Ministrul de externe al Iranului, Abbas Araghchi, a declarat pentru Al Jazeera că între Teheran și Washington au existat schimburi de mesaje directe sau indirecte, însă a insistat că nu există negocieri în curs cu Statele Unite. Într-o serie de declarații difuzate pe fondul escaladării conflictului din Golf, șeful diplomației iraniene a transmis un mesaj clar: Iranul nu are încredere în America, își revendică dreptul de a controla accesul prin Strâmtoarea Hormuz și afirmă că este pregătit inclusiv pentru o confruntare terestră.
Discursul lui Araghchi este important prin ceea ce sugerează strategic: Teheranul încearcă să lase deschis un canal de comunicare indirectă cu Washingtonul, fără să dea însă impresia că cedează sau că intră într-un proces diplomatic clasic. Cu alte cuvinte, iranienii vor să vorbească, dar fără să pară că negociază din poziție de slăbiciune.
Araghchi a început prin a susține că Strâmtoarea Hormuz nu trebuie tratată ca un coridor internațional neutru, ci ca o zonă asupra căreia Iranul și Omanul au un rol suveran direct.
„Realitatea este că Strâmtoarea Hormuz se află în apele teritoriale ale Iranului și ale Omanului. Nu se află în ape internaționale. Prin urmare, este firesc ca Iranul și Omanul să utilizeze aceste căi navigabile în mod strategic.”
Declarația vine în contextul în care această rută maritimă este una dintre cele mai importante pentru transportul global de petrol și gaze. Teheranul pregătește terenul juridic și politic pentru a justifica eventuale restricții selective de trafic maritim, mai ales împotriva statelor pe care le consideră beligerante.
Iranul susține că este pregătit pentru un război la sol cu SUA
Ministrul iranian de externe a afirmat că Republica Islamică nu se teme de o eventuală operațiune terestră americană și susține că armata iraniană este pregătită pentru un asemenea scenariu.
„Forțele armate iraniene nu se tem de perspectiva unei operațiuni terestre a SUA. Îi așteptăm. Nu cred că ar îndrăzni să facă așa ceva; îi așteaptă o forță considerabilă. Nu noi am început acest război. Ne-am apărat și am făcut-o cu putere.”
El a susținut, de asemenea, că forțele americane ar fi suferit deja pierderi importante.
„Ați văzut pierderile pe care le-au suferit la nivel de active, personal, radare, aeronave AWACS sau avioane de realimentare. Știm foarte bine cum să ne apărăm, iar într-un război la sol o putem face și mai bine. Suntem complet pregătiți să confruntăm orice atac terestru. Sperăm să nu comită o asemenea greșeală.”
Acest tip de retorică urmărește două obiective: descurajarea unei escaladări americane și consolidarea imaginii interne a regimului, într-un moment în care presiunea militară și economică este extrem de mare.
Teheranul spune că strâmtoarea rămâne deschisă, dar nu pentru „dușmani”
Araghchi a declarat că, din punctul de vedere al Teheranului, Strâmtoarea Hormuz rămâne deschisă, însă nu și pentru navele aparținând statelor aflate în conflict cu Iranul.
„În acest moment, considerăm că strâmtoarea este deschisă. Aceasta este închisă doar pentru navele celor care se află în stare de război cu noi. Este un lucru normal în timp de război – nu putem permite dușmanilor noștri să ne folosească apele teritoriale pentru comerț.”
Aceasta este, în esență, o amenințare calibrată: Iranul nu anunță o blocadă totală, ceea ce ar provoca imediat un șoc global major, dar transmite că poate transforma Hormuz într-un instrument de presiune selectivă împotriva adversarilor săi.
Iranul spune că a oferit garanții de trecere unor state „prietene”
Șeful diplomației iraniene a afirmat că unele state au ales să evite tranzitul prin Strâmtoarea Hormuz din motive de securitate sau din cauza costurilor de asigurare, dar a adăugat că Iranul a oferit garanții de trecere unor țări considerate prietene.
„Navele aparținând altor țări au decis să nu folosească strâmtoarea din motive de securitate, din cauza costurilor mari de asigurare sau din alte motive. Unele au venit să negocieze cu noi. Multora dintre ele, în special celor prietene, le-am garantat tranzitul sigur.”
El a continuat:
„Ați văzut știrile despre țările care au discutat cu noi și au reușit să își garanteze trecerea în siguranță.”
După război, viitorul strâmtorii ar urma să fie decis de Iran și Oman
Întrebat despre ceea ce s-ar putea întâmpla după încheierea conflictului, Araghchi a insistat că viitorul regimului de navigație prin Hormuz va depinde în primul rând de Iran și Oman.
„Ceea ce se va întâmpla după război este o chestiune pe care o vor decide Iranul și Omanul. Vom lua în considerare prietenii noștri din regiune și din afara ei.”
Totuși, el a încercat să tempereze imaginea unei rupturi definitive:
„În opinia noastră, Strâmtoarea Hormuz poate fi o cale navigabilă pașnică, destinată utilizării de către navele din întreaga lume.”
Asta este formula clasică a regimurilor care vor să pară rezonabile în timp ce îți pun pistolul pe masă: „pace”, dar în termenii noștri.
Araghchi: Iranul nu mai crede în negocierile cu America
Pe plan diplomatic, mesajul central al lui Araghchi a fost unul de neîncredere totală. El a invocat experiențele anterioare cu Washingtonul pentru a explica de ce Teheranul nu consideră utilă reluarea unor negocieri.
„Realitatea este că nu am avut niciodată o experiență bună în urma negocierilor cu SUA. Odată, cu ani în urmă, am negociat și chiar am ajuns la un acord, iar apoi SUA s-au retras fără nicio explicație.”
Ministrul iranian a mers și mai departe, acuzând direct Statele Unite că au folosit diplomația doar ca preludiu pentru confruntare militară:
„Iar de două ori anul trecut, precum și anul acesta, am negociat cu SUA, iar rezultatul a fost un atac din partea lor.”
„Nivelul de încredere este zero”
Concluzia lui Araghchi a fost ca Iranul nu mai are nicio încredere în Washington și nu vede, în acest moment, nicio utilitate într-un proces de negociere formală.
„Nivelul de încredere între Iran și SUA este zero. Nu vedem nicio onestitate și nu avem nicio speranță că negocierile cu SUA vor produce vreun rezultat. În acest moment, nu vedem niciun motiv să avem încredere în Statele Unite.”
Dincolo de retorică, mesajul Iranului este simplu și brutal: nu închidem complet ușa comunicării, dar nu vom intra în negocieri sub presiune militară și nu vom accepta să fim tratați ca partea care trebuie să capituleze.
