Calendar ortodox 20 ianuarie: Cuviosul Părinte Eftimie cel Mare

19 Ian 2018 | scris de Luminita Ciobanu
Calendar ortodox 20 ianuarie: Cuviosul Părinte Eftimie cel Mare

La 20 ianuarie, creştin ortodocşii îl preznuiesc pe Cuviosul Părinte Eftimie cel Mare. Viaţa sa a fost scrisă în chip minunat de Chiril Monahul. Sfântul Eftimie a trăit pe vremea împăratului Graţian. S-a născut în Melitina, în cuprinsul mitropoliei Armeniei, din pântece sterp şi neroditor, asemenea Sfântului Ioan Botezătorul, părinţii lui, Pavel şi Dionisia, fiind de neam bun şi dreptcredincioşi. Cum nu aveau copii, se rugau zi de zi să le dăruiască Dumnezeu un fiu. Într-una din nopţi pe când se rugau, “li s-a arătat oarecare vedenie, zicându-le: «Veseliţi-vă, veseliţi-vă, pentru că, iată, v-a dăruit Dumnezeu fiu, numit cu numele veseliei, căci prin naşterea lui dăruieşte Dumnezeu veselie Bisericilor Sale», aflăm din scrierile lui Chiril Monahul.
După moartea tatălui său, maica sa l-a dus la Evtroiu, marele episcop al Melitinei, care l-a rânduit în ceata clericilor. Cum avea aplecare către sfintele învăţături, săvârşind numai fapte bune, a fost hirotonit preot şi a primit purtarea de grijă a sfintelor mănăstiri şi schituri. Avea 29 de ani când s-a dus la Ierusalim, aşezându-se într-o din peşteră, împreună cu cuviosul Teoctist (prăznuit la 3 septembrie), loc în care multora le-a fost de folos, izbăvindu-i de boli grele, rugăciunile sale aducând ploi, în vreme de secetă, tămăduind pământul de la nerodire. Se spune de asemenea că a hrănit cu câteva pâinici patru sute de oameni care veniseră la mănăstirea lui.  “Strălucirea lăuntrică a sufletului acestui Cuvios a vădit-o şi stâlpul de foc care se pogora din cer, când cuviosul slujea, şi sta lângă el până se sfârşea Sfânta Jertfă, văzut fiind de toţi cei din jurul lui. El vedea cu mintea şi gândurile celor ce se apropiau de Sfânta Cuminecătură, cunoscând pe cel ce venea cu cugetul curat şi pe cel ce era întinat, iar acesta era semnul curăţiei celei mai desăvârşite”(...) aflăm din volumul “Vieţile sfinţilor de peste tot anul”. 
Preacuviosul părinte Eftimie s-a mutat la Domnul când avea nouăzeci şi şapte de ani, ştiind însă dinainte ziua adormirii sale. “Într-a opta zi a dumnezeieştilor Arătări, în care era mai ales obiceiul lui a ieşi spre pustie, adunându-se cei ce aşteptau a-l petrece şi cei ce ieşeau împreună cu dânsul, între care erau Martirie şi Ilie, şi văzând că nici n-a rânduit, nici n-a pregătit, precum era obiceiul lui, i-au zis: «Nu ieşi mâine, cinstite părinte?" Sfântul a răspuns, zicând: «Rămân săptămâna aceasta şi sâmbătă de cu noapte ies». Deci, mai înainte a înştiinţat sfârşitul său. Iar marţi a poruncit a se face priveghere de toată noaptea pentru pomenirea Sfântului nostru Antonie, în care priveghere luând preoţii în diaconion (veşmântărie) le-a zis: «De acum altă priveghere nu mai fac cu voi în acest trup, pentru că m-a chemat Dumnezeu. Deci, ieşind, trimiteţi la mine pe Domeţian şi adunaţi la mine dimineaţa pe toţi părinţii». Şi toţi la dânsul adunându-se, el a zis: «Fraţii mei iubiţi, eu merg pe calea părinţilor mei, poruncile acestea păziţi-le: ca început şi sfârşit a toată lucrarea bună, dragostea cea curată prin tot lucrul câştigând-o, căci ea este împreună legătură a desăvîrşirii. Pentru că, precum nu se poate mânca pâinea fără sare, astfel este cu neputinţă fapta bună fără dragoste. Pentru că toată fapta bună prin dragoste şi smerită cugetare se întăreşte de ispitire şi de vreme; adică smerita cugetare înalţă, iar dragostea nu o lasă, din înălţime a cădea, de vreme ce s-a spus: Cel ce se smereşte pe sine, se va înălţa; iar dragostea niciodată nu cade. Şi mai mare este dragostea decât smerita cugetare. Căci pentru dragostea cea către noi S-a smerit pe Sine Dumnezeu Cuvântul, făcându-Se ca noi. De aceea, suntem datori necontenit de bunăvoie a ne mărturisi Lui şi a-I aduce laude şi mulţumiri, mai ales noi cei despărţiţi de lucruri lumeşti; şi nu numai pentru datoriile cele pentru El, dar şi pentru însăşi viaţa noastră, astfel fugind de tulburarea cea lumească. De aceea, curăţenia sufletului, curăţenia trupului şi dragostea cea curată cu toată sârguinţa s-o aducem Lui". (Vieţile Sfinţilor).

Văzând feluritele minuni care se petreceu la mormântul preacuviosului Eftimie, Chiril Monahul i-a întrebat pe cei mai vârstnici călugări despre viaţa Sfântului.  “Şi câte am putut afla şi învăţa de la fiecare dintre aceştia, nu numai minunile şi petrecerile marelui Eftimie, ci şi vieţuirea şi petrecerea celui între sfinţi Sava, (…) le-am scris acele povestiri amestecate şi nepuse în rânduială. (…) dar începutul alcătuirii nu mă pricepeam (…) Făcând rugăciuni prea fierbinţi, într-una din zile, cum şedeam pe obişnuitul meu scaun şi aveam hârtiile în mâini, pe la al doilea ceas din zi, fiind cuprins de somn, mi s-au arătat Cuvioşii părinţi Eftimie şi Sava cu podoaba cuviincioasă părinţilor şi obişnuită lor, şi am auzit pe cel între sfinţi Sava zicând către marele Eftimie: «Iată, Chiril al tău are hârtiile în mâini şi arată sârguinţă prea fierbinte, dar trudindu-se atâta, nu putea face începutul alcătuirii». Iar marele Eftimie a răspuns: «Cum va putea face alcătuire pentru noi, neavând încă darul de cuvânt rostitor întru deschiderea gurii». Iar cel între sfinţi Sava a zis: «Dă-i lui, părinte, darul». Înduplecându-se marele Eftimie şi scoţând din sânul său un alabastru de argint cu miere, apoi scoţând miere din alabastru, mi-a dat de trei ori în gura mea. Iar cele luate în gură prin miere, erau în chip de untdelemn, iar gustul mai dulce decât mierea; (...) eu deşteptându-mă din acea nespusă vedenie, încă având duhovniceasca mireasmă şi dulceaţă pe buze şi în gură, am început îndată înainte cuvântarea acestei scrieri de faţă.”

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Calendar

Ultima oră