Premierul Cioloş se mai gândeşte dacă se duce în Italia

27 Aug 2016 | scris de Gabriela Antoniu
Premierul Cioloş se mai gândeşte dacă se duce în Italia

"O să văd și în ce măsură prezența mea acolo va fi utilă. I-am transmis premierului Renzi (...) condoleanțe pentru pierderile avute, suntem în contact și cu Guvernul italian, până când voi decide dacă e util să merg și eu acolo. Doamna ministru Ligor va fi deja acolo luni și (...) rămânem în contact și cu autoritățile italiene și cu comunitatea românească de acolo. Important este să putem noi lua deciziile aici, care să îi ajute pe cei de acolo", a afirmat Cioloș, conform agerpres.ro.

El a precizat că ministrul delegat pentru Relațiile cu Românii de Pretutindeni, Maria Ligor, va prezenta o informare cu privire la situația din Italia în ședința de Guvern de miercuri.

"Am cerut doamnei ministru Maria Ligor luni să meargă pe teren să vadă cum stau lucrurile și apoi să vină să ne facă o informare în Guvern miercuri", a precizat Cioloș.

El a spus că în afara sedinţei de miercuri, guvernul se va reuni şi luni pentru a discuta situaţia românilor afectaţi de cutremurul din Italia. "Avem deja convocată o ședință de guvern, în afara programului normal, pentru luni, când vom discuta și acest subiect. Și apoi (...) miercuri avem din nou ședință de Guvern. Deci avem cadrul (...) instituțional pentru a putea lua decizii imediat ce vom avea date precise", a declarat premierul Dacian Cioloș.

Întrebat ce se va întâmpla în România în eventualitatea unui cutremur similar celui din Italia, Cioloș a răspuns: "În România, Doamne Fer', să spun. Sper să nu fim în această situație. Dar (...), după cazul Colectiv, când au fost identificate anumite disfuncționalități în modul de acțiune în astfel de situații de urgență, au fost deja luate și măsuri legislative și măsuri de ordin organizațional care să amelioreze funcționarea instituțiilor noastre în caz de intervenție. (...) E vorba de intervenție".

Premierul a mai spus că sunt probleme care trenează de mulţi ani în ceea ce priveşte consolidarea clădirilor cu risc seismic. "Sunt foarte mulți oameni, mai ales proprietari privați, care sunt reticenți în a accepta eliberarea temporară a clădirilor pentru ca ele să fie consolidate. Ne gândim inclusiv la proiecte legislative care să ne permită să facem lucrul acesta", a afirmat Cioloş.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră