Economia a scăzut în al doilea trimestru cu cel mai sever ritm de la începutul anilor 1990

14 Aug 2020
Economia a scăzut în al doilea trimestru cu cel mai sever ritm de la începutul anilor 1990

Datele privind PIB indica ajustarea economiei in al doilea trimestru al anului curent cu cel mai sever ritm de la inceputul anilor 1990, evolutie determinata de incidenta pandemiei si consecintele acestui soc fara precedent in perioada postbelica. Astfel, PIB-ul a scazut cu un ritm trimestrial de 12.3% in trimestrul al doilea, dupa cresterea cu 0.3% din primul trimestru, se arată într-un raport destinat investitorilor, transmis vineri de Banca Transilvania. La rândul lor, BCR își menține prognoza de creștere economică de -4,7% în 2020, amintind că INS a menționat în comunicatul de astăzi că datele din trimestrul doi sunt supuse incertitudinilor și că revizuirile viitoare ale datelor ar putea fi mai mari decât de obicei.

”In dinamica an/an economia interna s-a ajustat cu 10.5% in T2 si cu 4.7% in semestrul I. INS va comunica primele estimari cu privire la dinamica componentelor PIB din trimestrul II la inceputul lunii septembrie.

Subliniem ca ajustarea economiei interne din trimestrul II a fost mai putin severa comparativ cu cea inregistrata in Zona Euro (-15% an/an) (principalul partener economic). Aceasta evolutie a fost determinata de o serie de factori, inclusiv pozitia economiei la momentul incidentei pandemiei si ponderea cumulata mai redusa a sectoarelor cele mai afectate de criza sanitara”, mai arată raportul BT.

Potrivit economistului șef al instituției, Andrei Rădulescu, evolutiile macro-financiare mondiale, europene si interne din ultimele saptamani exprima faptul ca economia Romaniei a depasit punctul critic al crizei induse de incidenta pandemiei, pozitionandu-se in prezent la inceputul unui nou ciclu economic. ”Totodata, probabilitatea evitarii recesiunii tehnice este foarte mare avand in vedere dinamica economiei din primul trimestru al anului si perspectiva unei cresteri trimestriale in T3. In scenariul central BT prognozam cresterea economiei interne cu un ritm mediu anual de peste 2.5% in perioada 2020-2022, ajustarea din acest an urmand sa fie contrabalansata de avansul din 2021-2022, perspectiva sustinuta de mix-ul relaxat (fara precedent) de politici economice in implementare atat la nivelul Uniunii Europene cat si pe plan intern”, mai arată raportul BT.

PIB-ul real s-a contractat cu -12,3% q/q și -10,5% an/an în 2Q20. Prognoza noastră a fost de -10,8% q/q și -9,0% an/an, iar consensul Bloomberg a fost de -10,5% y/y și -11,5% q/q.

Datele din PIB real trimestrul doi includ punctul culminant al impactului pandemiei asupra economiei românești. Al treilea trimestru este probabil să aducă o recuperare puternică, urmată de o relativă normalizare a ratelor trimestriale de creștere începând cu trimestrul IV. Perspectivele pentru 2021 depind în mare măsură de poziția politicii fiscale după alegerile generale și de măsurile ulterioare pentru a controla deficitul bugetar și a evita scăderile de rating. Recuperarea completă a terenului pierdut în timpul crizei COVID-19 va avea loc nu mai devreme de 2022.

Ne menținem prognoza de creștere economică de -4,7% în 2020 până când vom avea o defalcare a PIB-ului real 2T20. INS a menționat în comunicatul de astăzi că datele din trimestrul doi sunt supuse incertitudinilor și că revizuirile viitoare ale datelor ar putea fi mai mari decât de obicei, arată un raport al economiștilor BCR.

”Datele privind evoluția PIB pot fi considerate pozitive, în linie cu așteptările pieței. ”Acestea nu sunt suficiente pentru a ne modifica prognoza privind contracția PIB de 5,5% în acest an. Pentru anul 2021, am redus prognoza la 5,2% de la 7,1%, deoarece revenirea economică ar putea fi mai lentă decât ne-am așteptat”, arată un alt raport al ING, publicat vineri.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Business

Ultima oră