BREXIT: Germania devine interesantă pentru investitori

31 Ian 2017
BREXIT: Germania devine interesantă pentru investitori

Preconizata ieşire a Marii Britanii din UE sporeşte interesul investitorilor faţă de Germania, arată un studiu citat de Deutsche Welle.

Votul pro-Brexit şi temutele efecte ale acestuia asupra comerţului au trezit interesul investitorilor faţă de Germania. Conform unui sondaj de opinie al companiei Ernst & Young, 40% dintre firmele străine consideră că Republica Federală a devenit şi mai atrăgătoare în sectorul investiţiilor - o creştere de două puncte procentuale faţă de rezultatele înregistrate acum un an.  

Pentru peste jumătate dintre firmele chestionate (54%), active până acum în Marea Britanie, Germania ar fi locul preferat dincolo de graniţele Regatului Unit. Cu toate acestea, avertizează şeful "Ernst & Young" Germania, Hubert Barth: "Să nu uităm că ieşirea Marii Britanii din UE va supune multe firme germane unor provocări uriaşe."

În cazul industriei auto, de exemplu, sunt multe în joc. Barierele comerciale înălţate prin introducerea taxelor vamale şi a unor noi reglementări vor complica activitatea firmelor de profil. Aproximativ 71% dintre companii resimt efectele Brexit-ului încă de pe acum, deşi desprinderea Marii Britanii de comunitate va avea loc cel mai devreme peste doi ani. 

După Brexit şi bancherii caută noi locuri de mutare a activității. Dacă Marea Britanie va părăsi piaţa comună, aşa cum a anunţat, băncile cu sediul la Londra ar avea o mare problemă. Pe servicii ca depozite sau credite de afaceri în Uniunea Europeană acestea vor fi nevoite să deţină subsidiare (independente ca statut juridic) cu sediul într-un stat UE. 

Cine doreşte să-şi stabliească sediul în Germania va trebui să respecte regulile dure ale Oficiului Federal pentru Supravegherea Serviciilor Financiare (Bafin). Reprezentanţii autorităţii au lăsat limpede să se înţeleagă lucrul acesta în cadrul unei recente întâlniri cu 50 de trimişi ai unor instituţii bancare din SUA, Marea Britanie, Japonia şi Australia. 

Cereri concrete nu au fost depuse până acum, însă interes există - declară Peter Lutz. 

Bafin apreciază că multe bănci vor lua o decizie privind relocarea afacerilor cam pe la începutul celui de-al doilea trimestru al acestui an, luând în considerare perioada de până la doi ani necesară îndeplinirii tuturor formalităţilor, aranjamentelor logistice şi gestionării personalului. 

Optimiştii spun că, în următorii ani, cel puţin 10.000 de locuri de muncă vor fi mutate de la Londra la Frankfurt. Cu toate acestea şi Parisul, Madridul, Amsterdamul sau Luxemburgul îi curtează pe bancherii de la Londra. 

Reprezentanţii Bafin susţin că, deocamdată, este greu de apreciat câte instituţii bancare şi câţi angajaţi vor sosi în Germania în urma deciziei britanicilor de a părăsi comunitatea.

 

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Externe

Ultima oră