Institutul Marius Nasta angajează fără concurs medici, asistenți medicali și personal auxiliar

18 Mar 2020
Institutul Marius Nasta angajează fără concurs medici, asistenți medicali și personal auxiliar

Institutul Marius Nasta din Capitală face angajari, fără concurs, potrivit Decretului 195/2020, pentru că are nevoie de personal contractual medical, personal auxiliar, personal de laborator și alte categorii de personal, în contextul epidemiei de coronavirus.

Contractele sunt pe durată determinată de 6 luni, iar candidații au la dispoziție 5 zile, de la publicarea anunțului să-și depună dosarele, scrie 360medical.ro.

Institutul angajează 4 medici pneumologi, 2 medici epidemiologi, un medic radiolog și 2 biologi, 7 asistenți medicali generaliști pentru ATI și 4 asistenți medicali pentru secțiile de pneumologie. Mai are nevoie și de 8 infirmiere pentru ATI, un brancardieri, 2 spălătorese și 2 muncitori necalificați.

,,Aceste posturi sunt necesare pentru a oferi asistență pacienților infectați cu coronavirus, pe care va urma să-i primim”,  a declarat dr. Beatrice Mahler, managerul institutului.

În situația în care vor fi mai mulți candidați decât numărul de posturi, comitetul director al institutului are dreptul de-a selecta dosarele depuse. Condițiile de participare și actele necesare înscrierii, le găsiți pe siteul Institutului Marius Nasta.

Potrivit decretului prezidențial, emis de Klaus Iohannis pe 16 martie 2020, în structurile Ministerului Afacerilor Interne, în unitățile sanitare și în serviciile de asistență socială se poate angaja fără concurs, la nevoie, pe durată determinată de 6 luni, personal contractual medical, personal auxiliar, farmaciști, personal de laborator și alte categorii de personal contractual necesare.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră