EXCLUSIV FRONTIERIŞTII. Stefan Timm: Autostopul de la Berlin la Munchen, via granița româno-iugoslavă!

18 Noi 2016 | scris de Istvan Deak
EXCLUSIV FRONTIERIŞTII. Stefan Timm: Autostopul de la Berlin la Munchen, via granița româno-iugoslavă!


La 31 iulie 1968, lui Stefan Timm, un tânăr de 24 de ani născut în Rostock, dar domiciliat în Berlinul de Est, nici nu îi trecea prin minte aventura pe care urma să o trăiască în următoarele săptămâni.

Vize pentru o vacanță în Bulgaria
A obținut vize de tranzit pentru Cehoslovacia, Ungaria și România, în scopul de a petrece o vacanță de două săptămâni în Bulgaria. A plecat cu autostopul spre Munții Tatra, unde îl așteptau câțiva prieteni din Karlsruhe. “În drum spre Brno am întâlnit foarte multe mașini militare, inclusiv tancuri. Nu știam ce caută acolo, aveam să înțeleg mai bine peste câteva săptămâni”, susține Timm.

Talismanul său în această aventură a fost o bucată de hârtie pe care scria: ”student din Berlin”. Erau puține mașini la acea vreme, însă oamenii erau foarte prietenoși și îl luau gratis până în următoarea localitate. A schimbat mai multe mașini până la Zilina și apoi Ruzumberok. După aventura din munți, prietenii din Karlsruhe l-au adus până la Presov. Despărțirea de aceștia l-a făcut să ia în calcul pentru prima dată fuga definitivă din blocul socialist.

O mașină l-a dus până la Kosice, alta până la Miskolc, apoi a fost luat până la Debrecen. A petrecut noaptea la localnici. “Dimineața i-am scris fratelui meu din Lubeck (lângă Hamburg, în fosta RFG) că urmează să fug prin România la Munchen, însă probabil în momentul în care va citi scrisoarea, adică peste 8-10 zile, se va dovedi dacă am ajuns la destinație sau nu”.

A ajuns la granița României, la Borş, cu ajutorul unui șofer din Rostock. Originar din Transilvania, acesta îi aducea fratelui său un acordeon nou. Vameșul i-a cerut o taxă de 600 de lei (240 de mărci est-germane). A scapat cu 200, în timp ce Timm a trebuit să plătească 60 de lei, ceea ce l-a nemulțumit teribil. Pregătise bani pentru toate țările pe care urma să le traverseze: coroane în Cehoslovacia, forinți în Ungaria, lei în România, leva în Bulgaria, dar și 35 de mărci vest-germane.

În Timișoara, căutând vorbitori de germană
Nu s-a supărat că șoferul a făcut o scurtă oprire la Băile Felix, apoi drumul a continuat până la Timișoara. Aici s-a dus în piața centrală a orașului și a început să caute vorbitori de germană. S-a împrietenit cu aceștia și a petrecut noaptea în casa lor. Dimineața a iesit iar pe stradă cu bucata lui de carton de autostopist și a avut noroc că un grup de români se îndrepta spre Bucuresti. Drumul lor ducea prin Lugoj, Caraș-Severin și Orșova.

Drobeta

A admirat insula Ada Kaleh și a constatat că drumul de la Orșova la Turnu-Severin s-a transformat într-un șantier pentru ridicarea barajului de la Porțile de Fier I. A ales să coboare după Turnu-Severin. A coborât lângă Dunăre și s-a apropiat de prima localitate, Șimian. “Nu știam nimic despre sistemul de securitate a granițelor din România. Nu luam în calcul să fiu prins. După mulți ani am aflat ce noroc am avut. Am ales acel loc fiindcă era o insulă, care mă putea ajuta la trecere, iar localitățile iugoslave se vedeau foarte aproape. N-am văzut grăniceri, nici șalupe, nici turnuri de control, sârmă ghimpată sau avertizare de teren minat, așa că m-am ascuns într-un tufiș și am așteptat lăsarea serii. Am analizat avantajele și dezavantajele fugii. Urma să fiu înrolat în armată la întoarcere, asta a contat cel mai mult. M-am dezbracat în pantaloni scurți. Mi-am pus o cămașă în pungă, actele și banii și am sărit în apă. Era mai caldă decât mă așteptam. Am vizat vârful insulei, însă curenții m-au îndepărtat de ea. Eram un înotător bun, aveam pregătire de salvamar, rezistam 3-4 ore în apă. Traversasem mai multe lacuri până atunci. După o oră și jumătate am ajuns pe malul sârbesc”, își amintește Timm, pentru miscareaderezistenta.ro.

Hop, în grădina unui sârb!
Nu își mai amintește localitatea în care a ieșit din apă, dar foarte probabil este vorba despre Velika Vrbica. A ales să meargă în direcția opusă, dar s-a trezit în grădina unui sârb, speriat că au năvălit hoții. “A început să țipe și să gesticuleze, i-am zis doar dobre noc, s-a calmat și m-am dus mai departe”. Se făcuse dimineață când a ajuns la Kladovo. A intrat în vorbă cu localnicii care i-au recomandat un autobuz care pleacă spre Niș și apoi spre Belgrad, fiindcă drumul de lângă Dunare era parțial închis pentru construirea barajului.

Oamenii au început deja să îl ia la întrebări despre prezența sa acolo. Le-a zis tuturor că e cetățean vest-german, care a venit din Sofia, însă a ales să coboare pentru a vedea Cazanele Dunării, în timp ce prietenul său îl așteaptă cu o mașină defectă la Belgrad. Nu știa atunci că, așa cum reiese din Arhiva Securității de Stat din fosta Republică Democrată Germană (RDG) cu sediul în Berlin (BSTU), cel puțin până la începutul anilor 80 a existat un acord potrivit căruia toți fugarii est-germani capturați în Iugoslavia în aproprierea graniței trebuiau extrădați către România sau Bulgaria, urmând ca de acolo să fie preluați de autoritățile RDG.

oeffentliche fuehrung bild 01

Tot cu autostopul a ajuns la Tekija, apoi cu altă mașina la Tabula Traiani, pe jos până la Golubinje, cu un localnic până la Donji Milanovac. A petrecut o noapte la un localnic în gazdă la Dobra, iar dimineața a plecat cu autobuzul spre Belgrad, dar a coborât la Golubac, fiindcă i s-a părut prea scump biletul și nu voia să irosească banii pe drum.

“Drumul de la Veliko Grădiște până la Pozarevac a fost cel mai deprimant. Nu circulau mașini, doar cele de poliție, evitam din timp să le fac cu mâna. Era duminică, deja renunțasem la gândul că voi mai ajunge la Pozarevac. M-am așezat pe malul Dunării și vedeam cum oprește câte un vapor. Am observat unul sub pavilion vest-german și m-am urcat imediat. Le-am zis că sunt refugiat din RDG și vreau să ajung în vest. Marinarul mi-a zis să fug repede de aici că grănicerii sunt la bord și verifică actele. Am plecat imediat. O mașină m-a dus încă vreo 5 kilometri”.
Autostopistul
A avut noroc, câțiva localnici duceau pepeni la Belgrad, pentru a fi din timp la piață. L-au luat până la Belgrad. Ba mai mult, voaiu să se asigure că îl va găsi ”pe prietenul care îl aștepta”, situație deloc plăcută. A scăpat cu greu de ei. Se făcuse noapte, așa că s-a ascuns și a dormit într-o casă în construcție, aflată la marginea orașului. Dimineața a făcut rost de o hartă. Plănuia fie să treaca munții spre Austria, fie să ajungă în Italia, trecând înot pe Marea Adriatică din actuala Slovenie. Prima sa destinație a fost ambasada Suediei.

“Harta avea toate adresele ambasadelor, Republica Federală Germană (RFG) nu figura, iar la RDG nu aveam ce căuta. M-am dus la suedezi, le-am povestit tot și au fost foarte impresionați. M-au direcționat către ambasada RFG, care se deschisese în martie și de aceea nu era pe hartă. M-au rugat să nu iau decizii pripite și să mă întorc la ei dacă nu se rezolvă situația mea. Am ajuns la ambasada RFG, cu teama că sunt urmărit și ma arestează imediat, doar că programul cu publicul se încheiase, un soldat mi-a zis să mă întorc vineri.

Am intrat mai mult cu forța și am ajuns într-un birou la primul etaj, unde mi-am spus repede povestea. M-au rugat să mă liniștesc și mi-au propus următoarea variantă: să mă duc la poliția din Belgrad, să declar că mi s-a furat pașaportul și să îmi elibereze o adeverință care să certifice că sunt cetățean vest-german. Mi-au dat dinari să îmi fac trei poze de pașaport și mi-au promis că între timp îmi iau ei bilet de tren Belgrad-Munchen, încă pentru acea seară, fiindcă voi pleca cu un pașaport german temporar”.

Experiența cu poliția sârbă nu a fost tocmai plăcută
A fost nevoie de un traducător, zeci de întrebări, indicarea locului exact în care a fost prădat de hoți, unde locuiește în Germania de Vest, care e seria și numărul fostului pașaport. În final a obținut documentul, s-a întors la Ambasada RFG, a primit biletul și s-a urcat în trenul libertății.

La granița iugoslavo-austriacă a trecut fără emoții, în schimb la Salzburg, vameșul german l-a luat atent sub lupă și a verificat dacă nu cumva e vreun infractor, apoi i-a anulat actele, declarându-le invalide. A fost lăsat totuși să ajungă la Munchen. Aici și-a sunat câteva rude și a dormit la o mătușă, nu înainte de a-și suna fratele din Lubeck care tocmai primise scrisoarea. Și-a sunat și o prietenă de Berlinul de Vest să îi scoată imediat toate actele din locuința sa.

“În dimineața zilei de 21 august 1968, m-a trezit doamna Luhmann, că tancurile rusești au intrat în Praga. Jumătate în somn am întrebat, dar eu unde sunt? M-am liniștit când am auzit că la Munchen. La începutul lui septembrie am ajuns în lagărul de refugiați din Giessen. Nu eram eu în centrul atenției, erau mai importanți refugiații noi din Cehoslovacia. Apoi am plecat la fratele meu lângă Lubeck”, ne povesteşte.

A primit buletin de cetățean vest-german pe baza documentului emis de ambasada din Belgrad și a putut să călătorească în Danemarca și Suedia. În noiembrie a devenit student în Tubingen.

Şi-a scris memoriile
“Atunci am ales să îmi scriu memoriile legate de această fugă (n.r - pe care le-a publicat în 2012 sub titlul ”Am înotat împotriva curentului”), pentru a nu uita detalii, dar și pentru a-mi aduce aminte de toți cei ale căror nume nu l-am aflat niciodată, dar care, într-un fel sau altul, m-au ajutat: zecile de șoferi, gazdele din Ungaria, Timișoara și Dobra na Dunavu, mama și fiica ei care m-au ajutat la tradus în secția de poliție din Belgrad”, spune, cu recunoştinţă.

cartea

Părinții lui au fost interogați după ce s-a aflat că a fugit, dar nu au avut de suferit. În 1979 și-a încheiat studiile cu un doctorat în Vechiul Testament. În 1983 s-a mutat la Kiel, dar reabilitarea completă a venit abia după 1989. Din 1994 este profesor emerit pentru Vechiul Testament și Arheologie Bliblică la Universitatea din Hamburg. “Când am primit dosarul de la STASI am văzut că urma să fiu arestat la sfârșitul lui august 1968. Prietenii mei au susținut mișcarea studențească de la Praga și STASI a considerat că eu am fost liderul lor și trebuia să fiu arestat. Fuga m-a salvat de închisoare”.

Cititorilor care doresc să ne contacteze şi să ne ofere informaţii referitoare la tema frontieriştilor le stau la dispoziţie adresele de email: marina.constantinoiu@gmail.comistvan.deak2014@gmail.com

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Frontieriștii

Ultima oră