Prin sfaturile oferite, femeia este pregătită să-și asume o poziție importantă în sfera publică, unde tactul și cumpătarea trebuie să primeze. Salonul, acest teatrul politic avant la lettre, se află sub autoritatea femeilor: „femeile, care totdeauna și pretutindeni se cade a da tonul în societăți, împărățesc mai cu osebire în saloane”. Sunt atăt de puternice, încât părerea lor are „o nemărginită întindere de lege”.
Dar un gest necugetat, un zâmbet oferit cui nu trebuie, un ton mai înalt sau o privire galeșă, orice cuvânt spus la întâmplare o pot pierde. Prinși foarte repede în sociabilitatea de salon, românii încep să organizeze serate și soarele, să înființeze locuri publice, de la societăți filarmonice la teatre. Pentru fiecare dintre aceste locuri ale sociabilității apar reguli de bună purtare, cu ajutorul cărora sunt stăpânite adunările și sunt patronate întâlnirile.
Serata va fi prin excelență locul de manifestare al femeilor, unde își pun în evidență abilitățile dobândite prin educația de pension. La pension și în școlile de fete se transmit bunele și distinsele maniere pe care ar trebui să le stăpânească și apoi să le afișeze doamnele din lumea saloanelor. Manualul lui Penescu este unul dintre multe alte ghiduri construite în acest scop. Așadar, dincolo de regulile de luare în stăpânire a unei soarele, o tânără educată, o tânără de familie bună trebuie să știe să anime și să dirijeze o petrecere.
Ea mânuiește clavirul și penelul, ciripește voios ariile la modă, în timp ce conversația în franceză, cumpătată și cuminte, însuflețește lumea bună adunată în salon. Moda salonului va aduce cu sine și schimbări importante în sistemul educațional. Pensioanele se întrec în pregătirea tinerilor cuconițe la clavir, danț, franceză și pictură, și abia mai apoi la cusături și pregătirea de gugoșele. Zinca Băluță, fiica negustorului Ioan Băluță din Craiova, este trimisă în Țara Nemțească pentru a învăța franceză, pian și „f’o trei, patru jocuri”, ca o „domniță”, cum avea să scrie tatăl ei când va descoperi că, din nefericire, comportamentul tinerei nu justifică investiția.
Bărbatul trece și el printr-o serie de transformări, pentru că sociabilitatea de salon este altceva decât întâlnirile politice, altceva decât vizitele de curtuazie la curtea domnească, altceva decât sastiseala fanariotă. Salonul se află sub directa supraveghere a femeii, dar bărbatului îi revine sarcina de a participa la conversație, de a invita cucoanele la dans, de a asculta cu mare atenție și satisfacție diferitele reproduceri muzicale, afișând aerul de cunoscător. Dincolo de haine, el trebuie să-și modeleze o nouă conduită, o nouă ținută, un alt mod de a fi.
Schițele din gazeta franceză L’Illustration ne oferă portretul acestui om de lume, bine încorsetat în frac, pantaloni strânși în talie, sigur pe sine, învârtindu-se în jurul cucoanelor, în timp ce vechea generație privește nostalgic (și greoi) de pe fotoliu. Care sunt calitățile și cunoștințele grație cărora poate fi primit și acceptat de „buna societate”? Gheorghe Sion numește limba franceză, poezia, litaratura, așadar, conversația, jocul de cărți, bunele maniere, un anumit costum la modă. Costache Negruzzi, sub numele de împrumut Carlu Nervil, completează această listă.
Așadar, bărbatul de salon trebuie „să fie abonat la un cabinet de lectură; să bea șampanie; să fie încușmat, încălțat și înmănușat după jurnal; să poarte baston rococo și pumnar cerchezesc; să scrie cu condee de oțel și să-și pecetluească biletele cu buline cu levize; să joace șah și să danseze polca; să aibă pe masa din cabinetul său cel puțin o duzină de albomuri caricaturale și de cărți ilustrate”. Bastonul rococo și pumnalul cerchezesc ne duc cu gândul la trupul subțire, care trebuie modelat după noile modele de masculinitate, aducând în cultura românilor sportul,care înseamnă scrimă și echitație. Și să te ții apoi dueluri din ofense, onoare și amor! (Fragment din romanul "Patimă şi desfătare" de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu http://www.humanitas.ro/humanitas/patim%C4%83-%C8%99i-desf%C4%83tare )
