Jaf de proporţii istorice la Muzeul Comorilor din Dresda

26 Noi 2019
Jaf de proporţii istorice la Muzeul Comorilor din Dresda

Jaf de proporții istorice în Germania. Hoții au dat spargere la Muzeul Comorilor din Dresda și, potrivit presei locale, au plecat cu bijuterii vechi cu o valoare totală de peste 1 miliard de euro.

Seiful Verde sau Muzeul Comorilor din Dresda a fost lovit de hoți la primele ore ale dimineții.

Un incendiu provocat la un transformator din apropiere a întrerupt alimentarea cu electricitate a clădirii și implicit sistemele de alarmă.

Două persoane au intrat pe o fereastră și, în doar câteva minute, au plecat cu trei seturi de bijuterii din secolul al XVIII-lea cu diamante, safire și rubine.

Poliția găsit o mașină incendiată la marginea orașului german. Mai multe drumuri au fost închise în încercarea de a prinde suspecții.

Potrivit presei locale, valoarea celor trei seturi de bijuterii din pietre prețioase ar putea depăși un miliard de euro. Și la jumătate ar fi cel mai mare jaf de obiecte de artă din istoria postbelică.

Muzeul Comorilor, situat în incinta palatului regal din Dresda, a fost creat la 1723 de Augustus al II-lea cel Puternic, elector de Saxonia și ulterior Rege al Poloniei.

În 10 camere sunt expuse peste 3 mii de bijuterii și obiecte de artă, fiind una dintre cele mai mari colecții de comori din Europa.

Alte stiri din Externe

Ultima oră