O româncă a făcut o DESCOPERIRE URIAȘĂ despre Univers

27 Apr 2017
O româncă a făcut o DESCOPERIRE URIAȘĂ despre Univers

Astronomii au descoperit recent că tsunami-urile interstelare pot acționa ca un defribilator pentru galaxiile "moarte". 

Cercetătorii spun că, dacă galaxiile se grupează în așa-zise roiuri, iar aceste roiuri fuzionează, tsunami-ul cosmic astfel format poate genera nașterea unei noi generații de stele, scrie Science Daily
 
Potrivit studiului condus de românca Andra Stroe, de la Observatorul Leiden din Olanda, ciocnirea galaxiilor aflate în comă, care au încetat să mai formeze stele de mult timp, cu alte roiuri de galaxii generează o uriașă eliberare de energie, care călătorește prin roi ca un tsunami.
 
Dacă până acum oamenii de știință nu aveau dovezi că galaxiile sunt afectate de această undă de energie, de această dată astronomii au observat coliziunea roiului de galaxii CIZA J2242.8+5301.

Potrivit observațiilor lor, roiul de galaxii a fost transformat de unda de șoc, ce a declanșat un nou val de formare de stele.

"Am presupus că galaxiile au un rol secundar în această acțiune, însă se pare că au rol conducător. Galaxiile în comă din roiul observat revin la viață și stelele se formează într-un ritm extraordinar. Când am văzut datele pentru prima data, pur și simplu nu mi-a venit să cred", a declarat Andra Stroe.
 
Acum, oamenii de știință trebuie să studieze dacă roiul de galaxii CIZA J2242.8+5301 este unic și care sunt condițiile esențiale pentru ca un astfel de fenomen să aibă loc.
 
Cine este Andra Stroe
 
Andra Stroe s-a născut la Constanța. Românca a făcut un doctorat la Observatorul Leiden din Olanda și a făcut parte din grupul de cercetare al profesorului Huub Rottgering, unde a studiat despre lungimile de undă și roiurile de galaxii.
 
Înainte de a veni în Olanda, Andra a obţinut masteratul la Universitatea Cambridge, din Marea Britanie, și este licențiată a Universității Universitatea de Științe Jacobs din Germania. 

Fostă elevă a Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” din Constanţa, membru şi, ulterior, mentor al lotului de liceeni de la competiţiile NASA, Andra Stroe a studiat fizică, ştiinţele pământului şi spaţiului la Universitatea Jacobs din Bremen - Germania, şi-a dat masteratul în fizică la Unversitatea Cambridge - Marea Britanie, iar în 2015 a obţinut titlul de doctor în astrofizică la Universitatea din Leiden - Olanda.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră