MOARTE LA GRANIŢĂ. Slovacia reabilitează o victimă a Cortinei de Fier şi despăgubeşte familia acesteia. Pe când şi România?

10 Apr 2017 | scris de Marina Constantinoiu Istvan Deak
MOARTE LA GRANIŢĂ. Slovacia reabilitează o victimă a Cortinei de Fier şi despăgubeşte familia acesteia. Pe când şi România? Galerie foto (6)

S-au făcut mai bine de 27 de ani de la căderea Cortinei de Fier, iar chestiunea crimelor comunismului rămâne nerezolvată. În întreg spaţiul fost comunist reabilitarea victimelor comunismului, în special a crimelor comunismului, este complicată, iar pedepsirea celor responsabili de comiterea lor şi mai grea, dacă nu chiar imposibilă. România este unul dintre exemple.

Faptele, neluate în seamă

Au trecut mai bine de 27 de ani de la căderea Cortinei de Fier, iar România încă nu a deschis dosarul „frontieriştilor”, unul în care este vorba despre foarte multe victime, despre care nu s-a pomenit niciodată la nivel oficial. 

 

Fenomenul frontierist, care a marcat o perioadă destul de lungă (1949-1989), are mai multe faţete, însă cea mai gravă şi care necesită o analiză serioasă şi cu efecte, este cea a crimelor comise la graniţele ţării, acelea apărate cu arma în mână nu de invazii străine, ci de propriul popor, care nu ar fi dorit altceva decât libertatea de a alege, de a circula, de a munci unde îşi doreşte.

Contabilizarea morţii

La graniţele României comuniste s-au comis crime. Victime sunt cetăţeni ai României, dar şi străini.  Numărul lor rămâne necunoscut atât timp cât nicio instituţie a statului nu se încumetă să cerceteze fenomenul frontierist şi să dispună o „contabilizare a morţii”. Fără o cifră apropiată de adevăr (una exactă fiind imposibil de obţinut, date fiind situaţiile extrem de diverse în care s-au aflat victimele şi multiplele posibilităţi de măsluire a adevărului de care dispunea regimul dictatorial) condamnarea comunismului este imposibilă. Iar condamnarea comunismului, atât de necesară societăţii atât în prezent, cât mai ales pentru viitor, s-a făcut la nivel de vorbe.

Cortina de Fier, care a împărţit Europa, a însemnat moarte în multe dintre statele comuniste. Liberta circulaţie a oamenilor, în comunism, era doar un vis, iar crimele comise la graniţe s-au înregistrat în mai multe ţări, nu doar în România.

Reţineţi acest nume: Hartmut Tautz

Hartmut Tautz era un clarinetist în vârstă de 18 ani în 1986, când s-a decis să treacă graniţa cehoslovacă în Austria, cu scopul de a fugi de regimul opresiv din Republica Democrată Germană (RDG).  Dar drumul său s-a încheiat la graniţa cehoslovaco-austriacă, în apropiere de Bratislava, unde tânărul a fost prins.

A fost oprit, în tenativa sa de a cunoaşte viaţa în libertate, de câinii special dresaţi ai grănicerilor, care l-au atacat şi muşcat cu sălbăticie. A murit în chinuri, după ore de agonie, sângerând puternic. Ar fi putut supravieţui, dacă grănicerii i-ar fi acordat imediat ajutor. Cel puţin asta a rezultat la autopsie.

La graniţa slovaco-austriacă a fost instalat un memorial care îl comemorează pe est-germanul Tautz, după 30 de ani de la moartea acestuia, scrie spectator.sme.sk.

În imagine, sora lui Hartmut Tautz, la memorialul de la graniţă

Premieră

În 2017, în urmă cu numai câteva săptămâni, Tautz devine prima victimă a fostei graniţe comuniste denumite Cortina de Fier care este reabilitată şi exonerată de delictul de trecere frauduloasă a frontierei, iar familia sa va primi compensaţii pentru pierderea suferită.

Verdictul, o premieră, pronunţat la 13 martie de Curtea Districtului Bratislava I, afirmă clar că uciderea lui Hartmut Tautz în tentativa sa de fugă din Germania Democrată şi Cehoslovacia în comunism, A FOST O CRIMĂ.

Decizia de reabilitare totală se bazează pe Actul nr. 119/1990, pe tema reabilitării judiciare. Ca urmare, familia acestuia va primi o compensaţie financiară din partea statului slovac pentru moartea tânărului est-german.

Acest succes în instanţă i se datorează în primul rând avocatului Lubomir Muller, care reprezintă familia est-germanului, care are o activitate îndelungă în materie de reabilitare a persoanelor persecutate în timpul comunismului şi care a şi câştigat în instanţă astfel de cazuri.

Ce trebuie să urmeze acum este judecarea autorilor crimei.

Crime împotriva umanităţii

După aproape 28 de ani de la căderea comunismului, practic nu s-a făcut dreptate în niciun caz de crimă la frontieră, cu victime în rândul celor care încercau să fugă dincolo de Cortina de Fier, în fosta Cehoslovacie, azi Cehia şi Slovacia.

Proiectul „Justiţie 2.0” al Platformei Memoriei şi Conştiinţei Europene, înfiinţate în 2011 la Praga, a identificat uciderea civililor care fugeau în Vest în timpul comunismului drept CRIME ÎMPOTRIVA UMANITĂŢII. Platforma a depus plângeri penale în Germania şi Polonia, în cazul uciderii unor cetăţeni germani şi polonezi la graniţele fostei Cehoslovacii.

Platforma Memoriei şi Conştiinţei Europene este o organizaţie internaţională neguvernamentală non-profit afiliată la Parlamentul European, care reuneşte 55 de instituţii şi organizaţii publice şi private din 19 ţări, active în cercetare, documentare, conştientizarea şi educaţia cetăţenilor europeni cu privire la regimurile totalitare din Europa secolului XX.  

 “Proictul Justice 2.0 are ca obiect sistemele totalitare care au existat în Europa în secolul al XX-lea. Acest proiect are menirea să îi identifice pe cei care au comis crime, să caute victime în viaţă, iar apoi să îi trimită în faţa justiţiei pe cei vinovaţi de ele. Este un alt nivel de justiţie, este justiţia internaţională.  Estonia a lansat apelul pentru crearea unui Tribunal Internaţional a Comunismului. Pentru proiectul Justice 2.0 s-a creat o echipă de lucru din 11 ţări. Lucrăm cu echipe de experţi în drept şi cercetători. Este foarte clar că aceste crime împotriva umanităţii sunt imprescriptibile! În România nu s-a făcut dreptate. Putem analiza de ce nu s-a întâmplat acest lucru”, a declarat Göran Lindblad, preşedintele  Platformei pentru Conştiinţă şi Memorie Europeană, cu ocazia unei conferinţe în România, la Timişoara, în decembrie 2015.

„O judecare a autorilor trebuie să urmeze”, afirmă şi Institutul pentru Memoria Naţională (UPN) din Slovacia, care apreciază că, dată fiind practica din justiţia slovacă, asistăm la un imens succes cu această sentinţă.

„În fine, după atâţia ani, familia îndoliată primeşte o satisfacţie morală”, a declarat şeful board-ului UPN, Ondrej Krajnak, pentru agenţia de presă slovacă TASR. „Este o primă decizie, care creează un precedent, pentru ca victimelor Cortinei de Fier să li se acorde o satisfacţie morală”, a declarat avocatul Lubomir Muller.

„Acum, uşa este deschisă pentru toate familiile victimelor Cortinei de Fier, pentru a merge pe acelaşi drum şi a obţine satisfacţie morală”, a declarat, la rândul său, directorul Platformei Memoriei şi Conştiinţei Europene, dr. Neela Winkelmann, citată de memoryandconscience.eu.

În imagine, Neela Winkelmann

Autorii, bine-merci: lucrează la stat sau sunt la pensie

Oamenii politici şi cei direct responsabili de moartea lui Tautz nu sunt atât de greu de depistat, scrie spektator.sme.sk.

Cel care la momentul respectiv era comandant de brigadă, Viktor Gallo, este acum pensionar, şi trăieşte cu familia sa la Devin, nu departe de graniţă.

Unul dintre cei trei ofiţeri de brigadă de atunci, Viliam Svirk, lucrează acum la un centru aparţinând Ministerului de Interne. Ivan Hirner, membru al patrulei de la graniţă, care a dat drumul câinilor şi ulterior a refuzat să îi acorde ajutor lui Tautz, este angajat al unei firme de stat.

Chestionat de jurnaliştii de la cotidianul Dennik N, Hirner a declarat că nu simte nicio vină pentru moartea lui Tautz.

„Eram tânăr, în Armată, jurasem ceva şi nu aveam altă cale”, a declarat Hirner pentru cotidianul slovac.

Faptul că de atâţia ani nu s-a făcut dreptate este explicat simplu de  Neela Winkelmann, directoarea Platformei Memoriei şi Conştiinţei Europene.

Judecătorii şi procurorii din fostul regim continuă să fie judecători şi procurori în Slovacia democrată. Ei nu au fost pedepsiţi pentru faptele lor şi acum se protejează pe ei înşişi”. Comentariile sunt de prisos. Dacă nu ar fi fost scris clar, negru pe alb, că este vorba despre Slovacia, am fi putut jura că este vorba despre România. De fapt, chiar este vorba despre România. Statul care a creat o comisie prezidenţială pentru a analiza dictatura comunistă fără a lua în calcul crimele de la graniţe, persoanele dispărute în neant în tentativa lor de fugă din „Raiul comunist”, abuzurile comise în timpul anchetelor asupra frontieriştilor, anii de închisoare la care erau condamnaţi oameni ai acestei ţări care nu îşi doreau nimic altceva decât să poată ieşi dincolo de graniţele României, într-o ţară occidentală, drept pe care după Revoluţia din 1989 l-am câştigat cu toţii şi care ni se pare atât de firesc.

Cititorilor care doresc să ne contacteze şi să ne ofere informaţii referitoare la tema frontieriştilor le stau la dispoziţie adresele de emailmarina.constantinoiu@gmail.comistvan.deak2014@gmail.com

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Frontieriștii

Ultima oră