A fugit din RDG în RFG de pe treptele Ateneului Român. Din dragoste!

26 Feb 2017 | scris de Istvan Deak
A fugit din RDG în RFG de pe treptele Ateneului Român. Din dragoste!  Galerie foto (7)

Dacă mulți est-europeni din blocul comunist au fugit din ţările lor în Occident din rațiuni economice și politice, au fost și cazuri de est-germani care au fugit din dragoste. Relația dintre Eckard Albrecht și Regina Cacilie Vonsien a ajuns subiect de film documentar la televiziunea germană.

Cei doi s-au cunoscut în 1967 cu ocazia unei reuniuni de clasă a părinților celor doi. Eckard și ai lui erau din Berlinul de Vest, părinții Reginei, din Est.

Deși Zidul Berlinului, între est și vest, era ridicat de șase ani, autoritățile Republicii Democrate Germane (RDG) au permis încă la acea vreme desfășurarea unor astfel de întâlniri.

 

Dragoste la prima vedere, sub supravegherea STASI

Tinerii au stat mult de vorbă în acea seară, mai ales că Eckard venise acasă cu o bursă de un an din Chicago. Deși casele lor erau la mai puțin de 200 de metri distanță, Zidul Berlinului făcea imposibilă relația dintre cei doi. 

Erau încă studenți și își scriau în fiecare zi cu ajutorul bunicii din Vest. El era în anul 2 la Drept, ea era obligată să învețe ingineria apelor la Magdeburg. 

Nu și-au dat seama că scrisorile lor de dragoste erau citite pe drum și de serviciile secrete RDG, STASI, de aceea ajungeau cu trei săptămâni întârziere.

”Eu nu mai țin minte de câte ori am fost în Berlinul de Est în acel an, dar cei de la STASI și-au făcut treaba, așa că din dosarul meu de la BstU (arhivele serviciilor secrete est-germane) reiese că am fost de 40 de ori. Noi trebuia să fim înainte de ora 00:00 înapoi în Berlinul de Vest, altfel puteai să ai probleme”,  îşi aminteşte acum Eckard.

Scrisoarea interceptată

O scrisoare în care plănuiau o întâlnire la Praga a fost suficientă pentru ca STASI să intervină și oficial. Regina a fost reținută în internatul din Magdeburg, interogată și persecutată de STASI. I s-a interzis să mai continue legătura cu Eckard. I-a fost interzisă orice ieșire din RDG în țările socialiste, în timp ce lui Eckard i-a fost interzisă pe termen nelimitat intrarea în RDG.

Din acel moment, acasă ea nu mai vorbea cu părinții, ci își scriau bilețele. Regina și Eckard au interupt relația timp de doi ani. 

Decizia

În 1971, Reginei i s-a permis să meargă cu un grup de studenți în Ungaria. Eckard a aflat și a urmat-o într-o localitate de lângă lacul Balaton. 

S-au întâlnit și au decis că vor să se căsătorească. Eckard s-a prezentat la autorități și a anunțat că vrea o reunificare a familiei și solicită permisiunea RDG ca viitoarea soție să îl urmeze în RFG. I s-a transmis că procedura va dura opt ani. Atunci a realizat că varianta legală nu mai intra în discuție. 

În lumea călăuzelor

A luat legătura cu Hasso Herschel, un cetățean din RDG care a reușit să faciliteze în cei zece ani de călăuză  profesionistă, fuga a peste 1.000 de oameni în RFG. Acesta i-a transmis că poate contribui trei luni la săparea unui tunel sub Zidul Berlinului sau poate plăti 5.000 de mărci, ca Regina să fie printre persoanele care vor evada. A făcut rost de bani, iar tunelul urma să fie inaugurat pe 24 februarie 1971. 

STASI a aflat cu zece zile mai devreme și a intervenit cu un escavator, descoperind tunelul la nouă metri adâncime. “La știri au anunțat că 17 oameni urmau să fugă pe acolo. Nu am dormit de teamă că vor veni după mine. În acea noapte au arestat 20 de suspecți”, își amintește Regina. Ea şi Eckard au participat la o dezbatere publică pe tema evadării lor în comunism, care este consemnată acum de site-ul berliner-mauer-gedenkstaette.de.

O nouă ofertă. Şi mai scumpă!

Aceeași rețea specializată în treceri ilegale de frontieră le-a făcut o nouă ofertă: 12.000 de mărci pentru o nouă tentativă, prin în România. Supărați că au pierdut cele 5.000 de mărci, au acceptat doar cu condiția să plătească doar în caz de reușită. 

Suma a fost mărită la 14.600. Regina a fost inclusă într-o excursie a unor studenți în România. Câteva zile în Constanța, câteva în munții Carpați, iar ultimele zile în Bucuresti.  

ASCULTAŢI AICI ÎNREGISTRĂRILE AUDIO DIN CADRUL DEZBATERII, MĂRTURIILE DESPRE FUGA PRIN ROMÂNIA. ÎNREGISTRĂRILE SUNT ÎN LIMBA GERMANĂ

Relatarea Reginei

Trebuia să ne vedem în trei posibile localități la patru ore diferite, 11, 14, 17 și 20. El avea o poză cu mine, eu știam doar cum o să fie el îmbrăcat, dar eu aveam program stabilit de grup. Aveam și un cod. El urma să mă întrebe dacă vorbesc germană, eu răspundeam că binisor, iar el continua cu întrebarea dacă știu o pensiune Eckard, iar eu îi răspundeam că evident. Ne-am întâlnit pe treptele Ateneului din Bucuresti abia în ultima zi în România. Aproape că îmi pierdusem speranța. Am făcut vreo 50 de poze la clădire, doar ca să par turist.

Sursa foto: http://sanuuitam.blogspot.ro/

Lucrurile s-au derulat rapid. Nu prea vorbeam, făceam doar semne. Am mers trei stații cu tramvaiul în vagoane diferite. Am coborât și m-a dus la un Ford Mustang. M-a ascuns în portbagaj, a pus numere de Germania de Vest și am pornit la drum. După ieșirea din București mi-a dat voie să mă ridic și să stau pe bancheta din spate ca orice om normal. Am crezut că voi fi ascunsă într-un vapor în Constanța, dar nici n-am mai întrebat ce se va întâmpla cu mine, unde mergem sau cum aveau de când să mă ajute. Am ajuns noaptea la granița cu Iugoslavia. Aflasem între timp că șoferul era un student. Mașina era modificată și astăzi e piesă de muzeu. Rezervorul era micșorat la doar câțiva litri, iar în restul spatiului încăpea un om, de data asta eu.

Abia atunci am înțeles de ce la benzinărie el nu punea în rezervor, ci în canistre, iar pe drum ne opream după o sută de kilometri să mai toarne benzină. Acolo m-am ascuns cu mult înainte de graniță, căci ni se transmisese că noaptea grănicerii români de la granița cu Iugoslavia nu sunt foarte vigilenți. 

Era 13 iulie, erau 35 de grade afară, într-un spațiu de 60x30x90, unde am stat timp de o oră. Am ajuns fără probleme în Iugoslavia, unde am stat la o pensiune. Urma să primesc un pașaport vest-german cu care să ajung în Austria. A și apărut documentul, dar fără viză de Iugoslavia, așa că emoțiile reapăruseră. Era și ștampila pregătită, doar că nu se potrivea culoarea, fiindcă iugoslavii schimbau săptămânal culoarea ștampilei, ca să te oblige să te predai și să te înregistrezi la ei. Doar că Iugoslavia trimitea înapoi cetățenii RDG, așa că predarea nu era o opțiune.

Șoferul mi-a spus că trebuie să stau ascunsă din nou în mașină. I-am zis că e exclus, nu mai rezist în gaura aia. Așă că am falsificat ștampila cu rujul. Doar că după un timp culoarea s-a extins și pe pagina următoare, şi a trebuit să intru din nou în ascunzătoare. Mirosul de benzină era insuportabil. Am traume și astăzi, inclusiv la zgomotul pe care îl făceau loviturile grănicerilor români în mașină, ca să vadă dacă reacționează cineva. Am ajuns în Austria, iar acolo mă aștepta deja Eckard”, își amintește Regina.

Au achitat suma în 1976

Au reușit să adune suma de 14.600 mărci prin diverse organizații umanitare care au contribuit cu sume între 500 și 2.000 de mărci. Au plătit 4.000 imediat, iar până în 1976 au achitat integral suma.

Eckard și Regina s-au căsătorit la data de 25 februarie 1972, iar astăzi au trei copii. În 1974, cu pașaport vest-german, ea și-a vizitat pentru prima dată părinții în Berlinul de Est. Documentele BStU arată că ei au fost spionați de STASI și în RFG. 

În 1989, părinții ei s-au mutat în RFG. În 2007, cei doi s-au reîntors în București și au filmat secvențe pentru un documentar al televiziunii germane despre fuga Reginei.

Cititorilor care doresc să ne contacteze şi să ne ofere informaţii referitoare la tema frontieriştilor le stau la dispoziţie adresele de emailmarina.constantinoiu@gmail.comistvan.deak2014@gmail.com

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Frontieriștii

Ultima oră