Orban: "SUA au acceptat victoria Rusiei iar Ucraina va fi împărțită în trei zone; Era exportului de democrație s-a încheiat"

Prim-ministrul ungar Viktor Orbán a susținut un discurs important la Polgári Piknik, eveniment politic anual destinat elitei conservatoare a Ungariei, desfășurat în satul Kötcse și organizat de Fundația pentru o Ungarie Civilă. Întâlnirea reunește politicieni, intelectuali și membri ai societății civile conservatori, oferind un cadru pentru analiza situației internaționale și a provocărilor interne ale Ungariei. Orbán a avertizat asupra riscurilor implicării Uniunii Europene în războiul din Ucraina, susținând că aderarea Kievului la UE ar putea transforma blocul european într-un participant direct la conflict. El a criticat sprijinul financiar și militar actual acordat Ucrainei, considerând că acesta ar putea duce la divizarea țării și la afectarea economiei și politicii UE. În schimb, premierul ungar a propus un acord de cooperare strategică între UE și Ucraina, menită să asigure securitatea regională fără implicarea directă a blocului european. De asemenea, SUA au acceptat deja că Rusia a câștigat războiul și a prezis o divizare formală a Ucrainei în trei zone: una sub control rus, o zonă tampon demilitarizată și o zonă aflată sub influența occidentală, a spus Orban în discursul sau publicat integral de 24.hu

Stimate doamne și stimați domni!

Despre ce am vorbit anul trecut? Anul trecut am vorbit în principal despre chestiuni spirituale. Îngăduiți-mi să evoc. Atunci am formulat o teză care suna astfel: ceea ce numim noi civilizație occidentală nu se mai află în Europa de Vest, ci doar în Europa Centrală, și numai Europa Centrală o poate salva.

Aceasta a fost teza prezentării noastre de anul trecut. Atunci am spus și că pentru noi Occidentul este o civilizație definită prin împletirea unică dintre credință și rațiune, iar lumea occidentală se menține vie prin convingerea că rațiunea și credința se pot ajuta reciproc să înțeleagă adevărul, fiindcă există lucruri ce pot fi cunoscute doar prin rațiune și altele doar prin revelație.

Scopul, spuneam, indiferent de situația Europei de Vest, este limpede: nu putem reveni la civilizația creștină de dinaintea Iluminismului, acest lucru este imposibil, dar nici nu vrem ca credința vie și tradiția creștină să fie eliminate din viața europeană. Care este situația în Europa de Vest astăzi? – am întrebat anul trecut. În Europa de Vest, temeliile filozofice ale civilizației occidentale s-au clătinat. Acolo s-a construit un nou sistem de putere, o civilizație liberală, iar din această civilizație liberală nu mai poate fi recreată civilizația occidentală. Din două motive. Pe de o parte, pentru că civilizația liberală a ridicat un mecanism de putere atât de puternic încât pare în acest moment imposibil de înlăturat. Pe de altă parte, în paralel, a avansat construcția unor societăți paralele – ca să mă exprim politicos –, sau, mai direct spus, islamizarea Europei de Vest.

De aceea, ceea ce înțelegem prin civilizație occidentală, adică legătura unică dintre rațiune și credință, nu mai are loc în Europa de Vest. În Europa Centrală încă are. Și, ca cel mai capabil guvern și cel mai funcțional sistem politic din Europa Centrală, noi, ungurii, avem misiunea de a păstra vie civilizația occidentală aici, dincolo de politica zilnică – o misiune pe care o cunoaștem și pe care o asumăm cu mândrie.

După ce anul trecut am discutat toate acestea, anul acesta nu mai este nevoie să vorbim despre chestiuni de natură spirituală, dar trebuie totuși să vorbim despre perspective, despre perspective politice și geopolitice, pentru a putea așeza politica actuală în contextul potrivit de timp și spațiu. De aceea, în prima parte a prezentării mele vom merge cu „faza lungă”, încercând să schițez marile conexiuni, cum ar spune frații secui; iar în a doua parte vom trece pe „faza scurtă”, luminând aici, chiar în fața roților noastre, ca să putem evita gropile – atunci voi vorbi despre situația din Ungaria.

Anul trecut am lăsat deschise mai multe întrebări în discuțiile de la Kötcse. În 2025, pentru aproape toate aceste întrebări am primit răspunsuri. Iar o mare parte din ipotezele formulate anul trecut pe vremea asta au fost confirmate de evenimente.

Să le reamintesc. Va exista un nou președinte și o nouă politică în Statele Unite? Suntem încă în septembrie 2024. A existat. Va exista un nou guvern în Germania? A existat. Va reuși Franța să iasă din vârtejul crizelor guvernamentale? Nu. Va exista o reașezare sau măcar un echilibru al puterii în Polonia? Da. Se va întoarce și va renaște Grupul de la Vișegrad? Da.

Va exista o victorie militară a Rusiei? – am întrebat anul trecut. Da.
Am întrebat atunci: se va împărți Ucraina? Da. Se va consolida în continuare grupul de țări numit BRICS? Dacă ați urmărit întâlnirea de la Beijing, știți răspunsul: da. Și se va reuși rezolvarea dilemei fundamentale a Uniunii, pe care o întruchipează euro? Nu. Acestea au fost întrebările, acestea sunt răspunsurile.

Mai pe larg. În Statele Unite avem un nou președinte, dar ceea ce e și mai important, avem și o nouă strategie politică, internațională și geopolitică. În spatele a tot ceea ce fac americanii astăzi stă această constatare simplă: dacă ordinea globală a comerțului, așa cum am cunoscut-o până acum și cum am experimentat-o în ultimele treizeci-patruzeci de ani, continuă să existe, atunci rivalii Statelor Unite se vor întări mai mult decât Statele Unite. Îi vor depăși. Această constatare explică tot ceea ce vedem din partea președintelui Trump.

Avem o nouă strategie americană, a apărut o politică americană complet nouă, a cărei esență este, poate, că în locul visării democrat-liberale la pace mondială, democrație globală și export de democrație, americanii privesc acum realitatea în față. Iar aceste realități nu sunt deloc plăcute din perspectiva americană.

Primul lucru cu care s-au confruntat și pe care l-au recunoscut ca fapt real este că China are un avantaj demografic de nerăsturnat, China are un avantaj tehnologic în creștere, China are un avantaj de capital în creștere, China are un dezavantaj militar în scădere, iar economia Statelor Unite nu funcționează fără furnizori chinezi. În plus, odată cu trecerea timpului, chinezii ajung din ce în ce mai mult într-o poziție de creditori față de țările lumii occidentale. Aceasta este realitatea.

A doua realitate cu care s-au confruntat americanii este aceea că Rusia a câștigat războiul. Fără trupe, fără desfășurarea a sute de mii de militari pe uscat, victoria Rusiei este ireversibilă. Iar trupe nu vor să trimită. De asemenea, noua strategie americană recunoaște și faptul că, deși cu Rusia se pot încheia afaceri, în privința Chinei rușii nu pot fi separați în următoarele decenii. Statele Unite trebuie să accepte și faptul că pierd teren în regiunea Pacificului. Aici intră în joc acele misterioase 200 de mile – distanța până la care o țară are drepturi comerciale exclusive de la propriul țărm spre larg. Chinezii nu fac acum altceva, tot ce auzim, inclusiv în legătură cu Taiwanul, se rezumă la asta: își dezvoltă capabilitățile militare astfel încât să împingă afară din această zonă de 200 de mile forțele americane care staționează sau apar ocazional acolo. Aceasta este miza, pentru că dacă Statele Unite pierd în regiunea Asia-Pacific, pierd și la nivel global.

America are aliați în această regiune: Taiwan, Japonia, Coreea de Sud, Vietnam, Filipine. Însă pericolul crește constant: China, fără intervenție militară, integrează încet, dar sigur, aceste țări în propria economie și astfel depășește Statele Unite și acolo.

A treia realitate cu care se confruntă noua politică americană este că Uniunea Europeană este slabă și așa va rămâne.

Acestea sunt faptele pe care se sprijină tot ceea ce vedem. Care este răspunsul lor, ce decurge din aceste realități? Mai întâi, America trebuie să se retragă acasă și să-și adune resursele. Tot ceea ce vedem astăzi se leagă de acest lucru. Autonomie energetică, autonomie în materie de materii prime, readucerea – ba chiar forțarea revenirii – investitorilor acasă și tarife, tarife, tarife. Reducerea deficitelor comerciale care apasă asupra Americii și atragerea unor sume și mai mari de bani. Cu alte cuvinte, Statele Unite demontează acum ordinea economică globală în care am trăit și în locul ei iau naștere regiuni economice separate în întreaga lume.

Esența noii strategii americane este și aceasta: exportul de democrație s-a încheiat. Nu mai vor să dea lecții nimănui. Nu mai vor să spună ce sistem politic este bun. Fiecare națiune are propria cultură și își poate organiza sistemul așa cum dorește. În schimb, americanii revin la politica de mare putere. Comportamentul lor nu mai este ghidat de reguli internaționale. Nu mai văd lumea ca pe un sistem cu reguli respectate de toți, ci ca pe o scenă cu actori, puteri, influențe, capacități și proiecție de forță – puterea marilor puteri, care trebuie folosită. Aceasta este ceea ce numim politică de mare putere. Aici s-a întors lumea.

Dacă după toate acestea privim ce se întâmplă în Europa, atunci pot să vă spun, privind către 2025, că avem întrebări – aveam și anul trecut – iar anul 2025 ne-a oferit deja parțial câteva răspunsuri și ne va mai da, în lunile următoare, răspunsuri legate de viitorul Europei.

Întrebarea cea mai importantă: își va reveni economia europeană? Suntem „în direct”, și eu spun: cu greu. În Germania, noul cancelar a declarat în urmă cu câteva zile sfârșitul statului social, dar nu a prezentat niciun model nou, competitiv, în schimb. În Franța, crizele guvernamentale sunt continue: chiar mâine urmează un vot de încredere, respectiv de neîncredere împotriva guvernului, iar între timp datoria publică a Franței se apropie de 120% din PIB – un nivel al îndatorării nemaiîntâlnit din al Doilea Război Mondial. În Polonia, represiunea liberală se apropie de sfârșit: există un nou președinte, care creează echilibru de putere și duce o politică proprie.

Și iată V4-ul. În ultimii doi-trei ani, acest format a fost spulberat sub conducerea germană, cu concursul polonezilor și cehilor. Acum însă, în Polonia este un nou președinte care dorește revigorarea V4. În Cehia, Babiš este ante portas; aventura occidentală a Cehiei se poate încheia foarte curând, iar în octombrie este posibil ca țara să revină la programul solid de construire a economiei central-europene.

Se ridică, de asemenea, și problema războiului – sau mai bine zis, finalul războiului. Am primit deja un prim răspuns: președintele Rusiei rămâne la putere. Aș vrea să vă reamintesc tuturor că la începutul războiului, un președinte american numit Biden – de care poate ne mai aducem aminte – s-a târât până la Varșovia și a rostit un discurs. Îl voi reda în engleză, pentru acuratețe, a sunat așa: „Putin must fail”, adică „Putin trebuie să cadă”. Nu „trebuie să-l învingem” sau „să câștigăm războiul”, ci „trebuie să cadă”. Americanii au anunțat deschis că vor un alt regim politic la Moscova. Din această ambiție a rezultat situația în care ne aflăm astăzi: Uniunea Europeană finanțează războiul, Rusia finanțează războiul, iar între noi are loc o competiție a finanțării în care, în prezent, rușii sunt pe cale să câștige. Situația îi slăbește pe ei, dar pe noi ne rupe în două.

Ucraina este divizată.

Întrebarea era: ce se va întâmpla cu Ucraina? – acum un an am vorbit despre asta. Astăzi, dacă privim evoluțiile și înțelegem cu mintea rece ceea ce se petrece acolo, trebuie să spunem limpede: Ucraina este chiar acum împărțită.

Înainte de război, situația Ucrainei era foarte clară: exista ca stat-tampon, unde 50% influență aparținea rușilor, iar 50% occidentalilor. Pe această linie existau dispute – mai venea un guvern, mai pleca altul – dar nimeni nu punea sub semnul întrebării faptul că Ucraina era o zonă de echilibru între Vest și Rusia. Toată lumea era în siguranță atâta timp cât ambele părți aveau aproximativ jumătate din influență. Așa a fost până la izbucnirea războiului.

Războiul a rupt acest echilibru. Cum s-a produs exact, ar merita o altă conferință. Esențialul este că balanța s-a destrămat. Astăzi, europenii vorbesc elegant despre „garanții de securitate”, dar în realitate aceste garanții nu înseamnă altceva decât împărțirea Ucrainei.

Primul pas deja s-a făcut: Occidentul a acceptat existența unei zone rusești. Discuția nu mai este dacă va exista sau nu, ci cât de mare va fi: două regiuni, patru, cinci sau șase dincolo de Crimeea? Asta se negociază. Cert este că zona rusă există deja, iar aceasta cuprinde aproximativ 20% din teritoriul Ucrainei. Asta este deja trecut, nu se mai discută.

Ceea ce se negociază acum este distanța dintre această zonă rusă și ceea ce va deveni o zonă demilitarizată: să fie 40 de kilometri, 50, 100 sau 200? Nu știm, pentru că tocmai acum se decide. Aceasta va fi a doua zonă. Rezultatul final al împărțirii va fi așadar: o zonă rusă, o zonă demilitarizată și, în cele din urmă, o zonă occidentală, despre ale cărei contururi și condiții nu putem încă spune nimic sigur. Dar direcția e clară: Ucraina se transformă într-un teritoriu împărțit în trei zone.

După acestea, după război, să vorbim despre cum arată Europa și, mai ales, viitorul Uniunii Europene. Există un număr de bază. Dacă vrem să înțelegem unde ne aflăm acum și să plasăm acest lucru în spațiu și în procesele istorice, atunci există un număr pe care îl recomand tuturor să și-l fixeze în memorie. Anul crizei financiare a fost 2008, sau mai bine spus 2008–2009, așa îl pomenim.

Cine privea atunci economia mondială vedea că Statele Unite dădeau 22,9% – să zicem 23% – din produsul economic global, iar Uniunea Europeană 25,4% – să rotunjim în jos: 25%. Deci noi eram la 25%, americanii la 23%. Dacă privim însă economia mondială din 2025, vom vedea că americanii dau 26,8% – rotunjim la 27% –, iar noi, europenii, doar 17,6%. Din 2008 până în 2025! Acesta este intervalul istoric, procesul istoric în care trăim noi, europenii. În acest răstimp, americanii și-au crescut ponderea în economia mondială cu 4%, în timp ce noi am pierdut 8%.

Asta arată limpede că nu era inevitabil să fim unde suntem acum. În 2008 eram încă deopotrivă cu americanii. Faptul că nu mai suntem acolo unde sunt ei se datorează exclusiv faptului că Europa a fost prost condusă. Dacă ar fi fost condusă la fel de bine ca Statele Unite, atunci astăzi am fi fost tot umăr la umăr, cot la cot cu ei. Dar nu este așa – și aceasta se explică doar prin politica europeană greșită.

Pe aceste fapte îmi întemeiez teza pe care vreau acum să o împărtășesc cu dumneavoastră. Cred că Uniunea Europeană a intrat, în momentul de față, în starea de destrămare și fragmentare. Și dacă lucrurile continuă în această direcție – iar șansele mari sunt să continue – atunci istoria Uniunii Europene va fi consemnată drept un nobil experiment cu un rezultat dezolant. Perioada existenței Uniunii Europene va fi privită, dintr-o anumită perspectivă istorică, ca epoca declinului continentului european și a transformării sale într-un factor lipsit de relevanță.

Care era scopul? Pentru că, desigur, nu acesta era scopul pentru care am creat Uniunea Europeană. Când am creat-o, ne-am propus următoarele obiective: în primul rând, ca Uniunea Europeană să fie un actor politic și economic mondial. Încă în 2008 cifrele economice justificau această ambiție. Planul era să construim cea mai mare zonă de liber schimb din lume. Asta se formula astfel: „de la Lisabona la Vladivostok”. O zonă care să cuprindă Rusia, Regatul Unit, Turcia, Caucazul și Balcanii. Asta ar fi trebuit să construim, dar nu am reușit.

Ce avem în loc? Regatul Unit a ieșit. Rusia a plecat – sau am împins-o noi în brațele Chinei, căci e totuna –, dar acum se află de partea Chinei. Iar speranța că mai devreme sau mai târziu va apărea un conflict între ruși și chinezi este complet iluzorie, un miraj, pentru că cine privește structura economiei rusești și pe cea a economiei chineze vede imediat că acestea nu sunt competitive între ele, ci complementare, se potrivesc una cu alta aproape perfect. Deci a crede că rușii și chinezii se vor înfrunta și asta ne va redeschide Europei spațiul de manevră este o totală neînțelegere a realității. Oricum, Rusia nu am reușit să o păstrăm de partea noastră, iar Turcia am lăsat-o într-o zonă gri, asupra căreia nu insist acum.

De ce nu a reușit marele plan european?

De ce nu a reușit Europa să devină un factor de putere în politica și economia mondială?
Răspunsul este foarte simplu, aproape banal. Uniunea Europeană, acum treizeci de ani, nici nu era Uniunea Europeană de astăzi, ci doar o piață comună. Ideea a fost ca din această piață comună să construim o uniune economică și politică. Iar instrumentul ales pentru realizarea acestei uniuni economice și politice a fost moneda unică, euro.

Planul era următorul: mai devreme sau mai târziu, toate statele vor adera la zona euro, vom avea o monedă comună. Dacă avem monedă comună, vom avea și buget comun; dacă avem monedă comună și buget comun, atunci vom avea și un stat comun – Statele Unite ale Europei, o uniune economică și politică.

Problema, și motivul pentru care întregul proiect a eșuat, este că, deși există o politică monetară comună pentru țările din zona euro, nu există o politică bugetară comună. Oriunde ai citi, orice economist ai consulta, există un consens absolut: nu este posibil să ai o politică monetară comună fără să existe în spatele ei și o politică bugetară comună. Este doar o chestiune de timp – spun toți cei care se ocupă de acest subiect – până când mecanismul va ceda, se va rupe, se va prăbuși. Pe termen lung, acest sistem nu poate rezista așa cum este.

Din aceasta decurge, doamnelor și domnilor, că în fața noastră se află sarcina elaborării bugetului Uniunii Europene pentru perioada 2028–2035. Și îndrăznesc să formulez următoarea teză: chiar dacă acest buget va fi adoptat – ceea ce este foarte incert – atunci el va fi ultimul buget multianual al Uniunii Europene. După aceea, cortina se va trage. Dacă lucrurile continuă în această direcție, eventual vom mai reuși să punem cap la cap un buget, deși războiul din Ucraina a complicat serios lucrurile, dar după 2035 eu văd imposibilă adoptarea unui nou cadru bugetar.

Consecința inevitabilă va fi destrămarea zonei euro. Și acest proces va fi unul confuz și costisitor.

Există o ieșire?
Ceea ce voi prezenta acum este o ieșire teoretică. În politică, teoria nu este inutilă, pentru că, în cel mai bun caz, servește ca busolă sau ghid pentru acțiune. Așadar, ceea ce spun nu se referă la faptul dacă are șanse reale de aplicare, ci la întrebarea dacă este intelectualmente posibil ca Uniunea Europeană, în ciuda situației sale actuale, să nu se destrame, ci să rămână împreună într-o formă sau alta. Răspunsul intelectual este: da, nu este imposibil.

Însă, pentru ca Uniunea să nu se destrame și pentru ca acest buget să nu fie ultimul, Uniunea Europeană trebuie reorganizată de la bază, pentru că în prezent forțele distructive cresc, iar cele care mențin coeziunea scad. Printr-o reorganizare atentă, majoritatea statelor membre pot fi motivate să rămână în Uniune, reducând numărul celor interesați ca aceasta să se destrame în următorii zece ani.

Aceasta presupune o restructurare serioasă: Uniunea Europeană trebuie transformată într-o structură circulară. Aceasta nu este aceeași cu Europa cu mai multe viteze. Europa cu mai multe viteze înseamnă că suntem în aceeași mașină, cu aceeași cutie de viteze, doar că fiecare vrea să meargă cu ritm diferit, dar destinația este aceeași.

Ceea ce propun eu este o Europa circulară: în cercul exterior se află statele care doresc să coopereze doar în două domenii: securitate militară și securitate energetică. În acest cerc pot intra fără probleme Turcia, Regatul Unit și, horribile dictu, chiar Ucraina.

Al doilea cerc, mai restrâns, este piața comună: grupul de state care doresc să participe la piața comună, adică mai mult decât la cooperarea militară și energetică.

Al treilea cerc este format din statele care doresc nu doar piață comună, ci și monedă comună, adică zona euro, ceea ce implică și buget comun.

Iar al patrulea cerc, cel mai interior, cuprinde statele care doresc nu doar piață și monedă comună, ci și armonizarea politică a principiilor și valorilor – gen, migrație, stat de drept – într-un mod coerent și aplicabil prin instanțe.

Așadar: securitate și energie, piață comună, zona euro, uniune politică. Dacă putem adopta un astfel de sistem, ideea mare a cooperării europene, numită Uniunea Europeană, poate supraviețui următorilor zece ani. Dacă nu, atunci presupunerea mea este că vom mai putea adopta ultimul buget, dar Uniunea se va destrăma.

De ce nu a eșuat Ungaria, deși economia europeană este vizibil în colaps?
Răspunsul merită atenție: Ungaria nu a eșuat pentru că, la timp, mai precis în 2010, când am câștigat alegerile cu două treimi, la doi ani după criza financiară din 2008, am renunțat la modelul economic european. Modelul european, numit aparent stat de binefacere, este de fapt o economie bazată pe ajutoare sociale.

Noi am renunțat la acest model în 2010 și am construit o economie bazată pe muncă, un stat al muncii. La prima vedere, diferențele între economia maghiară și cea din Europa de Vest par minime, dar la nivel structural există diferențe fundamentale.

E ca și cum am trăi în două lumi complet diferite.

Acum voi enumera la nivel structural în ce fel ne-am desprins de celelalte țări ale Uniunii Europene.

În primul rând, reglementarea pieței muncii. Avem cea mai flexibilă și mai prietenoasă cu piața reglementare a forței de muncă. Funcționează după o logică complet diferită față de vestici: se bazează pe principiul că oricine vrea să muncească să aibă voie să o facă.

În al doilea rând, sistemul de ajutor pentru șomaj. Sistemul maghiar este total diferit de cel din Europa de Vest. Nu doar pentru că durează trei luni, pe când la vestici poate dura 9, 12 sau 18 luni, ci pentru că, atunci când se termină, nu mai există continuare – urmează munca publică. În Vest, acest lucru este de neconceput.

Sistemul fiscal nostru este radical diferit de cel occidental. Discuția actuală despre fiscalitate se întoarce la acest aspect: avem un sistem de impozitare cu o singură cotă. În nicio altă țară nu există așa ceva; peste tot impozitele sunt progresive.

Sistemul de sprijin familial. Deși și noi și vesticii îl numim sprijin familial, sunt două lucruri complet diferite: ei oferă pe bază de drept subiectiv, noi legăm o mare parte din sprijin de ocuparea forței de muncă, ținând cont de structura socială a societății maghiare. Cine lucrează primește un sprijin mai substanțial.

Același lucru este valabil și pentru moștenire. Nu există impozit pe moștenire în Ungaria, aproape peste tot există. Motivul: conform concepției maghiare, ceea ce există nu este al tău, ci al familiei. Munca fiecăruia – bunicii, părinții, tu – este inclusă. Odată impozitat, de ce să mai impozităm din nou? Aceasta este imposibil de conceput în Vest.

Taxa pe tranzacții. Aceasta a fost o inovație a lui Matolcsy. Acum câteva țări încearcă să o preia, dar filozofic era de neconceput, pentru că este, de fapt, TVA-ul pe bani. Noi credem că este corect ca banii să fie taxați.

Impozitele sectoriale. Apar în Vest, dar nu sunt elemente esențiale ale sistemului economic. La noi, anumite sectoare plătesc impozite sectoriale, parte integrantă a sistemului fiscal.

Sistem energetic bazat pe reducerea costurilor. Există doar la noi; poate bulgarii încearcă ceva asemănător. În Vest, profitul și rentabilitatea sunt mereu prioritare.

Sprijin pentru investiții. Practic nu există în Europa țări care să sprijine financiar companiile pentru a investi în zone importante pentru țară. La noi funcționează un astfel de sistem.

Locuința proprie. În majoritatea țărilor vestice se pune accent pe locuințe de închiriat rapid și accesibile. La noi, centrul discuției este proprietatea privată, siguranța că fiecare are acoperișul său deasupra capului.

Siguranța existențială a femeilor. Dacă naști doi copii, nu mai plătești impozit pe venit personal pe viață. O siguranță uriașă, unică în Europa de Vest.

Vreau să subliniez că aceste diferențe nu sunt superficiale, ci structurale. În timp ce Vestul s-a prăbușit economic după criza financiară, Ungaria nu doar că nu a eșuat, dar și-a crescut performanța economică, pentru că în 2010, după doi-trei ani de muncă grea, am realizat o reformă structurală profundă, creând un model economic maghiar complet diferit de cel occidental, acceptabil și susținut de populație.

Aș putea descrie sistemul economic maghiar astfel: să ajungă untul și la marginea pâinii. Și exact așa este economia noastră.

Cu ce încearcă acum Uniunea Europeană? Uniunea nu încearcă ceea ce noi le-am propune: o Uniune Europeană reorganizată pe patru cercuri concentrice. În prezent, Uniunea se străduiește să salveze forma sa existentă. Vedem un ultim efort, pe care eu îl consider disperat. Numele acestuia: îndatorare comună.

Înainte ca Uniunea să se destrame, încearcă să atragă pe toată lumea într-o mare datorie comună, pentru că odată ce se ajunge aici, nu mai poți ieși. De aici, datoria comună dobândește un statut de stat. Așa s-a format și Statele Unite ale Americii. Recomand tuturor să studieze cazul, pentru că SUA nu au existat inițial; au apărut state independente, când coloniștii englezi s-au stabilit. SUA au luat naștere în momentul – numit “momentul Hamilton” – când secretarul de finanțe de atunci a impus datoria comună statelor, și astfel s-a creat Statele Unite ale Americii.

Planul este exact același acum în Europa. Mai mult, se consideră că cel mai bun instrument pentru îndatorarea comună este Ucraina. Nu trebuie să vedem doar războiul sau geopolitica, ci și viitorul Uniunii. Conducătorii Uniunii Europene consideră că această datorie comună poate fi vândută tuturor, sau cel puțin în Europa de Vest poate fi acceptată ca motiv suficient pentru asumarea unor datorii uriașe: acesta este războiul din Ucraina, adică securitatea. Pe baza acesteia, vor să genereze o datorie uriașă pentru toți.

Din perspectiva maghiară, consider că aceasta este o eroare, pentru că aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană, care ar fi o consecință necesară a acestei datorii comune, va crea probleme. Dacă primim Ucraina, nu avem bani să o aducem la nivelul mediu al Uniunii, trebuie să luăm credite. Astfel, aderarea Ucrainei și războiul creează ipotetic datoria comună, dar în realitate, aderarea Ucrainei implică Uniunea în război.

Este imposibil de imaginat ca într-o situație în care unul dintre statele membre este atacat sau implicat într-un conflict de frontieră, ca în prezent la granița ruso-ucraineană, celelalte state membre să nu intervină în sprijinul său. Și dacă Ucraina este sau nu în conflict cu Rusia, nu va decide Ucraina, ci întotdeauna Rusia. Astfel, deja suntem implicați în război. Prin urmare, cred că europenii greșesc: aderarea Ucrainei la UE, direct sau indirect, ne implică în conflict.

Mai mult, nu există bani. Am arătat cifrele privind declinul performanței Uniunii; nu avem resurse suficiente pentru a restabili competitivitatea proprie, iar banii disponibili sunt direcționați către Ucraina, ceea ce va distruge Uniunea Europeană și din punct de vedere economic. Acesta este planul: îndatorare comună cu consecințe prost calculate.

Ce urmează în următorii ani? În primul rând, Uniunea Europeană va rămâne un actor secundar pe scena politică globală. Cel mai important stat al său, Germania, încearcă să implementeze sfârșitul statului bunăstării, așa cum a anunțat, dar acest lucru va genera crize guvernamentale continue și va pune în pericol chiar esența democrației și alternanța la putere.

Aș vrea să subliniez că incapacitatea sistemelor politice și a democrațiilor de a gestiona provocările istorice conduce astăzi la situația în care nu li se permite rivalilor câștigători ai alegerilor să preia puterea.

Nu i se permite lui Le Pen să candideze la alegeri fără o hotărâre judecătorească definitivă. Există o hotărâre care spune că a comis anumite nereguli privind finanțarea partidului, dar aceasta poate fi contestată la a doua instanță, iar ulterior va exista o decizie finală. Totuși, ca măsură suplimentară, i s-a interzis imediat să participe la alegeri, fără a aștepta apelul. În mod similar, următorul lider după Le Pen este aproape supus unei proceduri judiciare, deoarece în acest an ar putea avea loc alegeri în Franța.

Sau să ne uităm la Germania, unde AfD, partidul cu cea mai mare susținere în acest moment, este pur și simplu etichetat drept periculos și nu i se permite să participe la alegeri. Chiar și la alegerile locale de primar li se interzice participarea.

Așadar, problema nu este doar una economică sau legată de sfârșitul statului bunăstării, ci o problemă reală de democrație cu care trebuie să ne confruntăm. Uniunea Europeană rămâne un actor secundar pe scena globală și nu este clar dacă va reuși să implementeze sfârșitul statului bunăstării în mod democratic. Între timp, procesul de formare a societăților mixte continuă, iar consecința acestuia este că conceptul unui sistem juridic european unitar a încetat.

Suntem obișnuiți ca o țară să aibă un singur sistem de drept. În Europa de Vest, acest lucru va înceta în scurt timp, deoarece vor exista comunități bazate pe tradiții creștine cu propriul lor sistem de drept și comunități bazate pe islam cu sistemul lor juridic. Deja există țări în Europa de Vest unde, conform legii, căsătoria este recunoscută doar între un bărbat și o femeie, dar deja este posibil ca dacă intri și declari că ești căsătorit și în același timp ai o relație consensuală cu altcineva, statul să înregistreze această situație. Acesta este un semn clar că sistemul juridic european unitar se va destrăma ca urmare a islamizării.

Ce implică societățile paralele? Sisteme juridice paralele. În același timp, islamizarea și admiterea migranților continuă, ceea ce va duce la dezintegrarea ordinii publice, vizibilă zi de zi. Aceasta este provocarea cu care Uniunea Europeană se va confrunta în anii următori.

Nu pentru a ne întrista, dar voi prezenta și scenariul alternativ, modul în care lucrurile ar fi putut fi diferite, oportunitățile ratate și pașii pe care, dacă conducătorii UE i-ar fi făcut, nu am fi ajuns unde suntem astăzi.

Să le enumerăm:

• Crearea marelui spațiu de piață Lisabona–Vladivostok, adică un acord cu Rusia pe probleme economice.

• În timpul marii crize financiare europene (2008–2009), începerea reformei statului bunăstării.

• Menținerea Regatului Unit în Uniune.

• Încheierea unui parteneriat strategic cu Turcia.

• Menținerea islamului în afara Europei și integrarea Balcanilor.

• Încheierea unui acord cu China pentru cooperare tehnologică și cu SUA pentru securitatea transatlantică.

Toate acestea erau posibile. De ce nu s-a întâmplat? Pentru că Europa nu a avut lideri capabili să le realizeze. Iar pentru a putea face aceste lucruri, există o condiție prealabilă: stabilitate internă. Dacă nu ești stabil acasă, cu guverne fragile sau coaliții instabile – așa cum am avut și noi înainte, de exemplu – chiar dacă vezi ce trebuie făcut în politica europeană, nu poți să o realizezi pe scena europeană.

Aceasta este lecția ultimilor douăzeci de ani.

Dacă îmi permiteți, aș vrea să spun câteva cuvinte despre război. Situația este atât de haotică încât este greu de înțeles cine ce face și cine ce își dorește. Aici aș vrea să ofer puțin ajutor. Cine ce vrea? Pentru a înțelege acest lucru și a-l identifica, trebuie să alegem un punct de observare adecvat, o poziție înaltă de unde terenul poate fi văzut în întregime.

Care este cheia înțelegerii războiului? Aceasta este interpretarea mea. Există și alte interpretări posibile, cu siguranță.

Cheia înțelegerii războiului, după părerea mea, este că visul pieței globale a trecut, nu se va întoarce; vor exista blocuri și piețe concurente, după cum am spus, politica marilor puteri revine. Liderii Uniunii Europene cred că, dacă întăresc instituțiile UE, prin acestea pot juca un rol de mare putere. Dar nu este adevărat. Aceasta este o eroare, care însă implică o centralizare nemiloasă.

Să vedem care sunt obiectivele fiecăruia:

• Obiectivul Rusiei: limitarea expansiunii occidentale.

• Obiectivul Chinei: transformarea ordinii mondiale dominate de SUA într-una multipolară și acces privilegiat la economia Rusiei.

• Obiectivul Ucrainei: continuarea finanțării pentru a evita colapsul economic; fără sprijin financiar, economia ucraineană ar intra în faliment practic peste noapte.

• Obiectivul european: menținerea capacității de război a Ucrainei și implicarea SUA în conflict.

• Obiectivul SUA: acesta se schimbă, după cum am spus; Biden avea alte obiective decât Trump. Cred că scopul președintelui Trump este să ajungă la acorduri economice cu rușii și să subordoneze economic UE Statelor Unite.

În timpul războiului, Uniunea Europeană este o rață pe uscat. UE nu poate acționa pentru că, din punct de vedere al apărării, depinde complet de SUA. Fără SUA, UE nu poate nici măcar să gestioneze Ucraina, nici propria securitate. Și dacă ești vulnerabil din punct de vedere militar, nu poți avea o politică comercială autonomă – ceea ce am văzut în negocierile vamale.

Vulnerabilitatea defensivă a Europei nu poate fi eliminată atâta timp cât războiul din Ucraina continuă. Europa nu ar trebui să bată la ușa Washingtonului, ci să meargă la Moscova și să încheie un acord de securitate UE–Rusia, nu doar pentru Ucraina, ci un acord mai larg. În cadrul acestuia, Ucraina nu ar trebui să fie membră a NATO sau UE, dar poate exista un acord strategic de cooperare între Ucraina și UE. Noi nu vrem să împingem Ucraina în neant, nu suntem anti-ucraineni. Avem istoria și minoritățile noastre.

Nu avem motive să ne agităm exagerat, dar nu suntem anti-ucraineni: vrem un viitor și o perspectivă pentru Ucraina, pentru că o Ucraină în colaps în vecinătatea noastră estică ar fi un pericol uriaș. Dar acest lucru nu poate fi prin aderare, pentru că asta ar însemna război. Un acord strategic de cooperare este însă posibil.

Uniunea Europeană nu poate deschide relații cu China sau India cât timp războiul continuă, deoarece războiul este punctul de referință. A acuza China sau India că cumpără energie rusă și astfel finanțează războiul exclude posibilitatea unui acord economic cu aceste țări.

Concluzia: continuarea războiului reprezintă o strategie europeană pierzătoare. Singurul rol al SUA este să ceară o cafea, iar șeful să asculte angajații europeni. Asta se întâmplă, și dacă nu schimbăm ceva, așa va rămâne.

Atât despre lume.

Până acum am privit cu reflectorul, acum să trecem la lumină difuză. Ce se întâmplă în Ungaria? Dintr-o perspectivă adecvată, ceea ce se întâmplă acum sub ochii noștri nu este altceva decât clarificarea unei formule politice până acum destul de confuze.

Este evident că Ungaria are strategic doar două opțiuni. Trebuie să alegem dintre acestea. Ambele sunt alegibile. Ambele au contur, substanță clară, se poate alege oricare dintre ele.

Prima opțiune: să ne alăturăm politicii de la Bruxelles. Consider că aceasta ar fi catastrofală și ar conduce la haos și sărăcie. Practic, am conecta vagoanele Ungariei la trenul Uniunii Europene. Astăzi, această alternativă, această strategie politică intelectuală, este promovată în politică. Există o propunere ca Ungaria să facă asta. DK o susține de mult timp, la fel și Tisza.

Cealaltă opțiune: Ungaria să păstreze modelul construit în ultimii zece ani. Dacă ne-am conecta vagoanele la trenul – după părerea mea – prăbușit al UE, asta ar însemna – așa cum spun Tisza și DK – revenirea la economia bazată pe ajutoare, acceptarea cererilor economice ale Bruxelles-ului, aderarea la zona euro, renunțarea la suveranitatea statului maghiar, abandonarea reducerii prețurilor la utilități, modificarea pensiei a 13-a lună, introducerea unui sistem de impozitare progresiv, renunțarea la energia rusească, sfârșitul reducerii la utilități și reformarea ajutoarelor pentru familii într-un sistem universal. De asemenea, ar trebui acceptate cererile Bruxelles-ului privind războiul: bani pentru Ucraina, trimiterea de soldați, aderarea Ucrainei la UE. În plus, ar trebui acceptată politica verde a Bruxelles-ului, pachetul de migrație și politica economică unională. Rezultatul ar fi: război comun, datorie comună, politică economică comună, monedă comună. Aceasta este prima propunere. Poate fi aleasă.

Vă spun încet: nu este simplu să alegem, chiar și problema Parchetului European intră aici. Toată lumea trebuie să fie atentă la situația imunității parlamentare la Bruxelles. Liderul politic pro-Bruxelles își ține mâna protejată prin imunitate! Este un caz fără precedent ca cineva aflat sub acuzații penale în Ungaria să nu i se ridice imunitatea.

Dacă i se ridică imunitatea, va trebui să se prezinte în fața justiției: insider trading, furt. Singurul lucru care îl salvează astăzi pe liderul opoziției de la aceste proceduri este imunitatea europeană. Aceasta este situația. Nu contează dacă este just sau conform statului de drept – așa funcționează. În plus, există un fel de „tótumfaktum” economic, un bancher aflat pe lista unui grup financiar străin, pentru că lucrează la Erste. Astfel, unul este protejat de imunitate, celălalt este plătit de bancheri occidentali.

Se poate alege calea europeană, dar să nu creadă cineva că rămâne o alegere liberă: odată aleasă, nu se mai poate reveni. Parchetul European funcționează exact la fel.

A doua opțiune: să ne menținem propriul program și model maghiar, așa cum recomandă Fidesz și KDNP. Aceasta înseamnă: stat bazat pe muncă, piață comună, politică economică națională, evitare a războiului și a datoriei comune, Ucraina nu devine membră, ci doar partener strategic, politică energetică națională, respingerea migrației, fără societăți mixte, protecția copiilor, reorganizarea Grupului de la Visegrád și menținerea unor relații speciale cu SUA, China și Rusia.

Sumar: pace, piață comună, politică economică proprie, monedă proprie, independență. Aceasta este structura politică a alegerilor din 2026.

????????@PM_ViktorOrban: Hungary faces two strategic choices.

???? One is the Brussels line—hitching our wagon to the EU train. It would lead to chaos and poverty.

???? The other: holding fast to the model we’ve built over the last 12+ years. That’s our path. pic.twitter.com/8JawQht97Z

— Zoltan Kovacs (@zoltanspox) September 7, 2025