Şapte universităţi din România, selectate de Comisia Europeană să facă parte din rețelele universităţilor europene

09 Iul 2020 | scris de A.V.
Şapte universităţi din România, selectate de Comisia Europeană să facă parte din rețelele universităţilor europene

Şapte universităţi din România au fost selectate de către Comisia Europeană pentru a face parte din rețelele universităţilor europene.

Potrivit Ministerul Educaţiei, cele şapte universităţi sunt: Universitatea Politehnica din Timişoara, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, Universitatea Politehnica din Bucureşti, Universitatea din Petroşani, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţeganu" din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timişoara.

Alte trei instituţii selectate anterior sunt Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Universitatea din Bucureşti şi Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti.

"Îmi doresc ca aceste universităţi să constituie un exemplu de bună practică pentru tot mediul academic din România. Vom continua să susţinem cu resurse financiare universităţile, pentru a-şi îndeplini obiectivele propuse în cadrul reţelelor europene din care fac parte. Fiecare dintre cele trei universităţi deja membre în reţeaua universităţilor europene au fost finanţate de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării din Fondul pentru Situaţii Speciale cu un milion de lei pentru fiecare universitate. Avem disponibilitatea de a susţine financiar şi cele şapte universităţi câştigătoare. Bugetul de anul acesta pentru finanţarea învăţământului superior este mai mare cu aproximativ un miliard de lei, comparativ cu 2019", a declarat ministrul Monica Anisie.

Universităţile europene sunt alianţe transnaţionale ale unor instituţii de învăţământ superior din întreaga Uniune Europeană. Comisia Europeană a anunţat cele 24 de noi universităţi europene care vor adera la primele 17 alianţe ale instituţiilor de învăţământ superior selectate încă din 2019, din România fiind selectate şapte universităţi. Beneficiind de sprijin financiar din partea programelor Erasmus+ şi Orizont 2020, ele sporesc calitatea, incluziunea, digitalizarea şi atractivitatea învăţământului superior european.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră