A făcut 4.000 de kilometri de acasă, ACASĂ. Fuga unui german din Est, pe la Orșova, în Vest

06 Noi 2018 | scris de Istvan Deak
A făcut 4.000 de kilometri de acasă, ACASĂ. Fuga unui german din Est, pe la Orșova, în Vest Galerie foto (3)

Niciodată nu este prea târziu. Aceasta este concluzia la care au ajuns mulți frontieriști, în legătură cu decizia de a-și face publică povestea evadării din Estul comunist în Vestul capitalist.

Nu pentru faimă sau despăgubiri, ci pentru a scăpa de un balast care a atârnat greu atâția ani.

Chiar și pentru aceia care au reușit să ajungă fără mari probleme la destinație, fuga în sine a reprezentat o traumă, de care mulți nu mai pot scăpa. De aceea, decid să vorbească public despre cele întâmplate.

Este și cazul lui Michael Ehrich din localitatea germană Bruel, aflată în apropriere de Schwerin, landul Mecklenburg-Pomerania Inferioară.

Bărbatul, care acum are 65 de ani, a avut mereu în gând să fugă în Vest. Primul șoc l-a resimțit din plin în 1961, când s-a ridicat Zidul Berlinului și a înțeles că nimic nu va mai fi la fel.

Au trecut două decenii de neliniște sufletească până a decis să își pună în aplicare planul său de evadare.

Despre toate acestea a simțit nevoia să aștearnă pe hârtie câteva gânduri abia în 2013. ”Doar pentru familie”, mărturisește el, însă la insistența celor din jur, povestea sa a ajuns subiect de reportaj în 2017, la televiziunea  publică NDR și la cotidianul Schweriner Volkszeitung (SVZ).

La 18 ani a fost înrolat pentru trei ani în armată, apoi a fost angajat într-un combinat de prelucrare a produselor din piele. ”N-am fost un comunist sau socialist convins, însă nu tot ce se întâmpla în Republica Democrată Germană (RDG) mi se părea rău. Chiar voiam să îmi fac un rost în statul ăsta și să devin maistru”.

În atenția Stasi

Tânăr fiind, era plin de idei și a pus bazele primei discoteci din localitate. Lucrurile mergeau atât de bine, încât la vârsta de 26 de ani ajunge din senin în atenția serviciilor secrete est-germane Stasi. Este arestat pentru 10 zile, ținut izolat într-o celulă și acuzat de complicitate la evaziune din țară și declarații calomnioase la adresa statului.

”Erau acuzații complet nefondate, dar după eliberare, soarta mea era deja pecetluită. Cu asta mi-am și pierdut încrederea în RDG și o viață mai bună”. Când i se refuză dreptul de a-și cumpăra o casă, apar și primele gânduri de a fugi din țară.

Viza de România

Obține viza pentru o călătorie în România și nu mai stă pe gânduri. Este acompaniat de prietenul său bulgar Peter, care locuia în Schwerin.

Via Budapesta ajung pe malul Dunării, la Orșova, unde drumurile li se despart definitiv. ”Peter a riscat pentru mine, sper că mai locuiește în Schwerin. Îl rog să dea un semn de viață. Nu am apucat niciodată să îi mulțumesc cum se cuvine”, spune el acum.

Pe malul Dunării, la Orșova, Michael Ehrich își pregătește rucsacul și echipamentul de înot.

”Eram foarte hotărât să reușesc. O oră am plutit în derivă pe Dunăre. Am încercat să nu fac zgomot și să nu intru în raza vreunei bărci. Era miezul nopții când m-a apucat spaima că sunt tot mai aproape de barajul Porțile de Fier și o să fiu depistat. Am început să dau din mâini, că mai aveam putere, și am ajuns pe malul iugoslav”.

O experiență unică de viață

În libertate, dar complet epuizat, bărbatul s-a culcat în tufișuri. Dimineața și-a dat seama că a dormit într-un cimitir și a pornit imediat spre graniță cu Italia, pe ruta Kladovo-Belgrad-Zagreb- Koper.

 ”Eram atât de aproape de libertatea deplină. M-am apropiat cât mai mult de graniță. Am sărit peste un pârâu de vreo 2 metri și deja eram lângă o piatră de hotar în limba italiană. Când să mă ridic, am simțit un pistol la cap. Grănicerii iugoslavi rânjeau de la distanță. Când o luasem la fugă, am fost observat de grănicerii italieni, așa că am ajuns în custodia carabinierilor. Aveam carnetul de șofer în pantofi, m-am legitimat și totul s-a clarificat. Am ajuns în lagărul de la Trieste.

Cu această ocazie vreau să le mulțumesc tuturor acelor persoane care m-au ajutat de-a lungul celor 15 zile de evadare. Femeilor iugoslave care m-au servit cu fructe, deși nu aveam cu ce să le plătesc. Șoferului de autobuz care m-a dus gratuit la Belgrad. Austriecilor care m-au ajutat în tren, ca iugoslavii să nu observe că nu am documente legale. Egipteanului care m-a ajutat să găsesc consulatul RFG din Milano. Pe tot drumul mi-au ieșit în cale oameni cu suflet nobil, gata să mă ajute în orice moment. A fost o experiență unică de viață”.

Bărbatul a ajuns în Germania de Vest și s-a stabilit la Luneburg. Practic, el se afla la doar 100 de km de casa sa, însă a călătorit peste 4.000 de km pe ruta Schwerin-Budapesta-Orșova-Belgrad-Trieste-Milano-Luneburg, ca să ajungă la destinația dorită.

După 1989, a cumpărat casa pe care și-a dorit-o dintotdeauna, doar ca să afle că era proprietatea statului, după ce proprietarii de drept au pierdut locuința, în urma fugii în Vest. ”Mi se făcuse des dor de casă și veneam la graniță și mă uitam peste gard. Plănuiam să emigrez în Noua Zeelandă, însă a venit reunificarea”.

Reconciliere cu trecutul

Reîntoarcerea la Bruel a fost și o reconciliere cu trecutul. Nu toți erau fericiți că îl văd, mai ales că din arhiva Stasi a aflat cu nume și prenume toate acele persoane care l-au turnat de-a lungul timpului. ”Nu simt nicio nevoie de răzbunare. Ei știu acum că eu am aflat cu exactitate cum m-au spionat și turnat. Sper doar că acești colaboratori ai Stasi au bunul-simț să îmi dea înapoi obiectele personale sustrase din locuința mea personală, începând de la obiecte de mobilier și antichități până la picturi”.

Astăzi, Michael Erich mărturisește că încă mai are coșmaruri noaptea. Că e iar la graniță, că e iar în Dunăre. ”Spre deosebire de atunci, acum îmi e teamă când visez. Dar astăzi nu mă mai preocupă fuga mea, probabil fiindcă am refăcut tot traseul împreună cu prietenul meu din copilărie, Gerald Streit”, a încheiat Ehrich.

 

 

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Frontieriștii

Ultima oră