Din vremea lui Pazvante Chiorul. Femeile, bârfitoarele mahalalelor

18 Dec 2016 | scris de Dănuț Deleanu
Din vremea lui Pazvante Chiorul. Femeile, bârfitoarele mahalalelor

Gardurile, ulița, biserica și chiar cârciuma sunt intens populate de vecini și vecine care discută cu intensitate ultimele zvonuri din comunitate. Locurile de cult sunt locuri de informare și întâlnire. De exemplu, în Franța secolului al XVIII-lea, episcopul de Tarbes încearcă să pună ordine în această viață colectivă a comunității organizate în jurul vieții religioase.

O serie de interdicții sunt formulate astfel: „să nu se așeze sau să se sprijine de altar pentru a asculta predica, să nu vorbească în timpul slujbei, să nu se plimbe, să nu bârfească, să nu se întoarcă cu spatele la altar, să nu trăncănească la cimitir în timpul predicii duminicale”. Prin aceste interdicții, el le cere enoriașilor, de fapt, să lase la o parte bârfa cotidiană și să-și concentreze atenția asupra slujbei religioase.

Și în mahalalele bucureștene, șușotelile și certurile dintre femei tulbură adesea liniștea liturghiei, obligându-i pe preoți să intervină. Multe dintre bârfele din comunitate sunt colportate cu acest prilej. Indiscrețiile vecinilor duc la pierderea reputației, la tragedii familiare și chiar la separare. Fidelitatea și infidelitatea conjugală sunt subiectele discutate cu ardoare. Femeile joacă un rol important în controlul social, dar în același timp reputația lor constituie principalul subiect de bârfă.

Prinsă în tumultul vieții cotidiene, femeia-martor oferă informații inestimabile asupra modului de viață al celorlalți. Ea știe mai bine să recunoască intensitatea unei trăiri, să descifreze gesturile și atitudinile unui cuplu, să redea cu mai mare vervă și exactitate un dialog. În petițiile lor bărbații sunt descriși cu mii de detalii și în culori diferite.

Mărturia ei devine o sursă excepțională care reușește să pună în lumină viața cotidiană a lumii românești de altădată. Din punct de vedere juridic, mărturia ei are aceeași importanță ca și cea masculină, și cu toate acestea femeia martor apare mai rar în cadrul unui proces decât bărbatul. În schimb, ea se ascunde în spatele multor mărturii indirecte, fie că soțul dezvăluie sursa informațiilor sale, fie că nu. În documente frazele următoare revin: „știu că mi-a spus nevastă-mea” sau „viind de la târg, mi-au spus soția mea că...”.( Fragment din cartea „În şalvari şi cu işlic”, de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-%C5%9Falvari-%C5%9Fi-cu-i%C5%9Flic-0 ).

Alte stiri din Carte

Ultima oră