Am stat şi eu ca tot gospodarul zilele astea să ascult cum creşte salariul, că a pornit-o greu, mic şi pipernicit de ţi-era mai mare mila.
Dar aveam toate speranţele că o s-o ia în sus ca nebunul, că a venit o nou echipă de agricultori care la început a dat din colţ în colţ, c-a fost secetă la recolta dinainte, că nu prea mai sunt seminţe-n siloz, până a pus grebla-n prag agricultoru' şef, unul mustăcios şi hotărât şi le-a zis că musai să respecte programul de însămânţare pe care el l-a făcut și-l știe din scoarță-n scoarță.
Şi-au pornit arăturile. Şi dă-i şi sapă şi sapă şi dă-i, sărea pământu'n sus de zece palme şi toată suflarea era-n sărbătoare, parcă vedeau cu ochii cum cresc holdele de salariu şi se face chenzina cât ditamai curcanu' dintr-o amărâtă de vrabie. Ce mai, fericire mare!
Până şi-au băgat săpătorii mai bine nasu'n magazie şi-au văzut că nu prea ajunge materialul pentru cât săpaseră ei şi, cu program de însămânţări sau fără, şi-au pus sacii-n cap şi-au început s-o dea pe după coasă, că nu-s condiţiile meteo prea prielnice, că vin hoardele de grauri să ciugulească recolta, că hâr, că mâr, că poate la recolta viitoare, că să dăm mai puţin, să ajungă la toţi. Şi iac-aşa, dintr-o dată, au cam înţeles toţi că programul ăla de însămânţări tare frumos era vopsit pe din afară, da' înăuntru, jale.
Aşa că am rămas în continuare uitându-mă peste câmp, aşteptând să crească salariul şi fluierând a pagubă.
