Prima reabilitare în Cehia a unui frontierist est-german, care a încercat să treacă de Cortina de Fier

02 Iun 2018 | scris de Marina Constantinoiu Istvan Deak
Prima reabilitare în Cehia a unui frontierist est-german, care a încercat să treacă de Cortina de Fier Galerie foto (2)

Tribunalul din oraşul České Budějovice (Bohemia de Sud), din Republica Cehă, a făcut publică o decizie deosebit de importantă, prima de acest gen, cu privire la un fost frontierist din Germania de Est, arestat în 1976 pentru încercarea de trecere a graniţei dintre Cehoslovacia şi Austria, se arată într-un comunicat al Platformei Europene pentru Memorie şi Conştiinţă. 

Cortina de Fier, care a împărţit Europa, a însemnat moarte în multe dintre statele comuniste. Liberta circulaţie a oamenilor, în comunism, era doar un vis, iar crimele comise la graniţe s-au înregistrat în mai multe ţări, nu doar în România.

Informaţia, deosebit de importantă în contextul fenomenului frontierist din perioada comunistă, care a vizat statele comuniste din Europa de Est şi, implicit, prin consecinţe, alte state din Europa şi de pe alte continente - ţări de tranzit pentru frontierişti sau ţări destinaţie finală - se adaugă celei venite în urmă cu un an dintr-un alt stat fost comunist, Slovacia. În aprilie 2017 aflam că Hartmut Tautz (est-german, decedat în tentativa de trecere a graniţei cehoslovaco-austriece) devenea prima victimă a fostei graniţe comuniste denumite Cortina de Fier care este reabilitată şi exonerată de delictul de trecere frauduloasă a frontierei, iar familia sa va primi compensaţii pentru pierderea suferită.

Verdictul, o premieră, pronunţat la 13 martie 2017 de Curtea Districtului Bratislava I, afirmă clar că uciderea lui Hartmut Tautz în tentativa sa de fugă din Germania Democrată şi Cehoslovacia, în comunism, A FOST O CRIMĂ.

CITIŢI AICI DESPRE CAZUL TAUTZ: MOARTE LA GRANIŢĂ. Slovacia reabilitează o victimă a Cortinei de Fier şi despăgubeşte familia acesteia. Pe când şi România?

Decizia de reabilitare totală se bazează pe Actul nr. 119/1990, pe tema reabilitării judiciare. Ca urmare, familia acestuia va primi o compensaţie financiară din partea statului slovac pentru moartea tânărului est-german.

De data aceasta, în Cehia, este vorba despre cazul frontieristului est-german Dieter Kolbe. Acesta a intrat în Cehoslovacia în 1976, fiind reţinut într-un tren de o patrulă de frontieră lângă Lacul Lipno. Dieter Kolbe are în prezent 78 de ani.

Kolbe a fost interogat de serviciile de securitate cehoslovace, ţinut în arest pentru 12 zile şi predat Republicii Democrate Germane (RDG) din care provenea, care l-a condamnat la 2 ani de închisoare pentru tentativa de părăsire a statului.

Înainte de a încerca sa părăsească Germania de Est, Dieter Kolbe aplicase de mai multe ori cu scopul de a primi permis legal pentru a-şi muta domiciliul în Germania de Vest, unde locuiau restul membrilor familiei sale. Cererea îi fusese respinsă.

Decizia din 11 mai 2018 a instanţei, care are la bază Doc.119/1990 privind reabilitările judecătoreşti, confirmă restricţiile ilegale asupra libertăţilor individuale şi afirmă faptul că arestul lui Dieter Kolbe a fost efectuat împotriva principiilor unui stat democratic şi legal.

În Noiembrie 2017, Platforma Memoriei şi Conştiinţei Europene s-a implicat în reabilitarea şi despăgubirea frontieriştilor arestaţi în Cehoslovacia până în 1989. (mai multe detalii în limba engleză aici: https://www.memoryandconscience.eu/2017/11/06/call-on-former-east-german-refugees-arrested-in-czechoslovakia-until-1989-to-apply-for-rehabilitation-and-compensation/). Aceste activităţi fac parte din proiectul „Platform’s JUSTICE 2.0”.

Proiectul „Justiţie 2.0” al Platformei Memoriei şi Conştiinţei Europene, înfiinţate în 2011 la Praga, a identificat uciderea civililor care fugeau în Vest în timpul comunismului drept CRIME ÎMPOTRIVA UMANITĂŢII. Platforma a depus plângeri penale în Germania şi Polonia, în cazul uciderii unor cetăţeni germani şi polonezi la graniţele fostei Cehoslovacii.

Platforma Memoriei şi Conştiinţei Europene este o organizaţie internaţională neguvernamentală non-profit afiliată la Parlamentul European, care reuneşte 55 de instituţii şi organizaţii publice şi private din 19 ţări, active în cercetare, documentare, conştientizarea şi educaţia cetăţenilor europeni cu privire la regimurile totalitare din Europa secolului XX.  

“Proictul Justice 2.0 are ca obiect sistemele totalitare care au existat în Europa în secolul al XX-lea. Acest proiect are menirea să îi identifice pe cei care au comis crime, să caute victime în viaţă, iar apoi să îi trimită în faţa justiţiei pe cei vinovaţi de ele. Este un alt nivel de justiţie, este justiţia internaţională.  Estonia a lansat apelul pentru crearea unui Tribunal Internaţional a Comunismului. Pentru proiectul Justice 2.0 s-a creat o echipă de lucru din 11 ţări. Lucrăm cu echipe de experţi în drept şi cercetători. Este foarte clar că aceste crime împotriva umanităţii sunt imprescriptibile! În România nu s-a făcut dreptate. Putem analiza de ce nu s-a întâmplat acest lucru”, a declarat Göran Lindblad, preşedintele  Platformei pentru Conştiinţă şi Memorie Europeană, cu ocazia unei conferinţe în România, la Timişoara, în decembrie 2015.

„Acum, uşa este deschisă pentru toate familiile victimelor Cortinei de Fier, pentru a merge pe acelaşi drum şi a obţine satisfacţie morală”, a declarat, la rândul său, directorul Platformei Memoriei şi Conştiinţei Europene, dr. Neela Winkelmann, citată de memoryandconscience.eu.

România, care are victime (decedaţi, abuzaţi, arestaţi, persoane dispărute) la graniţe în perioada comunistă, nu a abordat nici până în ziua de azi, la aproape 30 de ani de la căderea comunismului, tema fenomenului frontierist. Nenumărate victime aşteaptă şi acum să li se facă dreptate.

CITIŢI MAI MULTE DETALII DESPRE IMPLICAREA PLATFORMEI AICI: Cehii și slovacii nu și-au uitat frontieriștii. Lideri comuniști, anchetați pentru uciderea a 5 est-germani (GALERIE FOTO)

ALTE DETALII, AICI: În Germania sunt cercetate crimele vizând frontieriştii germani, comise în fosta Cehoslovacie

CREDIT FOTO: Arhiva postului naţional de radio din Republica Cehă

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Frontieriștii

Ultima oră