Papa Francisc: Acesta este un capitol din cel de-al Treilea Război Mondial

14 Noi 2015 | scris de Istvan Deak
Papa Francisc: Acesta este un capitol din cel de-al Treilea Război Mondial


Declaraţia a fost făcută într-o intervenţie telefonică care a avut loc în timpul unei emisiuni speciale realizată de TG2000 pe canalul Tv2000, privind recentele atacuri teroriste de la Paris.
De la Washington la Moscova, de la ONU la NATO, în întreaga Europă, responsabilii au condamnat carnagiul şi au asigurat Franţa de compasiunea, solidaritatea şi sprijinul lor.

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, citat de purtătorul său de cuvânt, a denunţat „atacuri teroriste demne de dispreţ” şi a spus că „este alături de guvernul şi de poporul francez”.
Aceste atentate „nu sunt doar un atac împotriva Parisului”, ci „un atac împotriva întregii omeniri şi a valorilor noastre universale”, a declarat preşedintele american Barack Obama în timpul unei alocuţiuni rostite la Casa Albă.

Secretarul de Stat John Kerry a condamnat „actele odioase şi abominabile” care sunt „un atac împotriva omenirii noastre”. „Vom fi în această seară alături de poporul francez”, a declarat el într-un comunicat.

Rusia condamnă „atentatele odioase” şi „asasinatele inumane” şi este gata să acorde „tot ajutorul său în ancheta asupra acestor crime teroriste”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Preşedintele Vladimir Putin a transmis condoleanţele şi solidaritatea Rusiei preşedintelui François Hollande şi poporului francez, potrivit agenţiei de presă TASS.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, „profund şocat”, şi-a exprimat „deplina solidaritate cu poporul Franţei”într-o postare pe internet.

De asemenea, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, s-a declarat „profund şocat” şi a afirmat că „terorismul nu va învinge niciodată democraţia”.

„Urmărim cu durere şi groază evenimentele de la Paris. Europa este alături de Franţa şi de poporul francez”, a postat pe internet şefa diplomaţiei Uniunii Europene, Federica Mogherini.

„Sunt şocat de evenimentele din această seară de la Paris”, a scris premierul britanic David Cameron pe Twitter. „Toate gândurile şi rugăciunile noastre se îndreaptă către poporul francez”, a spus el.

„Profund şocată” s-a declarat şi cancelara germană Angela Merkel, ale cărei „gânduri se îndreaptă către victimele acestor atacuri, evident teroriste, către apropiaţii acestora şi către toţi locuitorii Parisului”.

Ministrul german al Afacerilor externe, Frank-Walter Steinmeier s-a declarat pe Twitter „oripilat şi bulversat”. „Suntem alături de Franţa!”, a declarat şeful diplomaţiei germane.
Dl. Steinmeier se afla pe Stadionul Naţional al Franţei, în nordul Parisului, alături de preşedintele Hollande, pentru a asista la întâlnirea amicală de fotbal Franţa-Germania. Numeroase persoane au fost ucise în exploziile care au avut loc în sectorul Stadionului Naţional al Franţei.

Italia este „împreună cu fraţii săi francezi împotriva atacului atroce comis împotriva Parisului şi împotriva Europei”, a declarat premierul italian Matteo Renzi pe Twitter. „Europa, lovită în inimă, va şti să reacţioneze în faţa barbariei”, a adăugat dl.Renzi.

Şeful guvernului spaniol Mariano Rajoy l-a sunat pe premierul francez Manuel Valls pentru a-i face cunoscută „întreaga noastră solidaritate”, potrivit unei surse guvernamentale spaniole.
„Toate acestea confirmă că ne aflăm în faţa unei provocări fără precedent, o provocare de o cruzime enormă”, a declarat ministrul spaniol al Afacerilor externe, Jose Manuel Garcia Margallo.
„Poporul spaniol este consternat şi îngrozit de aceste atentate. Spania este alături de Franţa”, a postat Casa Regală a Spaniei pe Twitter.

Premierul belgian, Charles Michel, a dat asigurări că „Belgia este alături de Franţa”.

Olanda a declarat că „rămâne alături de Franţa”, a declarat şi premierul acestei ţări, Mark Rutte.

„Tristeţe şi furie”, a declarat preşedinrtele polonez Andrzej Duda, în timp ce ministrul bulgar al Afacerilor externe, Daniel Mitov, s-a declarat „şocat de cruzimea şi brutalitatea” atentatelor.

Canada este „solidară cu Franţa”, a asigurat premierul canadian Justin Trudeau.

„Israelul este alături de preşedintele François Hollande şi poporul francez în războiul comun împotriva terorismului”, a declarat şi premierul israelian Benjamin Netanyahu.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a prezentat într-o declaraţie televizată „cele mai profunde condoleanţe” Franţei şi a solicitat un „consens al comunităţii internaţionale împotriva terorismului”.

„Ţinta atacurilor odioase de la Paris este omenirea întreagă. Turcia condamnă ferm aceste atacuri”, a scris premierul turc Ahmet Davutoglu pe contul său Twitter.
Preşedinta braziliană Dilma Rousseff s-a declarat „consternată de barbaria teroristă”, iar preşedintele cubanez Raul Castro, într-un mesaj citit la televiziunea de stat, şi-a exprimat „mâhinirea” provocată de aceste atentate.


Primarul oraşului New York, Bill de Blasio, a exprimat solidaritatea oraşului său. „New-yorkezii au inima frântă văzând cum fratele nostru, Parisul, este lovit încă o dată de acte necugetate de violenţă”, a declarat el.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră