Reflecții pe marginea unei hotărâri a Curții Constituționale a României

15 Apr 2021 | scris de Marian Nazat
Reflecții pe marginea unei hotărâri a Curții Constituționale a României

Dinspre Curtea Constituțională a României a venit, zilele trecute, un comunicat de presă care ne aducea la cunoștință că „dispozițiile art.400 alin.(1), ale art.405 alin.(3) și ale art.406 alin.(1) și (2) din Codul de procedură penală încalcă atât prevederile art.1 alin.(3), art.21 alin.(1)-(3) și art.124 alin.(1) din Constituție, cât și prevederile art.5 paragraful 1 și art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În plus, Curtea a constatat că dispozițiile art.400 alin.(1) și ale art.405 alin.(3) din Codul de procedură penală aduc atingere prevederilor art.23 alin.(11) din Legea fundamentală.

          Curtea a reținut că redactarea hotărârii judecătorești penale (motivarea în fapt și în drept) ulterior pronunțării minutei (soluției) dispuse în cauză lipsește persoana condamnată de garanţiile înfăptuirii actului de justiţie, aduce atingere dreptului de acces la instanță și dreptului la un proces echitabil. Totodată, Curtea a constatat că punerea în executare a unei hotărâri judecătorești penale definitive, anterior motivării în fapt și în drept a acesteia, este contrară dispozițiilor constituționale și convenționale referitoare la libertatea individuală și siguranța persoanei și celor care consacră demnitatea umană și dreptatea, ca valori supreme ale statului de drept.

            Prin urmare, Curtea a constatat că este necesar ca hotărârea judecătorească să fie redactată, motivată în fapt și în drept, la data pronunțării.” Ce mai  chichirez gâlceava !, mi-am zis după ce am  lecturat misiva, pentru ca imediat  să-mi imaginez implicațiile practice ale hotărârii cu pricina.

           Așadar, completul de judecată este sesizat cu un rechizitoriu prin care sunt deferiți  justiției aproape o sută de inculpați. (Nu  vă dați ochii peste cap, findcă au existat astfel de dosare, chiar și cu mai multe părți,  gândiți-vă  numai la loturile cu vameși sau cu evazioniști !) Și începe duelul judiciar, în  toată splendoarea lui cronofagă, și durează cu duiumul. Se apropie momentul dezbaterilor, întinse pe câteva zile, și judecătorii „ori  amâna pronunțarea, ori pronunță amânarea”, vorba hâtrului Păstorel Teodoreanu, parcă.  Să ne mai închipuim că împotriva unora dintre inculpați este luată o măsură preventivă? Prea am complica povestea, așa că renunț la o asemenea ipoteză. Într-un târziu, să fi trecut trei-patru luni, se dă verdictul, iar motivarea, dezvoltată pe vreo mie de pagini, apare după un an și ceva. (Oo, necredincioșilor, ce înseamnă vociferările  astea, am citit sentințe și decizii cu și mai multe pagini!) Aberantă perspectivă, nu ? De aceea mă miră dezlegarea în  drept  a  „juzilor” constituționaliști, căci ei ar trebui să știe avatarurile acestei meserii. (Mă feresc să folosesc termenul vocație, deoarece sunt pe cale de dispariție magistrații asupra cărora a pogorât harul acela rar al dreptății ! Destui iubesc totuși legea, dar sunt injuști, vorba tragicei Alice Voinescu...) Pe de altă parte,  de unde până  unde o atât de fățișă discriminare între judecătorii  din  penal și ceilalți, care nu au obligația în discuție ? Apropo, ce sancțiune ar opera în cazul nerespectării dispozițiilor imperative prescrise de CCR, dincolo de cea disciplinară ? (Să ne amintim că, nu demult, în cazul ex-ministrului Victor Babiuc, decizia nu fusese motivată nici la ispășirea  pedepsei cu detenție,  să te crucești, zău ! Și nimeni n-a suportat vreo consecință...) Apoi, cum se va concilia norma tocmai prefigurată cu art. 391 din Codul de procedură penală, care stabilește că deliberarea și pronunțarea se fac cel mai târziu în 15 zile de la închiderea dezbaterilor și, în situații excepționale, în 30 de zile? Aplicarea noilor prevederi de procedură penală ar afecta, certamente, calitatea motivării, oricum în suferință în anii din urmă. Dintr-o altă perspectivă, cu ce aplomb vom mai pleda noi, avocații, când știm că soluția așteaptă deja redactată în  biroul „onorabililor” ? Simple întrebări? Deloc ! Sunt doar reflecțiile la cald pe care le încerc după lecturarea minutei instanței constituționale. Chiar, dacă ar fi fost consecventă cu propriul raționament,  ea ar fi redactat  hotărârea in extenso și nu s-ar fi limitat doar la dispozitiv. Păi, CCR de ce să nu-i fie impusă aceeași conduită, că n-o fi mai presus de legea pe care o interpretează în fel și chip (uneori impecabil, alteori dezolant) ?

           Am susținut  și voi susține în continuare că dezbaterile  se desfășoară după un ritual învechit și nepragmatic. Procurorul, adesea, citește actul de sesizare, iar apărătorii  bălmăjesc vrute și  nevrute. Judecătorii se prefac că ascultă, căci este cu neputință  să-ți  păstrezi trează  atenția ore în șir, și cu asta basta, spectacolul s-a sfârșit !  Cândva,  un judecător mi-a mărturisit că studia dosarul  abia la redactarea hotărârii... În fine, fiecare magistrat este alt magistrat, și generalizările sunt semnul subdezvoltării intelectuale. Îmi doresc, de pildă, ca înainte de dezbateri, completul să  pună în vedere, ca înlăuntrul unui termen rezonabil, să se depună notele scrise, având grijă să le trimită și celorlalți participanți, inclusiv procurorului. Iar în ziua sorocită, judecătorii să ceară numai lămurirea aspectelor insuficient clarificate, ceea ce, bineînțeles, l-ar îndatora la citirea întregului material probator. În modul acesta, nu am mai pierde vremea prin sălile de judecată și nivelul de pregătire profesională s-ar îmbunătăți considerabil. Culmea, un astfel de scenariu  nici nu are nevoie de  texte legale modificate, Codul de procedură penală actual neinterzicându-l.

          La final, îndrăznesc un pronostic: controversata decizie nu-și va produce niciodată efectele,  puterea legislativă  având grijă să  o sufoce în fașă. Măcar de s-ar consulta cu puterea judecătorească, astfel încât viitoarea reglementare să țină seama și de particularitățile cauzelor penale, și de legislația corespunzătoare din spațiul european (Germania[1], Belgia[2], Norvegia[3] și Austria[4], de pildă), acolo unde pronunțarea se amână și o jumătate de an.

 

 

[1] Art. 33-37 din Codul de procedură penală prevăd că hotărârile executorii vor fi motivate la momentul pronunțării.

[2] Secțiunea 7 din Capitolul 11 prevede că motivele hotărârii vor însoți rezultatul deliberării.

[3] Secțiunea 43 din Capitolul 5 prevede că hotărârea se pronunță în prezența acuzatului, căruia i se aduc la cunoștință și motivele soluției.

[4] Art. 341 din Codul de procedură penală prevede că acuzatului i se aduce la cunoștință hotărârea, împreună cu motivele acesteia.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Editorial

Ultima oră