Postul Paştelui se încheie cu Săptămâna Mare, a patimilor lui Hristos. În Săptămâna Mare se face curăţenie generală în gospodării, în case şi în curţi. Casele trebuie să strălucească de curăţenie pentru că ele "te blestemă dacă Paştile le prind necuratate", conform creştinortodox.ro.
În Lunea Săptămânii Mari se scoate totul la aerisit, se lipesc şi se văruiesc casele, iar mobilierul este spălat şi reparat. Până miercuri, inclusiv, sunt permise muncile la câmp. După această zi, bărbaţii trebăluiesc pe lângă casă, ajutându-şi nevestele la treburile gospodăreşti.
În Joia Mare, ziua limită pentru slujbele speciale dedicate morţilor, fiecare familie duce la biserică colaci, prescuri, vin, miere de albine şi fructe pentru a fi sfinţite şi împărţite, apoi, de sufletul morţilor, parte preotului, parte sătenilor aflaţi la biserică, în cimitir sau pe la casele lor.
Până la Joia Mare, femeile se străduiau să termine torsul de frica Joimariţei care, în imaginarul popular era o femeie cu o înfăţişare fioroasă ce pedepsea aspru lenea nevestelor sau a fetelor de măritat.
Joimariţa era, la origini, o zeitate a morţii care supraveghea focurile din Joia Mare şi care, treptat, a devenit un personaj justiţiar ce pedepsea lenea şi nemunca.
Conform tradiţiei, în noaptea ce premerge Joia Mare sau în dimineaţa acestei zile se deschid mormintele şi sufletele morţilor se întorc la casele lor. Pentru întâmpinarea lor se aprindeau focuri prin curţi, în faţa casei sau în cimitire, crezându-se că, astfel, ei aveau posibilitatea să se încălzească. Focurile de Joi-Mari erau ruguri funerare aprinse pentru fiecare mort în parte sau pentru toţi morţii din familie şi reprezentau o replică precreştină la înhumarea creştină din Vinerea Mare.
Aceste focuri se deosebesc de focurile ritualice de peste an - focurile de Mucenici, de Lăsatul Secului, de Sân - George sau de Sânziene. Ele se făceau din plante considerate a avea virtuţi magice ( alun, boz, tei) ce erau adunate de copii sau de tinerele necăsătorite.
Focurile se înconjurau cu tămâie şi agheasmă, în jurul lor se aşezau scaune "pentru morţii ce urmau să sosească" şi se dădea de pomană copiilor, vecinilor şi rudelor. Obiceiul se mai pastrează în unele sate din zona montană a Bucovinei (Moldoviţa, Paltin, Argel, Vama, Brodina de Sus etc), purtând denumirea de "încălzitul moşului" dar, de cele mai multe ori, semnificaţiile sale nu mai sunt cunoscute, el având mai ales caracter de divertisment.
Joia Mare este ziua în care, de regulă, se prepară cele mai importante copturi pascale: pasca,cozonacii cu mac şi nucă şi babele coapte în forme speciale de ceramică. Altadată, cojile ouălor folosite la pască nu se aruncau şi nici nu se ardeau. Ele se strângeau cu multă grijă într-un vas special şi se aruncau în Sâmbăta Paştelui pe o apă curgătoare crezându-se că, astfel, găinile şi puii aveau să fie păziţi de uliu peste vară. Se mai credea că, în felul acesta, se dădea de ştire Blajinilor - popor mitic care trăia sub pământ - că se apropie cea mai mare sărbatoare a creştinilor.
Ultima vineri din Postul Mare este numită în Bucovina Vinerea Paştilor, Vinerea Patimilor, Vinerea Neagră, Vinerea Seacă sau Vinerea Mare. Conform tradiţiei creştine, este, ziua în care Iisus a fost răstignit şi a murit pe cruce pentru răscumpararea neamului omenesc. Din această cauză Vinerea Mare este zi de post negru.
În Vinerea Mare este interzis să se facă copturi. Există credinţa că dacă cineva se încumetaă a coace în această zi face mare păcat iar coptura nu este mâncată nici măcar de peşti.
În Vinerea Mare, dimineaţa, înainte de răsăritul soarelui, oamenii alergau desculţi prin rouă sau se scăldau tainic în ape curgătoare crezând că, în felul acesta, vor fi sănătoşi pe tot parcursul anului. Seara, însă, intreaga suflare a satului bucovinean mergea la biserică pentru a participa la slujba de scoatere a aerului şi pentru a trece pe sub acesta. în scopuri terapeutice.
Sâmbăta Mare este ultima zi de pregătire a Paştilor, când femeile trebuie să pregătească marea majoritate a mâncărurilor, să deretice prin încăperi şi să facă ultimele retuşuri la hainele noi pe care urmează să le îmbrace în zilele de Paşti.
De obicei, în Sâmbăta Mare are loc şi sacrificiul mielului, din carnea căruia se pregătesc mâncăruri tradiţionale: drobul, numit în Bucovina cighir, friptura şi borşul de miel.
Spre deosebire de Crăciun, pentru Paşti nu se pregătesc prea multe feluri de mâncare, de unde li zicerea: "Crăciunul este sătul iar Paştele este fudul". Principala grijă a oamenilor, înaintea Paştilor, este de a-şi primeni hainele, fiecare gospodină trebue să aibă o camaşă nouă, cusută în mod special, iar bărbaţii măcar o pălărie nouă.
Sâmbătă seara fiecare gospodină îşi pregăteşte cu grijă coşul ce urmează a fi dus la biserică, pentru sfinţire.
