UPDATE. Băiatul lui Victor Ponta, dus de urgenţă la spital

30 Iun 2017 | scris de Gabriela Antoniu
UPDATE. Băiatul lui Victor Ponta, dus de urgenţă la spital

Andrei Ponta, fiul ex-premierului PSD, Victor Ponta, a ajuns vineri la camera de gardă a Spitalului județean din Ploiești, după ce s-a lovit la cap în timpul unui meci de rugby, disputat în faza grupelor a turnelului U14, pe stadionul din Băicoi . 

Andrei Ponta, 13 ani, s-a prezentat la UPU, însoțit de doi antrenori de rugby, acuzând un traumatism cranio-cerebral, conform ziarulincomod.ro.

Reprezentanții Spitalului județean de urgență din Ploieşti au declarat pentru observatorulph.ro, că pacientul se află în afara oricărui pericol, fiind supus unor investigații medicale amănunțite, inclusiv computerului tomograf. ”Pacientul se simte bine, nu sunt probleme grave” au transmis reprezentanții SJU Ploiești.

Surse medicale citate de Agerpres spun că fiul lui Victor Ponta a suferit un traumatism cranio-cerebral cu amnezie, în sensul că nu îşi aduce aminte ce s-a întâmplat, şi este posibil ca, într-o primă fază, să-şi fi pierdut conştienşa, însă ulterior şi-a revenit.

Un al doilea băiat, în vârstă de 14 ani, s-a accidentat în timpul aceluiaşi meci, el fiind dus la spital cu traumatism de coloană cervicală, au precizat sursele citate.

Cei doi copii nu s-au accidentat reciproc, ci au fost două accidentări în decurs de câteva secunde.

Ulterior, ziarul Incomod a revenit, susţinând că  Andrei Ponta ar urma să fie transportat la un spital din București deoarece ar avea un edem cerebral. Conform news.ro, fiul lui Victor Ponta a fost transferat la Spitalul de Urgenţă Bagdasar-Arseni.

 

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră