Astăzi este ziua ta - Mircea Lucescu

29 Iul 2017 | scris de Dănuț Deleanu
Astăzi este ziua ta - Mircea Lucescu

Component al naţionalei de fotbal a României, care a făcut istorie înscriind două goluri în poarta Braziliei (singura echipă care a reuşit asta!) la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic (1970), unul dintre cei mai buni pasatori din acea perioadă, mai apoi, ca antrenor, „duce” al Bresciei, „paşă” la Galatasaray şi „ţar” al Şahtiorului, Mircea Lucescu ar fi fost poate singurul antrenor capabil să închege o naţională românească demnă să calce pe urmele, sau să şi întreacă, naţionala din vremea „generaţiei de aur”.

Dar şi dacă, din diverse motive, n-a consimţit să facă asta, nea Mircea rămâne unul dintre cei mai iubiţi şi mai respectaţi oameni de fotbal pe care i-am avut vreodată. Totodată, el este antrenorul care a înțeles că pentru a face adevărată performanță, pentru a avea o anumită știință a jocului, pentru a avea viziune în teren, este neapărat necesar ca însăși jucătorii să atingă un anumit prag de educație, de cultură.

S-a născut la 29 iulie 1945, în București, și și-a petrecut copilăria în cartierul Apărătorii Patriei, pe vremea când aici existau numai case. Și-a început cariera de jucător în 1961, la Școala Sportivă nr.2, doi ani mai târziu fiind transferat la Dinamo București. Între 1965-1967 a jucat la Sportul Studențesc, după care a revenit la Dinamo, unde joacă până în 1977, obținând cele mai mari succese din cariera de jucător: cinci titluri de campion al României și o Cupă a României.

Cariera de jucător și-o încheie la Corvinul Hunedoara (1977-1982), în același timp începând și activitatea de antrenorat. După Corvinul Hunedoara antrenează pe Dinamo București, formație la care a câștigat un titlu național (1989-1990) și două Cupe ale României (1985-1986 și 1989-1990), obținând și o calificare în semifinalele Cupei Cupelor (1990). În vara lui 1990 pleacă în Italia, unde antrenează formațiile Pisa, Brescia și Reggiana, iar în 1997 antrenează pe Rapid București, câștigând, în 1998, Cupa României.

Antrenează pentru scurtă vreme pe Internazionale Milano, revine la Rapid și câștigă campionatul 1998-1999. Din 2000 până în 2002 antrenează Galatasaray Istanbul, câștigă Supercupa Europei (2000) și campionatul Turciei (2002), trece apoi la Beșiktaș unde cucerește, în primul an, campionatul și ajunge în sferturile Cupei UEFA. Era deja sultanul, iar turcii erau în stare să-i îndeplinească orice dorință, inclusiv i-ar fi închegat un harem, dacă ar fi dorit Il Luce!

În 2004 preia Șahtior Donețk , echipă la cârma căreia obține opt titluri de campioană națională, cinci Cupe ale Ucrainei, șapte Supercupe și Cupa UEFA, câștigată, în 2009, în finala cu Werder Bremen. A fost cel mai longeviv antrenor din istoria clubului ucrainean de fotbal, în 2014 fiind desemnat a opta oară cel mai bun antrenor din Ucraina.

De la sfârşitul primăverii acestui an, Il Luce a părăsit echipa de fotbal Zenit St. Petersburg, alături de care fusese hotărât să obțină performanțe mult mai răsunătoare decât la Șahtior. Însă, tot răul spre bine, fiindcă, în urmă cu două zile, Lucescu pare să fi dat un răspuns pozitiv secretarului general al lui Galatasaray, care i-a înaintat propunerea de a veni la echipă pe funcţia de director tehnic. La începutul săptămânii viitoare antrenorul român a promis că va da un răspuns clar.

Astăzi, valorosul antrenor român împlinește 72 de ani, dintre care mai mult de jumătate de secol hărăziți fotbalului, de care nu se poate despărți cu una, cu două. Să-i urăm mari succese dacă merge din nou la Galatasaray, multă sănătate, ani frumoși, bucurii și să fim mândri că, prin el, numele țării noastre încă stăruie în conștiința lumii fotbalistice europene. La mulți ani, Mircea Lucescu!

 

Alte stiri din Calendar

Ultima oră