Avocatul Gheorghe Piperea: Vreau să cer socoteală Facebook

21 Mai 2018
Avocatul Gheorghe Piperea: Vreau să cer socoteală Facebook

Facebook vă vinde datele cu caracter personal terților, mai ales în scop de reclamă comercială, dar și în scopuri electorale, ideologice sau religioase. Evident, fără acordul și știința voastră, notează, într-o amplă analiză, avocatul Gheorghe Piperea, pentru cotidianul.ro.

Acesta este modelul de business al Facebook, recent completat cu „sponsorizările“ pe care le cere pentru fiecare postare, explică acesta. Piperea adaugă, în context, că extensia naturală, „organică“ după jargonul Facebook, este limitată automat, în trepte, la fiecare 10 minute, de algoritmi. Dacă nu plătești postarea, extensia naturală, „virală“, a postării, mesajului, pozei cu pisici, selfie-ului etc. este redusă la circa 1% din potențial; de aceea este posibil ca o pagină că a sa, cu circa 42 de mii de potențiali cititori, să fie limitată, de fapt, la circa 500.  "Aceasta este o urâtă practică înșelătoare a comerciantului Facebook, interzisă și sancționată de legislația protecției consumatorilor", susţine Piperea în articolul său.

"Voi vă puneți pe Facebook gratuit o sumedenie de informații relative la persoana și comportamentul vostru, poze (după care puteți fi, ulterior, recunoscuți peste tot pe Glob, mai ales de serviciile secrete), locuri pe unde călătoriți, persoane sau instituții pe care le frecventați, iar Facebook, ca un Moș Crăciun pe invers, le ia frumușel și le vinde comercianților interesați de o mai țintită selecție a consumatorilor, așa cum le vinde și lobby-iștilor, companiilor de consultanță electorală, organizațiilor religioase etc", mai scrie acesta.

"În mod evident, Facebook nu vă plătește absolut nimic pentru datele cu caracter personal pe care le utilizează ca materie primă pentru procesul său tehnologic și de fabricație (asta a fost o ironie, nu o greșeală de concepție a mesajului meu).

Culmea tupeului, Facebook nu plătește nici taxe și impozite pentru toată această enormă cifră de afaceri făcută pe temelia cadourilor pe care voi i le faceți în fiecare moment în care dați un check ca să vedeți cine v-a mai înjurat sau cine v-a mai făcut bezele. Sau propuneri de dating…

Eu, unul, vreau să cer socoteală Facebook, pentru toate cele de mai sus. Am început cu notificarea de mai jos. Toți cei care se regăsesc în explicațiile de mai sus pot prelua modelul acestei notificări și, adaptându-l, pot cere socoteală Facebook", afirmă Gheorghe Piperea.

Articolul integral poate fi citit AICI.

 

Alte stiri din It

Ultima oră