Preot surprins prizând cocaină în casa parohială! (VIDEO)

29 Feb 2016 | scris de Veronica Micu
Preot surprins prizând cocaină în casa parohială! (VIDEO)

Preotul Stephen Crossan, în vârstă de 37 de ani, a prizat liniuța de cocaină folosind o bancnotă de 10 lire, după ce, înainte, a consumat whiskey şi bere.

Înregistrarea a fost obținută și publicată de The Sun on Suday.

Părintele a recunoscut că a consumat droguri: “A fost doar o singură noapte. Nu am nicio problemă cu drogurile”.

Potrivit unei surse, petrecăreţii s-au întors la casa părintelui în jurul orei 11 dimineaţa, unde au petrecut şapte ore. Ei au fost primiţi într-o cameră plină cu obiecte naziste, printre care steaguri, pălării, un vulture cu o svastică, toate aşezate pe un şemineu.

“La un moment dat, Stephen şi-a pus ceva pe cap şi a executat salutul nazist. Este șocant. El trebuie să fie un exemplu pentru societate, nu să consume droguri", a declarat sursa, potrivit Daily Mail.

Crossan a negat că ar fi un susţinător al naziştilor, precizând că este colecţionar de lucruri istorice.

El a declarat că se afla în depresie şi era pe picior de a părăsi parohia, în momentul publicării înregistrării.

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră