Aplicarea legii împotriva risipei alimentare se amână: Face mai mult rău decât bine!

02 Iun 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Aplicarea legii împotriva risipei alimentare se amână: Face mai mult rău decât bine!

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a decis aminarea normelor de aplicare legii privind combaterea risipei alimentare până la sfârşitul anului. Pina atunci, un grup de lucru instituţional urmeaza să redacteze un proiect de act normativ care să fie aplicabil, atât juridic cât și tehnic.

Decizia a fost luata dupa mai multe discutii cu reprezentanții sectorului agroalimentar și specialiștii din domeniu, pe tema normelor de aplicare a legii.

In urma acestor discutii, s-a constatat ca "legea în actuala formă este inaplicabilă! Face mai mult rău decât bine!", conform unui punct de vedere postat pe site-ul Ministerului Agriculturii.

Documentul prezinta si citeva prevederi din lege care o fac inaplicabila. Un exemplu este articolul in care cei sunt vizati sunt toți operatorii din sectorul agroalimentar, o referire generala, care nu asigură precizie şi claritate, în condiţiile în care în domeniu există operatori diverși care nu au un specific comun și se caracterizează prin diferențe consistente privind nivelul de producere a risipei.

Prin referirea la alimente „aflate aproape de expirarea datei-limită de consum” , se creează o situație dificil de gestionat, deoarece produsele agroalimentare sunt foarte variate ca termen de valabilitate. "Există produse cu termen de valabilitate extrem de scurt şi, în acest caz, aplicarea legii făcea imposibilă comercializarea respectivelor produse. Consecinţa ar fi fost eliminarea din piață a produsului proaspăt, cu efecte negative majore, preponderent asupra producătorilor români", se precizeaza in document.

De asemenea, legea prevede posibilitatea cumpărării produselor agroalimentare de către asociații și fundații, respectiv întreprinderi sociale, la 3% din preț și revânzarea acestora la un preț de opt ori mai mare. "Această transformare a ONG-urilor în agenți comerciali pune bazele unui flux de comercializare paralel, greu de gestionat din punct de vedere sanitar veterinar și fiscal și care poate pune în pericol sănătatea consumatorilor, aceștia fiind expuși datorită atracției preturilor mai reduse. Prin prevederile acestui articol și aplicarea lui se poate produce dezordine în tot lanțul alimentar, fiind afectați toți: producători, comercianți și consumatori", sustine Ministerul Agriculturii.

O alta hiba a actului normativ este lipsa unei prevederi exprese privind existenta unei instituții de control și sancționare a celor care nu respectă legea. Ca urmare, s-a constatat  că mecanismele propuse nu pot fi puse în practică și nu poate fi completat dispozitivul legislativ.

"Prin urmare concluzia a fost că legea, nu este clară, precisă și previzibilă, așa cum ar trebui să fie un act normativ pentru a putea fi aplicat și care să ducă la realizarea obiectivelor propuse", conchide Ministerul Agriculturii.

 

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră