În timp ce rețelele criminale de migrație ilegală își optimizează afacerea și înghesuie câte 230 de oameni în „mega-bărci” de 15 metri, stânga progresista din Europa răspunde cu jonglerii și clovni. Pe malul francez al Canalului Mânecii, în tabăra mizerabilă de la Loon-Plage controlată de bande armate de traficanți kurzi și afgani, activistii progresiști oferă un spectacol grotesc : la doar câteva zeci de metri de locul unde se plănuiesc infracțiuni de crimă organizată, ONG-iștii olandezi încearcă să binedispună migranții prin numere de circ. Imaginea reflectă perfect deconectarea ideologică a activismului de stânga, care a ajuns să funcționeze drept decor suprarealist - și partener tacit - într-un centru infracțional în toată regula, conform The Telegraph
Coada de migranți privea nedumerită cum un grup de clovni voluntari încerca să le ridice moralul. Însă spectacolul de jonglerie oferit de Laurence Quetel (67 de ani) și trupa ei îmbrăcată în salopete abia dacă a smuls un zâmbet din mulțimea care aștepta să-și primească prânzul.
A fost o reprezentație neobișnuită în tabăra mizerabilă Loon-Plage de la periferia orașului Calais, unde 2.500 de oameni așteptau să traverseze Canalul Mânecii către Regatul Unit.
La doar 50 de metri distanță, grupuri de traficanți kurzi se adunau în corturi și planificau următoarele transporturi ilegale peste Canal.
Noua lor tactică — lansarea unor „mega-bărci gonflabile” lungi de 15 metri, capabile să transporte 230 de persoane dintr-o singură cursă — este văzută ca un rău necesar de doamna Quetel, fostă credincioasă directoare în cadrul conglomeratului Philips din țara sa natală, Olanda.
„Primul meu sentiment a fost de bucurie că 230 de oameni au ajuns într-un singur transport fără ca cineva să moară... Al doilea [sentiment] a fost: rahat, cum pot să-i îngrămădească așa pe toți?”, a spus doamna Quetel, scoțându-și nasul roșu înainte de a vorbi.
Aceasta a descris cum femeile și copiii sunt înghesuiți la mijlocul acestor bărci, care sunt supuse unei presiuni uriașe și deseori se deformează sub greutatea atâtor persoane.
„Și auzi atâtea povești groaznice, femei și copii separați de soți”, a adăugat ea.
„Așa că nu, nu sunt bucuroasă de aceste bărci mari, dar dacă nu le-ar avea, nu ar putea ajunge nicăieri.”
Quetel a început să joace pentru migranți sub numele de scenă Clovnul Holalal după exodul refugiaților sirieni din timpul războiului civil din 2016.
Și-a fondat compania Inside Clown în 2012, după ce s-a pregătit ca clovn de spital în Olanda, și a activat în tabere de migranți din Grecia, Iordania și Liban.
Ea și cei doi colegi ai săi, Anne și Jeroen, se află la Loon-Plage de o săptămână, în parteneriat cu Salam Nord, o organizație umanitară din Calais care oferă hrană gratuită.
Doamna Quetel a declarat: „Când sunt aici, iau o minge, mă uit în ochii cuiva și dintr-odată simt că există o cale de comunicare. Îi arunc mingea, o prinde și atunci văd omul ca pe un individ. Este un lucru uman și extrem de frumos.
În ciuda iadului prin care trec, în ciuda șobolanilor, în ciuda faptului că sunt tratați ca niște mizerii, dacă ai acea fracțiune de secundă, dintr-odată suntem din nou conectați.
Iar asta mă face atât de fericită, pentru că sunt o femeie bătrână și sunt conștientă de valoarea acestui lucru.”
Mizeria vieții de zi cu zi din Loon-Plage este vizibilă la tot pasul, cu mormane de gunoi împrăștiate prin tabăra plină de șobolani.
Grupările infracționale controlează și dirijează existența taberei, împărțind-o în două sectoare: unul pentru migranți și lucrătorii umanitari, iar celălalt pentru traficanți.
Răufăcătorii își suplimentază veniturile vânzând pachete de țigări, băuturi răcoritoare sau oferind servicii de încărcare a telefoanelor mobile din corturile lor improvizate.
Refugiații sunt trimiși în fiecare dimineață să cumpere provizii de la hipermarketul Auchan aflat la 2,7 km distanță, întorcându-se cu cărucioarele pline de ingrediente pentru bucătăriile improvizate ale rețelei.
Reporterilor The Telegraph li s-a făcut un tur al taberei, unde traficanții făceau pâine, găteau kebab de berbecuț și fierbeau ceai în ceainice uriașe din fontă.
Violența a marcat tabăra Loon-Plage, izbucnind sporadic războaie de teritoriu între bandele de traficanți kurzi și afgani care se luptă pentru controlul plajelor de pe coasta de nord a Franței.
Pe 28 iulie anul trecut, un bărbat de peste 30 de ani a fost împușcat de șapte ori într-o crimă de tip mafiot.
Cu o lună înainte, un dublu atac cu armă de foc s-a soldat cu doi morți și șase răniți, printre care o femeie și un copil de doi ani.
Găștile mențin o relație de simbioză fragilă cu agențiile de ajutor umanitar, permițându-le să le ofere migranților hrană gratuită, medicamente, spații de spălare și veste de salvare.
În schimb, de la voluntari se aștepta să închidă ochii la operațiunile lor criminale, conform unei surse kurde bine informate.
De cealaltă parte a taberei, mulți dintre migranții cu care au vorbit cei de la The Telegraph au fost uimiți de dimensiunea mega-bărcilor.
Adam, un tânăr manierat de 19 ani din Sudan, a povestit despre încercările sale de a ajunge în Regatul Unit: „Sunt aici din septembrie 2025 și am încercat de două ori. Prima dată m-a oprit poliția, a doua oară din cauza vremii.”
Când i s-a arătat o fotografie cu o „mega-barcă”, el a răspuns: „Uau, uau, asta e mult prea periculos, nu, nu, nu. E prima dată când aud de așa ceva.”
Adam a recunoscut că intenționează să facă o nouă încercare până la sfârșitul acestei săptămâni.
Ali Faraj, un bucătar de 22 de ani din Kurdistan, aflat în tabără de o lună și jumătate alături de fratele său de 10 ani, Milano, a spus că mega-bărcile sunt „o nebunie”.
„Eu nu m-aș urca, nu e bine, nu le pasă de viața oamenilor, nu le pasă deloc. M-aș duce pe o barcă mai mică, dar nu cu 200 de oameni, căci s-ar putea să te arunce în apă”, a spus el.
Domnul Faraj a menționat că a trăit în Atena timp de 10 ani alături de tatăl, mama și fratele său mai mic, unde câștiga 80 € (69 £) pentru o tură de 18 ore.
El a adăugat că jandarmii l-au împiedicat să părăsească zona Calais.
„Au încercat să taie barca și nu am putut trece granița [franceză], a trebuit să ne întoarcem [la mal].
Am plecat din Kurdistan din cauza familiei mele. Au încercat să-l ucidă pe tatăl meu. Este război, nu există un guvern bun, nu există umanitate, nimic.”
Mega-bărcile au transformat criza bărcilor mici într-o criză a bărcilor mari, au remarcat unii observatori.
Expertii au declarat pentru The Telegraph că rețelele de traficat folosesc ambarcațiuni din ce în ce mai mari pentru a înghesui cât mai mulți clienți, pe măsură ce fereastra de oportunitate pentru a naviga peste Canal s-a restrâns în timp.
Autoritățile de pe ambele maluri ale Canalului au înregistrat un succes relativ în ultimii ani în reducerea numărului total de ambarcațiuni care traversează.
Regulile mai stricte privind azilul au dus, de asemenea, la scăderea cererii de a trece cu barca spre Marea Britanie, însă fenomenul este departe de a dispărea.
Ahmed Hijazi, un palestinian de 32 de ani, a încercat de opt ori să treacă în Regatul Unit de la fuga sa din Gaza pe 10 noiembrie 2023, însă a fost blocat de fiecare dată de jandarmii care au tăiat bărcile.
„M-aș urca [pe barca mare]. Ce altceva pot să fac? Nu am altă opțiune”, a spus el, ridicând din umeri.
The queue of migrants watched in bemusement as volunteer clowns attempted to lift their spirits.
— The Telegraph (@Telegraph) August 12, 2026
But Laurence Quetel, 67, and her dungaree-clad troupe’s juggling performance barely elicited a smile from the crowds waiting to be served lunch.
????: https://t.co/JA2XD64nCI pic.twitter.com/3BKlQ9nLBE
Can news readers and reporters stop calling this 15 metre long dinghy carrying 230 illegal migrants across the Channel overnight a "small boat".
— Julia Hartley-Brewer (@JuliaHB1) August 10, 2026
It's longer than a double decker bus. It's even longer than a train carriage. It's not small. It's bloody HUGE. pic.twitter.com/ZmhkCqPYMZ
