Austria face gard la granița cu Slovenia. Ambele sunt în Schengen

07 Dec 2015 | scris de Cristi Ionescu
Austria face gard la granița cu Slovenia. Ambele sunt în Schengen

Austria a început luni lucrările de instalare a unui gard metalic pe o lungime de 3,7 km la granița cu Slovenia, vizând un control mai bun al fluxului de migranți, chiar dacă numărul acestora a scăzut în ultimul timp. Ridicarea acestui gard este o premieră între două state membre ale spațiului Schengen.

La 13 noiembrie, cu câteva ore înaintea atentatelor de la Paris, guvernul de coaliție de la Viena a anunțat ridicarea unui gard de 3,7 km, sub forma unui grilaj simplu înalt de 2,2 metri, fără sârmă ghimpată, de o parte și de alta a postului de frontieră Spielfeld (sud). Armata a început luni lucrările pregătitoare la postul de la Spielfeld, prin instalarea stâlpilor care vor susține gardul, a constatat un fotograf al AFP. 'Ne va permite să dirijăm oamenii astfel încât să traverseze doar pe la un punct de trecere', a explicat pentru DPA purtătorul de cuvânt al poliției, Leo Josefus.

Alte stiri din Externe

Ultima oră