Al doilea caz de vindecare de HIV la nivel mondial. Speranțe pentru milioane de pacienți

06 Mar 2019 | scris de Marina Constantinoiu
Al doilea caz de vindecare de HIV la nivel mondial. Speranțe pentru milioane de pacienți Galerie foto (3)

Rezultate dătătoare de speranțe pentru pacienții suferind de infecție cu virus HIV (SIDA). Cercetătorii din Marea Britanie au anunțat al doilea caz de vindecare de virusul HIV la un adult – numit “pacientul din Londra”, anunță CNN, The Guardian și New York Times.

Primul și singurul caz cunoscut de vindecare de HIV de până acum a fost anunțat în 2007 și este cunoscut de specialiști drept “pacientul din Berlin” – Timothy Ray Brown, în vârstă de 52 de ani, care trăiește în prezent în Palm Springs, California.

De data aceasta este vorba despre un pacient care a beneficiat acum trei ani de un transplant de măduvă osoasă.

Ambii pacienți au fost tratați cu transplant de celule stem de la donatori care prezintă o mutație genetică rară, cunoscută drept CCR5-delta 32, care îi face rezistenți la HIV.

Pacientul din Londra se află în remisie de 18 luni, de când a oprit administrarea de antiretrovirale. 

Medicamentele antiretrovirale reprezintă principala modalitate de a ameliora starea de sănătate a celor infectați cu HIV/SIDA. Nu tratează, dar ajută sistemul în lupta cu boala.

Cazul pacientului din Londra crește speranțele privind dezvoltarea unui tratament eficient pentru vindecarea pacienților cu HIV, virus care afectează circa 37 de milioane de persoane din întreaga lume, potrivit CNN.

Specialiștii au încercat în ultimii 12 ani să replice cazul “pacientului din Berlin”, dar acesta este primul caz în care s-a raportat o vindecare.

Cercetătorii care s-au ocupat de caz vor prezenta marți mai multe amănunte în publicația Nature și în cadrul unei conferințe pe tema bolilor infecțioase de la Seattle, Statele Unite, relatează The New York Times, în ediția online.

Pacientul a decis să rămănă anonim, dar a transmis o declarație pe email publicației The New York Times.

“Simt o responsabilitate de a-i ajuta pe medici să înțeleagă cum s-a întâmplat, astfel încât să poată avansa din punct de vedere științific”, a afirmat “pacientul din Londra”.

În mod public, cercetătorii se referă la noul caz ca la o remisie pe termen lung. Totuși, în interviuri, cei mai mulți experți consideră că este vorba de o vindecare, chiar dacă acest concept este greu de aplicat pentru doar două cazuri raportate până acum pe plan mondial.

Ambele cazuri de vindecare s-au înregistrat în urma unor transplanturi de măduvă osoasă, însă ceea ce i-a uimit pe medici a fost că această metodă a fost aleasă pentru a vindeca cancerul, nu infecția HIV.

Pacientul din Berlin suferea de leucemie și, după ce chimioterapia a eșuat în oprirea evoluției ei, a avut nevoie de două transplanturi de măduvă, scrie NYT.

Pacientul din Londra suferea de limfom Hodgkin și a primit transplant de măduvă de la un donator cu mutația CCR5 în mai 2016. A luat imunosupresive, dar tratamentul a fost mai puțin intens decât la pacientul din Berlin.

A oprit administrarea de medicamente anti-HIV în septembrie 2017.

În cazul “pacientului din Londra”, vestea că s-a vindecat atât de cancer, cât și de HIV în urma transplantului a fost copleșitoare. “Nu am crezut că va apărea un tratament cât timp voi trăi”, a afirmat pacientul.

Totuși, experții subliniază că este nerealist ca transplantul de măduvă osoasă să fie considerat o opțiune de tratament în viitorul apropiat, deoarece reprezintă o procedură riscantă, cu multe efecte secundare care persistă mai mulți ani.

Specialiștii vorbesc deja de o posibilă metodă de întărire a organismului cu celule imunitare modificate astfel încât să combată HIV – ceea ce ar reprezenta o opțiune realistă de tratament.

La ora actuală, specialiștii urmăresc evoluția a 38 de persoane infectate cu HIV, care au primit transplant de măduvă, inclusiv șase de la donatori care nu prezintă mutația CCR5-delta 32.

Pacientul din Londra este al 36-lea pe listă. Un altul, numărul 19 pe listă, denumit ”pacientul din Dusseldorf”, a întrerupt retroviralele de patru luni. Detalii despre acest caz vor fi prezentate la Seattle, scrie The New York Times.

CREDIT FOTO: imagine principală: Image by mwooten on Pixabay 

Imagine HIV: The New York Times NIBSC/Science Source

Imagine pacientul din Berlin: captură video The Guardian

 

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră