și citat de Berliner Morgenpost, bărbatul a devenit violent, a lovit-o pe Maria în mod repetat cu pumnii și picioare, dar și cu o bâtă de lemn.

La data de 8 septembrie 2015, bărbatul a pătruns în bordelul în care lucra tânăra, a scos-o pe aceasta în stradă și a început să o lovească. Un paznic a intervenit și l-a imobilizat până la sosirea poliției.

A reușit să scape și a fost reținut abia pe 21 octombrie, când încerca să părăsească Germania. De atunci se află în arest preventiv. Luni dimineața a fost adus în fața instanței din Berlin, pentru un nou termen în procesul său.

“Clientul meu nu dorește să comenteze acuzațiile. Asta nu înseamnă că își recunoaște vinovăția. Au apărut multe informații în presă, dar persistă prezumția de nevinovăție”, a comentat avocatul românului, Mikor Roder.

Acuzat de proxenetism, vătămare corporală și lipsire de libertate, dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă să stea ani grei în spatele gratiilor.

Citiți și:

Risc de ATENTATE pe plajele din Europa: Atacatorii kamikaze, deghizați în vânzători ambulanți! (VIDEO)

Publicația New York Times avertizează despre un al doilea RĂZBOI RECE

Prima expoziţie dedicată exclusiv frontieriştilor (FOTO, VIDEO)

Ghinion de ghinion! Iohannis dă înapoi miile de euro încasate pe chiria casei din Sibiu

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Externe

Ultima oră