Album de muzică realizat cu ajutorul inteligenţei artificiale, în premieră mondială (AUDIO)

11 Ian 2018
Album de muzică realizat cu ajutorul inteligenţei artificiale, în premieră mondială (AUDIO) Galerie foto (2)

De multă vreme, reţelele informatice de neuroni artificiali au demonstrat că pot să fie mai eficiente decât cele umane. Şi asta, în orice domeniu de activitate. Inclusiv în lumea artelor şi în special în producţia muzicală.

Miercuri seara a fost prezentat la Paris în premieră mondială primul album "multi-artişti", compus cu ajutorul inteligenţei artificiale. "Hello World" este rodul cooperării a opt artişti, printre care belgianul Stromae şi canadiana Kiesza şi inteligenţa artificială. 

El va fi disponibil începând de vineri pe platforma de streaming Sportify. De altfel, platforma este cea care anunţă că această cooperare între om şi inteligenţa artificială este o premieră mondială în muzică.

François Pachet, cercetător în inteligenţă artificială la Spotify şi director al casei Flow Records, a fost la iniţiativa acestui proiect, scrie RFI. El spune că "este pentru prima dată când inteligenţa artificială este utilizată pentru a compune cântece cu artişti cunoscuţi. Inteligenţa artificială a jucat un rol major în compoziţie şi orchestraţie. Suntem însă doar la primii paşi, nu s-a terminat". "Sunt sigur că asistăm la naşterea unei noi generaţii de instrumente pentru a face lucruri interesante din punct de vedere muzical", a mai spus Pachet.

Inteligenţa artificială a fost utilizată ca un instrument, pe post de ajutor, întrucât produce armonii şi ritmuri interesante. Sonorităţile care se degajează din acest album se află la antipozii operelor experimentale generate până acum doar de calculatoare. De altfel, Stromae este convins că "în viitor cu siguranţă toţi muzicienii vor compune o astfel de muzică".

 

 

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Muzica

Ultima oră