Moldoveancă, arestată pentru spionaj în Rusia în favoarea României

20 Iun 2018
Moldoveancă, arestată pentru spionaj în Rusia în favoarea României

Carina Țurcan, membră a Consiliului de Administraţie al concernului electroenergetic rus Inter Rao, a fost arestată, fiind acuzată de spionaj în favoarea statului român, au afirmat surse apropiate anchetei pentru agenţia rusă TASS, preluată de Radio România Actualităţi (RRA). “Carina Ţurcan este suspectată că a spionat pentru România”, au declarat sursele, fără a da mai multe detalii.

Potrivit cotidianul rus "Kommersant", cetăţeana rusă Carina Ţurcan, se pare de origine din Republica Moldova, a fost reţinută până la mijlocul lunii august de Serviciul rus de Securitate, FSB, pentru spionaj în favoarea României, relatează corespondentul Radio România Actualităţi la Moscova, Alexandr Beleavschi.

Agenţia rusă Interfax susţine că Ţurcan este acuzată că a colectat informaţii reprezentând secrete de stat pe care le-a transmis apoi unui stat est-european neprecizat.

Concernul Inter Rao a confirmat că o persoană cu acelaşi nume lucrează în conducerea corporaţiei, dar se află în prezent în concediu.

După cum scrie Kommersant, Carina Ţurcan răspunde în cadrul companiei Inter Rao de exporturile şi importurile de energie electrică în Ucraina, Republica Moldova şi România. În dosar ar mai fi implicaţi înalţi oficiali din ministerul rus al Energiei.

În vârstă de 43 de ani, ea a absolvit Universitatea internaţională independentă din Republica Moldova şi o universitate spaniolă.  Ea ar avea și naționalitate rusă, potrivit site-ului companiei.

De asemenea, afirmă cotidianul rus, ea se afla de mai mult timp în atenţia FSB, care incriminează legături cu oameni de afaceri care au conexiuni cu Serviciul român de Informaţii Externe. Ea riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 20 de ani, afirmă Agenţia Interfax, citată de corespondentul la Moscova al RRA.

Anterior, TASS a scris că magistraţii instanţei din Lefortovo au acceptat cererea procurorilor ca Ţurcan să fie plasată în arest preventiv. Curtea nu a comentat dosarul, acesta fiind etichetat drept “secret”.

Compania, cu afaceri în sectorul energetic, a anunţat că Ţurcan este în prezent în concediu. Avocaţii ei au cerut eliberarea, dar decizia va fi luată la o dată încă neprecizată. Ţurcan e acuzată de spionaj, infracţiune care poate fi pedepsită cu până la 20 de ani de închisoare. Arestul preventiv se încheie pe 13 august, conform TASS.

Compania Inter Rao deţine, printre altele, cea mai mare centrală termoelectrică din Republica Moldova, la Cuciurgan. În deceniul trecut, Inter RAO a furnizat energie electrică inclusiv României.

Potrivit Kommersant, Ţurcan a fost reţinută vineri de agenţii FSB, care i-au percheziţionat biroul şi locuinţa. În cadrul companiei, ea s-ar ocupa de exporturile și importurile de energie electrică furnizată de centrala de la Cuciurgan, afirmă sursele Kommersant, iar până în 2012 a condus divizia Moldova-Ucraina-România a firmei.

Potrivit Kommersant, Ţurcan ar fi colaborat cu oameni de afaceri despre care se spune că ar avea legături cu serviciile de informaţii din România.

O sursă citată de Interfax susţine că Ţurcan e acuzată că a ajuns în posesia unor secrete de stat pe care le-a divulgat unei ţări din Estul Europei.

Înaltul oficial anchetat este ministrul adjunct al Energiei, Viaceslav Kravcenko, care, susţine agenţia rusă, ar fi acceptat să depună mărturie împotriva lui Ţurcan.
 

Alte stiri din Externe

Ultima oră