Discursul lui Philonise Floyd, fratele lui George Floyd, la audierea în Congresul SUA

11 Iun 2020 | scris de A.V.
Discursul lui Philonise Floyd, fratele lui George Floyd, la audierea în Congresul SUA

Fratele lui George Floyd, Philonise Floyd, a fost audiat miercuri în Congresul Statelor Unite în legătură cu moartea fratelui său, sufocat în timp ce era arestat de un poliţist alb, tragedie care a dus la declanşarea unor ample proteste la nivel naţional. Acesta este textul discursului pregătit de Philonise Floyd, publicat de Reuters, preluată de News.ro.

”Domnule preşedinte Jerrold Nadler şi membri ai comisiei:

”Vă mulţumesc pentru invitaţia de a fi aici astăzi pentru a vorbi despre fratele meu mai mare, George. Lumea îl cunoaşte drept George, dar eu îi spuneam Perry. Ieri l-am înmormântat. A fost cel mai greu lucru pe care l-am făcut vreodată. Acum sunt fratele cel mare. Aşa că a fost sarcina mea să-i consolez pe fraţii şi surorile noastre, copiii lui Perry şi pe toţi cei care l-au iubit. Şi sunt o mulţime de oameni. Trebuie să fiu cel puternic acum, pentru că este ceea ce ar fi făcut George.

Fiind fratele mai mare acum este motivul pentru care sunt astăzi aici. Să fac ceea ce Perry a făcut întotdeauna pentru noi - să am grijă de familie şi de ceilalţi. Nu am putut avea grijă de George în ziua în care a fost ucis, dar pot vorbind astăzi, pot să mă asigur că moartea lui nu va fi în zadar. Pentru a mă asigura că el este mai mult decât o altă faţă pe un tricou. Mai mult decât un alt nume dintr-o listă care nu va înceta să crească.

George făcea mereu sacrificii pentru familia sa. Şi a făcut sacrificii şi pentru străini. A dat puţinul pe care l-a avut pentru a-i ajuta pe alţii. El a fost uriaşul nostru blând. Mi-am amintit de asta când am urmărit videoclipul uciderii sale. Era politicos; nu s-a luptat. I-a ascultat pe ofiţeri. Li s-a adresat cu ”dumneavoastră”. Bărbaţii care i-au luat viaţa, care l-au sufocat timp de opt minute şi 46 de secunde. Li s-a adresat cu ”dumneavoastră” în timp ce se ruga pentru viaţa lui.

Nu pot să vă spun tipul de durere pe care îl simţi atunci când priveşti aşa ceva. Când te uiţi la fratele tău mai mare, pe care l-ai privit toată viaţa, cum moare. Moare cerşind după mamă.

Sunt obosit. Sunt obosit de durerea pe care o simt acum şi sunt obosit de durerea pe care o simt de fiecare dată când o altă persoană de culoare este ucisă fără niciun motiv. Sunt astăzi aici să vă rog să o opriţi. Să opriţi durerea. Să opriţi această oboseală. Apelurile de ajutor ale lui George au fost ignorate. Vă rugăm să ascultaţi apelul pe care vi-l fac acum, apelurile familiei noastre şi apelurile care răsună pe străzile din întreaga lume. Oameni din toate mediile, genurile şi rasele s-au reunit pentru a cere o schimbare. Onoraţi-i, onoraţi-l pe George şi faceţi schimbările necesare care să facă din aplicarea legii o soluţie, şi nu o problemă. Trăgeţi-i la răspundere atunci când greşesc. Învăţaţi-i ce înseamnă să tratezi oamenii cu empatie şi respect. Învaţaţi-i care este forţa necesară. Învăţaţi-i că forţa mortală trebuie folosită rar şi numai atunci când viaţa este în pericol.

George nu a rănit pe nimeni în acea zi. Nu merita să moară pentru douăzeci de dolari. Vă întreb, asta merită viaţa unei persoane de culoare? Douăzeci de dolari? Suntem în 2020. Ajunge. Oamenii care mărşăluiesc pe străzi vă spun că ajunge. Fiţi liderii de care are nevoie această ţară, această lume. Faceţi lucrul corect.

Oamenii v-au ales să vorbiţi în numele lor, să faceţi schimbări pozitive. Numele lui George înseamnă ceva. Aveţi ocazia aici să faceţi ca numele dumneavoastră să însemne ceva.

Dacă moartea lui ajunge să schimbe lumea în bine. Şi cred că o va face. Cred că o va face. Atunci a murit aşa cum a trăit. Depinde de dumneavoastră ca moartea lui să nu fi fost în zadar. Nu am avut ocazia să-mi iau rămas bun de la Perry în timp ce era aici. Am fost privat de acest lucru. Dar ştiu că acum se uită la noi. Perry, uită-te ce ai făcut, frate mai mare. Schimbi lumea. Îţi multumesc pentru tot. Pentru că ai avut grijă de noi când erai pe Pământ şi că ai grijă de noi toţi acum. Sper că te-ai reunit cu mama şi că te poţi odihni în pace şi putere”.

 

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Externe

Ultima oră