Pe măsură ce Europa virează tot mai accentuat spre dreapta, prim-ministrul spaniol Pedro Sánchez se trezește izolat în raport cu principalii săi parteneri comunitari. De la gestionarea crizei migratorii din Ceuta și reticența față de cerințele NATO, până la relațiile comerciale cu China și abordarea conflictelor internaționale, Madridul merge tot mai des de unul singur. Înfruntând critici dure chiar din partea propriilor aliați social-democrați, Sánchez mizează pe un joc politic intern intens, riscând însă să marginalizeze Spania într-un moment decisiv pentru viitorul Uniunii Europene, scrie Le Figaro
Figură de proră a progresismului în Europa, prim-ministrul spaniol Pedro Sánchez apare mai izolat ca niciodată, mergând împotriva curentului de viraj la dreapta aflat în desfășurare pe Vechiul Continent. „Suntem singuri”, se resemnează cotidianul conservator ABC.
Politica migratorie a lui Pedro Sánchez este, într-adevăr, puternic criticată de partenerii săi, care văd în regularizarea a aproape o jumătate de milion de migranți - decisă de Madrid în aprilie - un factor de atracție, considerat de unii drept una dintre cauzele ce au contribuit la evenimentele din Ceuta. „Spania trebuie să ne ia drept exemplu dacă vrem ca Schengen să supraviețuiască”, a declarat prim-ministrul polonez, Donald Tusk, apelând la Madrid să imite Varșovia prin înăsprirea legislației privind azilul și a procedurilor de la frontiere.
Criticile depășesc faliile politice obișnuite. Singurii alți doi șefi de guvern proveniți din aceeași familie politică social-democrată ca Pedro Sánchez - prim-ministrul danez, Mette Frederiksen, și omologul său maltez, Robert Abela - s-au alăturat ambii coaliției eterogene condusă de Giorgia Meloni, care cere o reacție europeană fermă.
„În ochii acestor lideri, Sánchez este o «rață șchioapă» (lame duck). A i te opune nu îi costă nimic din punct de vedere politic; vor putea relua relațiile cu succesorul său după următoarele alegeri generale, prevăzute înainte de august 2027”, analizează Pablo Simón, profesor de științe politice la Universitatea Carlos III din Madrid.
Poziții mai ferme decât ale partenerilor săi europeni
O altă reacție notabilă este cea a Ursulei von der Leyen. Președinta Comisiei Europene s-a arătat distantă după evenimentele din Ceuta. Nicio referire la o „solidaritate” europeană nu figurează în luarea sa de poziție față de Spania - un termen pe care nu ezitase să îl folosească în mai 2021, când 10.000 de migranți ajunseseră în enclavă.
„Președinta Comisiei face și ea un calcul politic. Astăzi, trebuie să afișezi o linie dură privind imigrația, într-un Parlament European și în state membre care basculează treptat spre dreapta. Să te aliezi cu Pedro Sánchez avea sens înainte, dar mult mai puțin în contextul actual”, continuă politologul Pablo Simón.
Politica migratorie nu este singurul punct de divergență dintre Madrid și partenerii săi. Pedro Sánchez apără, de asemenea, o politică externă marcată de poziții ferme, fie că este vorba despre intervențiile militare ale lui Donald Trump în Venezuela și Iran, fie despre situația din Israel. Poziții adesea mai tranșante decât cele ale partenerilor săi europeni.
Pentru Pablo Simón, aceste poziții maximaliste răspund tot unui calcul politic. Liderul socialist „știe că probabil nu va trebui să își asume consecințele alegerilor sale, de vreme ce s-ar putea să nu mai fie la putere peste un an. De altfel, pozițiile sale sunt foarte populare în Spania: afișarea unei linii pro-palestiniene sau anti-Trump îi poate permite să își consolideze imaginea, fără a plăti un cost politic ridicat.”
Dincolo de atitudini, Madridul se distinge și pe fond. Mai întâi în materie comercială, în timp ce Uniunea Europeană caută să își extindă instrumentele de protecție în fața Beijingului, acuzat de concurență neloială. Spania, unul dintre principalii beneficiari ai investițiilor chineze în Europa din ultimii ani, continuă să favorizeze dialogul și s-a desprins, cu câteva săptămâni înainte de summitul european din iunie, de o inițiativă condusă de Paris în favoarea unei înăspriri a instrumentelor de apărare comercială. „Trebuie să dialogăm de la egal la egal cu China și cu Statele Unite”, insista în mai 2026 ministrul spaniol al Economiei, Carlos Cuerpo.
Reînarmare „morală” mai degrabă decât militară
Aceeași singularitate se observă și în domeniul apărării. La summitul NATO de la Haga din 2025, 31 de membri ai Alianței s-au angajat să își ridice cheltuielile destinate apărării la 5% din PIB, un obiectiv cerut de Donald Trump. Doar Spania a obținut o derogare, deși afișează unul dintre cele mai scăzute procente ale cheltuielilor militare din cadrul Alianței.
Prezent pentru prima dată la Conferința de Securitate de la München, în februarie, Pedro Sánchez pledase pentru o reînarmare „morală” mai degrabă decât nucleară în fața Rusiei, avertizând împotriva unei creșteri a cheltuielilor care ar risca să sporească dependența Europei de echipamentele americane. Poziția sa nu i-a convins pe unii dintre liderii prezenți. „Eu cumpăr multe echipamente de apărare, asta este sigur”, îi răspunsese ironic președintele finlandez, Alexander Stubb.
Cu toate acestea, Pedro Sánchez și omologii săi europeni vor trebui să încerce să își depășească divergențele chiar de marți. Reuniți de urgență prin videoconferință, miniștrii de interne ai guvernelor lor vor căuta să găsească un răspuns comun la evenimentele din Ceuta. Într-o scrisoare adresată luni șefului guvernului spaniol, Ursula von der Leyen a schițat un prim gest de reconciliere, subliniind că autoritățile spaniole și marocane „au gestionat această situație cu eficiență”. „Doar împreună vom putea păstra integritatea spațiului Schengen”, a adăugat ea.
