Din vremea lui Pazvante Chiorul. Fesul, săpunul și basmaua, dovezi ale infidelității

29 Dec 2016 | scris de Dănuț Deleanu
Din vremea lui Pazvante Chiorul. Fesul, săpunul și basmaua, dovezi ale infidelității

După ce a ridicat întreaga casă cu strigătele ei, soacra a dat buzna peste noră-sa, doar-doar o va găsi în pat cu amantul, dar când a aprins lumânarea n-a găsit decât „fesul den cap rămas în așternutul ei și niște săpun ce-i dăduse acel ibovnic al ei”. Acestea sunt aduse în fața instanței, iar soția nu are curajul să tăgăduiască.

În alt proces, soția aduce ca probă o basma care ar aparține amantei. Curtea acceptă proba, dar, pentru că soțul îi dă o altă interpretare, posesoarea basmalei este citată pentru a da explicații. Discuțiile în jurul basmalei cu pricina animă întreaga curte, inclusiv pe împricinați și pe martorii aduși să lămurească situația; soția continuă să strige că obiectul îi aparține amantei, acea Maria pe care soțul ei o tot vizitează în ultima vreme.

Maria intervine însă cu precizările necesare făcute sub jurământ și înaintea sfintelor icoane: basmaua îi aparține, într-adevăr, dar Pană i-a cerut-o să-și pună niște bani în ea ca să nu-i piardă și, nu ar putea păcătui cu soțul numitei din simplul motiv că ele două se înrudesc. O altă Maria, proprietara casei în care se află presupusa amantă, vine și ea în instanță și mărturisește sub blestem că Pană nu s-a comportat niciodată ca un ibovnic: „vreo faptă necuviincioasă zise că n-au priceput că să fi făcut, nici măcar să să întinză până la dânsa sau să pomenească cevași vreodată”.

Orice indiciu capătă importanță în cercetarea juridică. Deși din această pricină, femeia se găsea în postura de acuzată, ea primește totuși dreptul de a se apăra și de a-și susține cauza chiar și cu martori sau cu alt chip de probe de care ar dispune. Judecătorii recunosc de altfel că, pe de o parte, acuzațiile aduse de soție sunt numeroase și dovedite, pe de altă parte comportamentul soțului din fața tribunalului le-a reîntărit ideea nevinovăției, „dar ca să nu zică că i-am ascultat câte le-au arătat”, acceptă și acest tip de probă.

Pe lângă basma, gestul este judecat ca un important indiciu în descifrarea comportamentului. Interpretarea frazei de mai sus ar duce la crearea unei potențiale conduite a ibovnicului în care esențiale și vizibile sunt gestul și cuvântul. În public, ele se încarcă cu o anumită semnificație în funcție de persoana căreia i se adresează. Numai astfel se poate stabili cu exactitate dacă gesturile făcute de Pană sunt gesturile unui amant îndrăgostit sau gesturile unui soț angajat.

Fiecărei poziții sociale îi corespunde un set de gesturi și atitudini pe care cei din jur le surprind, le comentează sau le sancționează imediat. Dacă ar fi fost ibovnic și-ar fi manifestat această calitate prin ciupituri și mângâieri însoțite de cuvinte dulci și chiar obscene. Ca soț, el s-a purtat cu prudență, înlăturând orice urmă de bănuială.( Fragment din cartea „În şalvari şi cu işlic”, de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-%C5%9Falvari-%C5%9Fi-cu-i%C5%9Flic-0 ).

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Carte

Ultima oră