SEMNE RELE! Coldea, anchetat de trei Parchete

13 Ian 2017 | scris de Mara Răducanu
SEMNE RELE! Coldea, anchetat de trei Parchete

Semne rele! Florian Coldea, directorul operativ al SRI, este anchetat de trei Parchete. Reamintim că directorul SRI Eduard Hellvig a dispus punerea la dispoziţie a generalului Florian Coldea, atribuţiile sale urmând să fie preluate de şeful SRI. Decizia vine ca urmare a dezvăluirilor făcute în ultimele săptămâni de fostul deputat Sebastian Ghiţă despre relaţia cu prim-adjunctul SRI şi acţiunile acestuia din ultimii ani.SRI a dat publicităţii o primă reacţie după dezvăluirile care îl vizează pe generalul Florian Coldea, făcute de Sebastian Ghiţă în ultimele săptămâni.

”Pentru că sunt mai multe infracțiuni, vor fi constituite mai multe dosare, iar fiecare Parchet va verifica acuzațiile pentru infracțiunile competente. DNA - Secția Parchetelor Militare va verifica infracțiunile de corupție și luare de mită, DIICOT- infracțiunile de abuz în serviciu, iar secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție va prelua infracțiunile de trădare”, au declarat, pentru evz.ro surse din cadrul Parchetului. 

Într-o înregistrare video difuzată de România TV miercuri seara, fostul deputat Sebastian Ghiță, dat în urmărire generală și internațională, a dezvăluit că a fost în mai multe vacanțe cu familia generalului Coldea. Joi, președintele Klaus Iohannis l-a chemat la Cotroceni, informație prezentată în exclusivitate de jurnalistul Dan Andronic de la Evenimentul zilei și confirmată, astăzi, de purtătorul de cuvânt al Președinției.

 

PRIMA REACŢIE OFICIALĂ A SRI 

Imediat după întâlnirea de la Cotroceni, SRI a transmis un comunicat de presă precipitat, prin care a anunțat că: „În urma informaţiilor apărute în spaţiul public referitoare la domnul general-locotenent Florian Coldea şi care au fost supuse unor verificări preliminare,  directorul SRI, domnul Eduard Hellvig, a dispus, conform procedurilor, constituirea unei comisii speciale de verificare a eventualelor încălcări ale legii sau deontologiei profesionale. În acest sens, până la finalizarea verificărilor, domnul general-locotenent Florian Coldea este pus la dispoziţia Directorului, potrivit prevederilor legale, iar atribuţiile funcţiei de prim-adjunct al Serviciului Român de Informaţii vor fi preluate de către Directorul SRI, domnul Eduard Hellvig. Sunt analizate toate circumstanţele prezentate public, precum şi documentele puse la dispoziţie de general-locotenent Florian Coldea”.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră