O familie de români, victima unui atac rasist la Belfast

27 Ian 2016 | scris de Gabriela Antoniu
O familie de români, victima unui atac rasist la Belfast

Daniel Cîrpaci (25 de ani) este originar din România şi locuieşte în Belfast împreună cu soţia şi cei doi copii. El a declarat pentru Belfast Telegraph că atunci când s-a întors de la serviciu şi-a găsit maşina arsă.

"Am lucrat noaptea trecută şi am venit acasă pe la trei dimineaţa", a spus el. "Pe la 1.40 am cineva mi-a dat foc la maşină. Nu ştiu de ce a făcut asta", a mai spus el. "Trăiesc pe această stradă de două luni fără nici o problemă. Totul e OK aici, asta e prima problemă”, a continuat Cîrpaci.

El a mai spus că e primul incident de acest fel cu care a avut de-a face în cei doi ani, de când se află în Irlanda de Nord. Deşi părinţii săi plănuiau să vină la el, în vacanţă, Daniel Cîrpaci nu mai vrea să rămână în zonă, temându-se pentru siguranţa familiei sale.

Este al doilea atac în zonă din în ultimele două săptămâni după ce, la 12 ianuarie, casa în care locuiau o chinezoaică cu copilul său, a fost atacată cu sticle incendiare. Un incident similar a avut loc, câteva străzi mai încolo, şi pe 11 ianuarie, când ferestrele unei case au fost sparte, iar pe uşă scria „Ticăloşii afară. Numai pentru localnicii”.

O rezidentă de pe strada pe care locuieşte şi familia de români spune că a fost avertizată că vor avea loc şi alte atacuri rasiste. "Nu ştiu de unde vin cei care fac aşa ceva", a spus ea. "Nu ar trebui să se întâmple astfel de lucruri. Am un copil de 5 ani şi are prieteni de religie şi rasă diferite", a mai spus ea.

Alte stiri din Externe

Ultima oră