Noi măsuri temporare de securitate în Franţa. Atenţionare pentru români

29 Noi 2015 | scris de Marina Constantinoiu
Noi măsuri temporare de securitate în Franţa. Atenţionare pentru români


După atentatele de la Paris a fost decretată starea de urgență, care permite consemnarea la domiciliu a persoanelor suspectate că ar prezenta un pericol pentru ordinea publică, efectuarea de percheziții fără un ordin din partea unui judecător și interzicerea manifestațiilor.
În acest context, 24 de militanți ecologiști au fost consemnați la domiciliu pentru a-i împiedica să demonstreze în capitală. Mai multe convoaie de activiști au fost vizate și ele de o interdicție de acces într-o zonă din apropiere de Paris în care se află instituții sensibile, precum Comisariatul pentru energie atomică.
Majoritatea manifestațiilor pe teme schimbărilor climatice au fost interzise la Paris, La Rochelle sau Montpellier. Cu toate acestea, duminică, în estul Parisului, este prevăzută desfășurarea unui lanț uman în apropierea unora dintre locurile în care au avut loc atentatele.
Mai multe asociații, printre care Amnesty International sau Liga pentru drepturile omului, au considerat aceste măsuri excesive.
Dintre noile măsuri, MAE aminteşte următoarele:

• un dispozitiv de securitate de aproximativ 11. 000 de persoane va fi operaționalizat pe durata derulării conferinţei;
• vor fi restricţii de circulaţie a avioanelor la sosirile pe aeroporturile Orly şi Roissy Charles de Gaulle începând de duminică, 29 noiembrie 2015, ora 16:00, pentru a asigura condiţiile necesare pentru sosirea delegaţiilor şefilor de stat şi guvern;
• duminică, 29 noiembrie 2015, autostrăzile A1 (Roissy – Paris), A6 şi A106 (Orly – Paris), precum și porţiuni din autostrada de centură a Parisului (Périphérique Exterieur, între ieşirile Porte de la Chapelle și Porte St.Cloud, precum și Périphérique Interieur, între Porte Orleans și Porte St Cloud), vor fi închise circulaţiei în intervalul orar 16:00 si 22:00;
• tot în ziua de duminică, 29 noiembrie 2015, artera rapidă Georges Pompidou va fi închisă între orele 16:00 și 22:00.
• luni, 30 noiembrie 2015, în ziua deschiderii COP 21, va fi întreruptă în totalitate circulaţia automobilelor pe autostrada A1 între Porte de la Villette şi centrul localităţii Bourget, interval orar 06:00-21:00, pe ambele sensuri de circulaţie, precum și o porţiune din autostrada de centură a Parisului (Périphérique Exterieur, între Porte Asnieres si Porte de la Chapelle);
• tot în ziua de luni, 30 noiembrie 2015, un coridor de acces securizat pentru coloanele oficiale va fi creat între Concorde şi Porte Asnières, prin piaţa Madeleine şi Bld. Malesherbes;
• locuitorii regiunii pariziene au fost sfătuiţi să nu circule cu automobilele personale în zilele de duminică şi luni, iar transporturile în comun vor fi gratuite începând de duminică, ora 12:00 până luni la miezul nopţii.
MAE recomandă consultarea paginii de Internet a ministerului şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de a fi alertaţi, în cazul în care apar situaţii speciale. (M.C)

Alte stiri din Externe

Ultima oră