Cel mai mare iaht din lume, lansat la apă la Tulcea

06 Sep 2019
Cel mai mare iaht din lume, lansat la apă la Tulcea

Cel mai mare yacht din lume a plecat de la Tulcea, la trei ani după ce proiectul a ajuns la șantierul naval.

După 18 luni în care a prins formă în șantierul naval VARD din Tulcea, superbul iaht științific REV (Research Expedition Vessel) a fost lansat la apă zilele trecute și este pornește acum în prima sa călătorie, spre Norvegia, unde va fi echipat cu arsenalul ultramodern de instrumente științifice necesar viitoarelor sale misiuni de explorare a mărilor și oceanelor.

Ce faci când ai o avere de 3 miliarde de dolari? Cumperi o echipă de fotbal, desigur, potrivit modei acestor vremuri, scrie mindcraftstories.ro. Dar apoi îți aduci aminte și de pasiunile tale. Iar dacă ești Kjell Inge Røkke, un miliardar norvegian captivat de ocean, finanțezi o nouă fundație științifică – REV Ocean – și cel mai mare și mai performant vas de studii științifice marine – construit în prezent la șantierul naval VARD din Tulcea.

Denumit, momentan, Research Expedition Vessel (REV), vasul va fi gata în primăvara lui 2021, cu un cost de 350 de milioane de dolari, și va putea găzdui, în condiții de lux (comparativ cu alte nave științifice), 60 de oameni de știință și un echipaj de 30 de marinari.

Røkke a promis alte 150 de milioane de dolari pentru toate costurile din primii trei ani de activitate – oferind astfel acces gratuit cercetătorilor.

Apoi, fundația va încerca și eco-turismul ca sursă de finanțare: timp de 4 luni pe an, 60% din locurile de cazare sunt deschise turiștilor interesați să-și petreacă vacanța alături de oameni de știință, pe mare, iar pentru alte 4 luni pe an, vasul poate fi închiriat integral de clienți bogați, drept iaht de lux, dotat cu propriul său „canal Discovery live”.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră