Un fost senator a ajuns să trăiască din ajutorul de şomaj

14 Iul 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Un fost senator a ajuns să trăiască din ajutorul de şomaj

Fostul senator PNL de Bistrița-Năsăud, Cristian Florian, nu a reușit să își găsească un loc de muncă după ce la ultimele alegeri parlamentare nu a mai candidat pentru un nou mandat.

Din primăvara acestui an, Florea, în vârstă de 40 de ani, primeşte ajutor de şomaj. "Am avut ceva discuții, până acum nu am reușit să rezolv problema asta, dar sper să nu mai dureze mult. Se mai întâmplă, asta e. Doar nu am fost rupt de realitate! Ce, nu știam că o să fie momente și momente? Acum, nu este capăt de țară, doar sunt o grămadă de oameni în situația asta, dar sunt chestii care vin și trec și gata", a declarat pentru agerpres.ro, fostul senator.  

Înainte de a deveni parlamentar, Cristian Florian a fost, timp de trei ani, prefect al județului Bistrița-Năsăud, iar înainte de aceasta a fost angajat, timp de o săptămână, consilier asistent l Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.

Florian este de profesie jurist, fiind absolvent al Facultății de Drept a Universității "Bogdan Vodă" din Baia Mare.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră