Despre activismul  politic al jurnaliștilor de sport

22 Apr 2021 | scris de Marian Nazat
Despre activismul  politic al jurnaliștilor de sport

                                                                                          MOTTO:

                                                  „Căci vorba  voastră sună ca  plâns la cununie,

                                                             Ca cobea ce îngână un cânt de veselie,

                                                             Ca râsul la mormânt.”

                                                                                Mihai Eminescu, Junii corupți

 

 

          În urmă cu niscaiva luni, după victoria „juveților” la Arad, din  studioul pe care îl ocupă cu  indigesta-i „îmbulzire de sine”, Radu Naum a ținut să-și mărturisească antipatia pentru antrenorul învingătorilor: „Mda, Cornel Papură e prea serios și nu-i pe gustul meu ! Mă rog, al nostru...” Al nostru ?? Cine or fi ei ? Mister. Vasăzică, seriozitatea stârnește nu admirație, cum ar fi normal, ceea ce și explică nu doar situația catastrofală a fotbalului autohton, ci a  întregii societăți valahe. Aici, ca să răzbești și să fii apreciat de cititorii de promptere, de laptop-uri și nu numai, e musai să ai ceva din șmecheria  bulevardieră a histrionului Marius Șumudică, adică să vii cu școala vieții făcută la zi, nu la fără frecvență. Caterinca prinde de minune la naturelul poporului educat pe maidanele  virtuale, inclusiv la reprezentanții de vârf ai progresismului din presa sportivă. Altminteri necruțători când  sunt asmuțiți să sfâșie, așa cum s-au petrecut lucrurile  prin decembrie, un ipochimen ifosat titrând pe pagina Gazetei Sporturilor nici mai mult, nici mai puțin: „Capul  lui Burcea vrem !”  Nu era unicul, dimpotrivă, un altul acuzând dur: „Selecționerul Burcea ne-a adus în lumea a treia!” Wow, ne situam cumva în lumea privilegiaților și nu știam ? Ipocrizie și scamatorie, niciun cuvânt despre impotența statului decerebrat și supus definitiv ălora de afară... Toți neica-nimeni s-au trezit peste noapte specialiști în datul cu gura ori cu plaivasul și-și exhibă  frustrările la prima ocazie. În locul analizelor pertinente și echilibrate, robespierrii ăștia de cartier dâmbovițean visează numai eșafoade și execuții publice. Păi, cine să-i mai citească și să-i asculte, de vreme ce fierea  a înlocuit cerneala, iar bârfa, comentariul doct și imparțial. Și, deși, s-ar cuveni să se uite nițel în oglindă (nu ca să se pupe singuri !), alde Naum se ofuschează, se oftică de-a dreptul ori de câte ori vreun „pălitor  de bășică”  le-o zice verde în față că nu-și pierd timpul cu lectura ziarelor de sport. Dumnezeule, cum li se mai umflă venele de la gât acestor tirani ai microfonului și ai parcelelor de celuloză, cum i-ar mai plesni peste bot pe eretici ! Niște figuri jalnice ai haștagismului de piață, niște activiști infatuați la limita insuportabilului ai sinistrului globalism, gata să se dezvinovățească scremut-ironic: „Deh, noi nu suntem la fel de buni ca vechii cronicari sportivi, care aveau posibilitatea să fabuleze, în lipsa imaginilor”... Măcar de-ar recunoaște că leatul lui Ioan Chirilă, Eftimie Ionescu, Radu Urziceanu, Ion Cupen, Constantin Alexe, ca să nu-i amintesc pe scriitorii Fănuș Neagu, Ion Băieșu, Teodor Mazilu și Adrian Păunescu, avea în spate biblioteci întregi și un har aparte. Bașca și o simțire empatică, o generozitatea în exprimarea părerilor care a  dispărut acum. Cultură și căldură ! Amatori insațiabili  de cancan și scandal,  cu amiciții dubioase în păiejenișul de interese din fotbal, destui așa-ziși ziariști  nu-s decât gorniștii unora și altora. Mă zgândără două secvențe, avându-i ca principali actori pe inevitabilul Naum și pe tovarășul său de idealuri învrăjbitoare, Cristi Geambașu, aflați  într-o seară  în  preajma inegalabilului Gică Hagi și a omului de bun-simț exemplar Gabi Balint. Așadar, s-a întâmplat ca foștii internaționali, deplângând criza actuală a fotbalului băștinaș, să laude regimul comunist pentru preocuparea manifestată în ridicarea sportului românesc înainte de 1989. Atât  le-a trebuit celor doi anticomuniști viscerali și vajnici simbriași  ai capitalismului aducător de fericire pe pământ. „Să nu uităm că România era atunci  o închisoare cu sârmă ghimpată la graniță !”  s-a zborșit neînduplecatul Naum, aproape să-și înghită lavaliera. Orice dialog inițiat de gazetarii-inchizitori se poartă de pe poziții ideologice  și cine nu-i cu ei este dușmanul lor. Bleah, mă cuprinde sila vizionând spectacolul, adesea grotesc, produs fără nicio urmă de fair-play în emisiunile, chipurile, de sport. De ce să nu recunoaștem și meritele unui regim autoritar (cu păcatele-i cunoscute), în condițiile în care cel postdecembrist ne-a îngropat și colectiv, și individual? Da, întrucât  statisticile, reci și neiertătoare ca întotdeauna, sunt devastatoare, în colonia valahă ființând în prezent 14 000 de case de pariuri, 15 000 de agenții cu „păcănele”, 1 900 de agenții loto și... 250 de librării. Unde mai pui că  70% dintre concetățenii mei nu citesc nici măcar o carte pe an, iar 23% nu cumpără niciodată cărți. Aceasta este imaginea crudă, nefardată  a dezastrului postcomunist, bibicilor!

          Dar să nu-mi pierd humorul în fața invaziei naumilor și geambașilor și să-l fotografiez  pe flăcăiandrul nimerit reporter la un meci al Rapidului. Ei bine, la finalul partidei, junele reporter de teren s-a repezit la pitorescul plebeu Mihail Iosif (tehnicianul giuleștenilor) și l-a întâmpinat cu o întrebare memorabilă: „Cu capu' la gheata adversarului, exact cum vă place dumneavoastră, nu ?” Inclusiv celor din studioul de propagandă, unde jurnalistul politruc Radu Naum ne asigură ocoș că Tănase (decarul fecesebist) are... „voce ardelenească”!?!

 

 

 

 

 

 

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Editorial

Ultima oră