Băsescu şi Putin, preferaţii cetăţenilor moldoveni, potrivit unui sondaj de opinie

05 Apr 2018 | scris de Marina Constantinoiu
Băsescu şi Putin, preferaţii cetăţenilor moldoveni, potrivit unui sondaj de opinie Galerie foto (2)

Rezultatele unui sondaj de opinie efectuat în Republica Moldova indică opţiuni contradictorii pentru cetăţenii de peste Prut. Aflăm astfel că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, și fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, sunt politicienii din afara graniețelor în care cetățenii Republicii. Moldova au cea mai mare încredere.

Cel puțin așa reiese din sondajul de opinie realizat Centrul de Cercetare Sociologică și dat publicității la 4 aprilie, potrivit deschide.md.

La capitolul acordat „Încrederii și neîncrederii în personalitățile de peste hotare”, 55% dintre respondenți au precizat că au cea mai mare încredere în Vladimir Putin.

Pe locul secund se află fostul președinte al României, Traian Băsescu, care inspiră încredere în rândurile a 44% dintre cetățenii R. Moldova, arată jurnaliştii de la deschide.md.

În topul neîncrederii conduce preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, urmat de fostul preşedinte georgian Mihai Saakaşvili, pe locul trei de liderul de la Casa Albă, Donald Trump şi de preşedintele francez Emmanuel Macron. Actualul preşedinte al României, Klaus Iohannis, se află în topul neîncrederii pentru cetăţenii moldoveni, dar după Angela Merkel, care îi urmează lui Emmanuel Macron.

Sondajul realizat de Centrul de Cercetare Sociologică a fost efectuat în perioada 10 - 27 martie curent, pe un eșantion de 1 550 de persoane și are o marjă de eroare de 3%, precizează sursa citată.

Fostul preşedinte al României a devenit cetăţean al Republicii Moldova în noiembrie 2016, după ce a depus jurământul la Ambasada Republicii Moldova de la Bucureşti. Traian Băsescu a primit cetăţenia moldovenească prin decretul preşedintelui Nicolae Timofti, semnat la începutul lunii iunie a anului 2016.

Ulterior, după ce Igor Dodon a ajuns preşedintele Republicii Moldova, acesta a semnatul decretul privind retragerea cetăţeniei lui Traian Băsescu.

La 22 ianuarie, Judecătoria din Chişinău a respins cererea fostului preşedinte al României privind anularea decretului de retragere a cetăţeniei Republicii Moldova semnat de Igor Dodon. Băsescu a anunţat că va ataca decizia.

Alte stiri din Externe

Ultima oră