An de an, la 16 august, creştin ortodocşii îi prăznuiesc pe Sfinţii Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod, Ştefan, Radu, Matei şi pe Sfetnicul Ianache Văcărescu.
Dreptcredinciosul voievod Constantin Brâncoveanu s-a născut în localitatea Brâncoveni, Romanaţi. A fost ctitor al multor biserici şi mănăstiri asemenea strămoşului după tată, Sfântului Voievod Matei Basarab. "A purtat grijă pentru toţi românii din cele trei principate şi în special pentru românii transilvăneni, aflaţi sub stăpânire habsburgică. Un om de o evlavie şi o moralitate ireproşabile, tată a unsprezece copii, căsătorit cu Maria Doamna, fiica lui Neagoe şi nepoata lui Antonie Vodă din Popeşti, a întrecut pe toţi domnii creştini prin martiriul său, al celor patru feciori ai săi şi al sfetnicului Ianache Văcărescu", explică părintele profesor Emil Nedelea Cărămizaru, paroh al Bisericii Sfântul Gheorghe Nou, lăcaş de cult în care se găseşte mormântul Sfinţilor Martiri Brâncoveni şi sfintele moaşte ale domnitorului martir.
Domnitorul Şerban Vodă Cantacuzino l-a iubit nespus pe Constantin Brâncoveanu, care i-a fost nepot, iar pe patul de moarte i-a încredinţat pecetea domnească. După moartea acestuia, boierimea şi dregătorii ţării i-au cerut lui Constantin Brâncoveanu să primească domnia Valahiei. "Primul lucru pe care l-a împlinit a fost să continue tipărirea Bibliei de la Bucureşti, din 1688, monument de limbă românească, pe înţelesul tuturor românilor din toate provinciile ţării. Toată domnia sa de peste 25 de ani a fost vreme de pace, ţara nu a cunoscut război, deşi era înconjurată de trei imperii puternice care o vrăşmăşeau – cel rusesc, cel otoman şi cel habsburgic. În acest răstimp Binecredinciosul Voievod Constantin Brâncoveanu a făcut să înflorească credinţa prin ctitorirea sfintelor lăcaşuri de închinare, cultură, prin tipărirea multor cărţi, mai ales religioase şi de artă, sub toate aspectele ei, creând un stil arhitectural românesc, care îi poartă şi numele, stilul brâncovesc. A purtat grijă aleasă, râvnă şi dragoste sfintelor lui Dumnezeu biserici, atât în ţară, cât şi în întreaga lume ortodoxă. Dar mai mult decât toate a iubit Vodă cele două lăcaşuri de suflet ale sale: Biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti şi Mănăstirea Hurezi din Judeţul Vâlcea. A întemeiat tipografii la Bucureşti, Snagov, Târgovişte şi Râmnicu-Vâlcea, având un sprijin devotat în Marele Ierarh şi Sfânt Antim Ivireanul", arată părintele profesor Emil Nedelea Cărămizaru.
Bănuit că ar trata pe ascuns împotriva lor cu habsburgii şi ruşii şi invidiat pentru averea pe care o avea, otomanii i-au pus gând rău. Au contribuit şi uneltirile rudelor sale, Cantacuzinii, care râvneau tronul. "La 25 martie 1714, în miercurea din Săptămâna Patimilor, a fost prins de către turci şi i-au fost jefuite averea şi bunurile familiei. Vodă Brâncoveanu întâmpină cu demnitate şi tristeţe aceste mari încercări, pe care le consemnează în ultima sa scrisoare adresată Patriarhului Ierusalimului, Hrisant Nottara în aceeaşi zi de 25 martie 1714 (Buna Vestire): «Ieri, la 24 ale acestei luni, viind aici cu firman un oarecare Mustafa-Aga, Hambar-Emini, a adus şi mazilirea noastră, şi cu poruncă de aşa cuprins, ca să ne ducă la Ţarigrad cu soţia şi copiii şi ginerii noştri. Această întâmplare fireşte că este prea plină de jale şi de tulburare; dar, deoarece cunoaştem că a venit din multele noastre păcate, facă-se voia Lui cea sfântă. Iată că şi noi ne gătim şi după puţine zile plecăm. Şi Dumnezeu să ne ajute. Deşi toată boierimea noastră strigă şi cere să vie cu noi, totuşi nu ştim ce va ieşi. Şi sfintele-ţi rugăciuni să fie cu noi în toată viaţa». La Constantinopol, Constantin Brâncoveanu este aruncat în tenebroasa închisoare Edicule, a celor şapte turnuri, unde a fost bătut şi schingiuit aproape trei luni. Brâncovenii au fost supuşi la torturi inimaginabile. Suferinţele şi chinurile lor au continuat pentru toţi şi după mutarea lor la închisoarea Bostangi Basa, destinată demnitarilor turci. La torturile nesfârşite se adăugau şi pârele din ţară, ale Cantacuzinilor, ce alimentau lăcomia turcilor, care considerau că domnitorul, supranumit de ei «Altn Bei», poseda averi fabuloase. În ziua de 15 august, la praznicul Adormirii Maicii Domnului, când Sfântul Voievod împlinea 60 de ani de viaţă şi 40 de ani de căsnicie cu Doamna Maria, a fost scos din temniţă dimpreună cu fiii săi şi sfetnicul Ianache şi duşi la locul unde vor primi cununile muceniciei", adaugă părintele profesor.
Trupurile mucenicilor au fost aruncate în apele Bosforului, iar capetele lor au fost purtate triumfal în suliţe pe străzile Constantinopolului, apoi expuse la poarta Seraiului şi aruncate ulterior în mare. Câţiva creştini au scos din valurile mării rămăşiţele pământeşti ale Brâncovenilor şi, în taină, le-au îngropat în biserica Mănăstirii Panaghia Camariotissa de pe Insula Halki. Doamna Maria, soţia domnitorului, şi ceilalţi membri ai familiei rămaşi în viaţă au fost închişi la Constantinopol până în martie 1715, apoi exilaţi la Kutai, pe ţărmul răsăritean al Mării Negre. Aici au stat până în 1716 când au fost eliberaţi şi au putut reveni în Ţara Românească. În anul 1720, doamna Maria a adus în ţară osemintele muceniceşti ale soţului său, acestea fiind înmormântate în Biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti. "Pe lespedea de marmură albă de deasupra mormântului, împodobită cu elemente decorative în stil brâncovenesc, nu este precizat numele voievodului, pentru că turcii nu îngăduiau acest lucru unui condamnat la moarte pentru «hainie» (trădare). Deasupra mormântului doamna Maria a aşezat o candelă de argint, filigranată, pe care era scris în slavoneşte: «Această candelă ce s-au dat la Sfenti Gheorghe cel Nou, luminează unde odihnesc oasele fericitului domn Io Constandin Brâncoveanul Basarab Voievod şi iaste făcută de doamna măriei sale, Maria, carea şi măria-sa nădăjduieşte în Domnul iarăşi aice să i se odihnească oasele, iulie 12 zile, 7228 (1720)». ", subliniază părintele profesor Emil Nedelea Cărămizaru.
Racla cu sfintele moaşte ale domnitorului martir se află aşezată, spre închinare, la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din centrul Bucureştiului.
