Misterul bubuiturii care a zguduit Galaţiul şi s-a auzit până la Brăila şi Tulcea

17 Mai 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Misterul bubuiturii care a zguduit Galaţiul şi s-a auzit până la Brăila şi Tulcea

Gălăţenii au intrat în panică marţi după-amiază după ce o bubuitură puternică a zguduit nu numai oraşul, ci s-a auzit şi în localităţile învecinate, până la Brăila şi Tulcea. Nicio instituţie nu a oferit vreo explicaţie pentru zgomotul puternic, iar prefectul de Galaţi a cerut ISU un raport legat de acest incident.

Monitorul de Galaţi relatează că zgomotul asurzitor, care a zgâlţâit puternic geamurile locuinţelor din oraş, a fost auzit şi în localităţile apropiate precum Smârdan, Schela, Vânători şi chiar Brăila.

Reporterii publicaţiei au contactat toate instituţiile abilitate care putea oferi o explicaţie pentru acest zgomot. ISU şi Ambulanţa Galaţi precizează că nu au primit apeluri care să sesizeze vreo explozie sau alt incident care să poată genera un sunet atât de puternic.

ISU Galaţi a contactat şi alte instituţii care au precizat că nu a fost nicio aplicaţie în Poligonul Smârdan, iar reprezentanţii Arcelor Mittal au negat că ar fi fost vreun incident pe platforma siderurgică. 

O variantă ar fi ca zgomotul să fi fost generat de un avion supersonic care a depăşit bariera sunetului. Boom-ul sonic este sunetul asociat cu undele de soc provocate de avioanele supersonice. Acestea produc cantităţi imense de energie şi un sunet asemănator cu cel al unei explozii, mai scriu jurnaliştii de la Monitorul de Galaţi.

O altă publicaţie gălăţeană, Viaţa Liberă, scrie miercuri că nicio autoritate din sfera situaţiilor de urgenţă, apărării naţionale sau administraţiei publice nu a prezentat, oficial, la aproape 24 de ore de la producerea zgomotului, o variantă credibilă, care să elucideze misterul şi să liniştească locuitorii din Galaţi, Brăila şi Tulcea.

„Pe numărul unic 112 nu a fost primit niciun apel prin care să fie semnalată producerea unui incident pe raza judeţului Galaţi”, a declarat lt. col Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, la câteva minute de la producerea zgomotului.

„În niciunul dintre poligoanele aflate în perimetrul celor trei judeţe nu se desfăşurau, la acea oră, aplicaţii militare. De asemenea, niciun avion supersonic nu a efectuat vreun exerciţiu de zbor şi este puţin probabil ca, în eventualitatea în care un astfel de exerciţiu ar fi avut loc, zgomotul produs de o eventuală rupere a pragului sonic să fie resimţit pe o suprafaţă atât de mare”, a declarat şi col. Cătălin Antohi, de la Biroul de Presă al Ministerului Apărării Naţionale.

O altă variantă posibilă şi vehiculată a fost cea a unui cutremur de suprafaţă, dar ipoteza nu este susţinută de Institutul de Fizică a Pământului, ale cărui aparate înregistraseră ultimul seism luni, 15 mai, în zona Prahova.

Prefectul de Galaţi, Gabriel Panaitescu, a declarat, marţi după-amiază, că a cerut un raport, iar ulterior, a precizat, la solicitările publicaţiei Viaţa Liberă că "nu deţinem date despre acest eveniment. Până la această oră, nu s-a semnalat niciun fel de pagube la sol pe teritoriul judeţului Galaţi şi niciun cetăţean nu a avut de suferit".

În urmă cu un an, tot pe frontiera estică a României, la Iaşi, s-au resimţit zgomote similare, ale căror origini au rămas neexplicate. Şi atunci, au circulat variante similare, una dintre cele mai vehiculate fiind cea a lansării unor rachete antigrindină de către unităţile de profil din Republica Moldova. Oficialii de peste Prut au combătut atunci, categoric, această ipoteză.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră