Scandalul apei calde în Bucureşti. Dragnea: Nu cred în coincidenţe

09 Iun 2016 | scris de Gabriela Antoniu
Scandalul apei calde în Bucureşti. Dragnea: Nu cred în coincidenţe

Primarul general ales Gabriela Firea a făcut joi apel la ELCEN să deblocheze conturile RADET pentru a se repara reţeaua de transport şi distibuţie. Ea spune că o e premieră ca două centrale să fie închise simultan pentru revizii. Gabriela Firea a anunţat că pentru deblocarea situaţiei va discuta inclusiv cu ministrul Economiei.

"Eu am adresat rugămintea reprezentanților ELCEN și o voi face și către Ministerul Economiei să urgenteze aceste lucrări în primul rând și esențial este să se lucreze doar la un CET. Nu este normal să fie închise două CET-uri atât de mari, cum sunt Sudul și Grozăveștiul în același moment, niciodată nu s-a întâmplat așa ceva. Îmi pun și eu întrebarea de ce s-a decis acest lucru exact acum. Sper că nu este vreun avertisment", a afirmat Gabriela Firea.

Pe de altă parte, ELCEN a transmis că produce și livrează apă caldă în parametrii comandaţi de RADET București și că nu este de vină pentru oprirea apei calde. "ELCEN nu are relații contractuale cu consumatorii casnici, ci cu RADET București, în sensul că ELCEN produce și furnizează apă caldă către RADET, iar Regia asigură distribuția acesteia la nivelul Capitalei. ELCEN asigură locuitorii Capitalei că, în ciuda stării tehnice îmbătrânite a instalațiilor RADET, depune toate eforturile necesare de furnizare a apei calde, în condiții optime, către RADET București", precizează societatea.

În plus, ELCEN a acuzat RADET că încearcă să facă presiuni pentru ridicarea popririi de pe conturile regiei,instituită în urma unei decizii a instanței.

Întrebat, în acest context, dacă are indicii că ar fi vorba despre o acțiune politică, liderul PSD Liviu Dragnea spune că nu mai crede în coincidențe. "Nu am indicii, dar sunt din ce în ce mai puțin convins că nu este o coincidență. Nu mai cred în coincidențe. Este posibil să fie și un fel de represalii din partea Guvernului față de rezultatele pe care le-a obținut PSD și pentru faptul că Gabriela Firea a câștigat Primăria Capitalei. Este posibil, pentru că situația e stranie. În general, când se fac lucruri de genul asta, nu avantajează pe nimeni, se fac din răutate sau prostie sau pentru ca i-au certat cei de la PNL pentru că, vezi Doamne, nu i-au ajutat în campanie.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră